La ce e bun poporul
articol aparut in Cultura, nr. 153 din 2007-12-13» cultura cultura politica »
Autor: CONSTANTIN STOICIU
S-ar putea spune ca 2007 – chestiune de alegeri pentru Parlamentul european si doua referendumuri carora prea putini le-au înteles rostul – a fost anul în care poporul a dominat actualitatea româneasca. Subiect delicat în principiu, poporul, dar, o, cât de tentant, cât de folositor pentru a te ascunde în spatele lui, a profera enormitati si a reaparea în plina zi, daca nu mai mare decât în natura, cel putin în postura de apostol al adevarului de conjunctura. Amicii vor sti sa aprecieze si sa dea sfoara-n tara: A zis-o! Aplauze! Numerosi au fost comentatorii care au întors poporul pe toate partile, fie pentru a-i slavi întelepciunea, bunul-simt si pragmatismul, fie pentru a-l îngropa, înca o data, pentru vina de neiertat de a fi ceea ce a fost, este si va ramâne pentru vesnicie: primitiv, ignorant, parsiv, lenes, în doua cuvinte: visceral inapt pentru democratia liberala, capitalism si celelalte virtuti printre virtuti ale Occidentului civilizat.Dar poporul român voteaza. Mai degraba nu voteaza, dar e ca si cum. Pentru ca, la o privire mai atenta, faptul ca el voteaza în proportie de 90% sau de 28% nu conteaza. Si, pentru a spune aproape totul, de optsprezece ani, poporul a votat atât de anapoda ca, ori unul sau altul saltat în functia suprema, ori un guvern sau altul, România tot acolo s-ar fi aflat. Ca s-ar putea ca jocurile sa se fi facut si sa se mai faca de fiecare data în alta parte este o alta poveste.Nici o particularitate româneasca. Chiar si la case mai mari, cu ceea ce se numeste traditie democratica si popoare civilizate, lucrurile se petrec la fel. În neghiobia lui, luat în serios, poporul risca (s-au mai vazut cazuri, s-ar putea sa se mai vada) sa încetineasca, daca nu sa si opreasca, mersul entuziast înainte al unei tari civilizate – de buna seama, nu ne jucam cu vorbele! – spre bogatie generala, fericire generala, iubire de semeni si ce-o mai fi, înainte de dezastrul final. Mai bine sa voteze anapoda, sa nu voteze, sa-si vada de treburile lui, sa profite pâna la satietate, pâna la greata de libertatea de a-si face poftele ce le pofteste! Pentru ca, nu e niciun secret, politica, afacerile, razboaiele sunt ocupatii prea serioase si cu implicatii prea grave pentru a le lasa la cheremul umorilor unui popor care oricum nu pricepe, nu vrea sa priceapa sau pur si simplu nu poate sa priceapa mare lucru din mersul lumii de ieri si de azi. Ce cuvânt au avut de spus popoarele în cazul razboaielor din Iugoslavia, din Irak si din Afganistan? Cât pret pun cele câteva multinationale ce domina economia lumii pe ceea ce gândesc popoarele? Cât le pasa miliardarilor si milionarilor români nascuti din spuma marii de românii nevoiasi exclusi de la jaful tarii? Asa se explica, probabil, puzderia de politicieni mediocri, impostori, demagogi, ticalosi ce-si exercita puterea – deseori cea suprema – si-si justifica actiunile în numele poporului ce i-ar fi ales, ce le-ar fi încredintat destinul cu aceeasi încredere si fervoare cu care l-ar fi încredintat celui Atotputernic.A fost o vreme când românii se rasculau, si s-a întâmplat chiar sa si faca o revolutie, spre mijlocul secolului al XIX-lea. Nu toti românii, la gramada, bineînteles, ci doar cei carora le ajunsese cutitul la os, iar mai târziu, cei care aveau o bruma de constiinta istorica si sociala si-si imaginau ca lumea româneasca poate fi schimbata în bine spre binele tuturor. A venit apoi vremea revolutiei socialiste, facuta în numele proletarilor, al taranilor si al intelectualitatii progresiste – poporul într-un cuvânt, cu exceptia celor care-l exploatasera. Si, în sfârsit, vremea revolutiei capitaliste, transmise în direct la televizor, spre multumirea spectatorului ideal: poporul!Traumatizanta aceasta ultima experienta! Fiindca, atât cât pot sa-mi dau seama, de optsprezece ani, românii care mai sunt în tara si poarta greul ravagiilor noii lumi capitaliste continua sa-si petreaca o buna parte din viata nauci, în fata televizorului pentru a afla adevarul despre ceea ce li s-a întâmplat, li se întâmpla si li se va întâmpla. Ce-i drept, românii mai citesc si ziare – cu precadere cele de sport si de scandal –, chiar si reviste – cu precadere pornografice – si, rar, din ce în ce mai rar, carti ? cu precadere cele de unde ar putea învata cum sa se îmbogateasca sau macar cum sa le creasca libidoul la caderea serii. Îsi fac pofta ce-o poftesc.Un întreg popor redus, în mai putin de douazeci de ani, la conditia de spectator al propriului destin, al istoriei tarii si al lumii.