Electra hardrock si Clitemnestra Marilyn Monroe
articol aparut in Cultura, nr. 153 din 2007-12-13» cultura cultura spectacolului » Adevarul bufonului
Autor: Cristina Rusiecki
Pe marginea baii de pe scena Teatrului „Tomcsa Sandor“ din Odorheiu Secuiesc, parul blond al Clitemnestrei fuge senzual, în bataia foenului, în toate directiile. Poalele superbei rochii rosii flutura si se înfoaie. Cu fata si corpul vopsite în alb, Agamemnon se scufunda în baie. Clitemnestra da drumul la foen si îsi electrocuteaza sotul.
Imaginea e socanta din capul locului. Dintr-o parte a scenei, inundata de lumini si aburi verzi, se revarsa niste zei-doctori. Îmbracati în costume verzi, neutre, aseptice, încearca sa-l trateze pe Agamemnon. Îl ating. Se scurtcircuiteaza la rândul lor. Corpurile le intra, grotesc, în trepidatii. Se trag unii pe altii în baie, se rastoarna, corpurile le intra de-a valma în spasme. Reluata de trei ori pe parcursul spectacolului, scena este printre cele mai ofertante vizual. De fapt, acestea doua sunt registrele în care regizorul Sorin Militaru si-a gândit „Electra“: grotesc si ofertant vizual. Din respectiva combinatie nu poate iesi decât ceva provocator. Provocare-bulversare-incitare e do-re-mi-ul pe care pare sa-l fi vizat Sorin Militaru în montarea de fata. De la prima scena, cu o Clitemnestra (P. Fincziski Andrea) de o senzualitate extrem de updatata si de subliniata în ambele aparitii. Spre final, femeia fatala, Clitemnestra-Marilyn Monroe, revine într-o superba tinuta tot rosie de la pantofi pâna la palarie (costume: Csiki Csaba), silfida, cu sexualitate în flacari. În fata Electrei, la o întâlnire „diplomatica“, îsi arunca în joc ultimele carti ale sensibilizarii si manipularii afective. Grotescul abundent se pastreaza: frumoasa, fatala, Clitemnestra îmbaiaza si scapa copilul-papusa din plastic, de cea mai comuna speta. În ceea ce pare o referire la conditia teatrului, la butaforia-conventie, copilul e înlocuit si asupra lui se revarsa, chipurile, tandretea, si a Electrei si a Clitemnestrei. Papusa se dezmembreaza. Obiectul teatral e prezentat vadit ca fantosa si, ca atare, tratat ambivalent si de personaje si de public. Actualizarea e de la bun început asumata. Tunsa chilug, în rochie mini, verde, de vara si bocanci - asa arata Electra. În jurul ei misuna, pe parcursul întregului spectacol, un cor de barbati si femei, plus o Corifee, toti îmbracati în costume civile: pantaloni si sacouri negre. Corifeea, una care-i disciplineaza bine, poarta o perucaaa… tapata val-vârtej. Si nu e singura surpriza: corul nu scandeaza/cearta/încurajeaza/sfatuieste personajele, ci… danseaza. Cu mult umor. De altfel, Corifeea ramâne una dintre imaginile cele mai socante ale piesei: îmbracata într-un costum office, conduce corul, respectiv, îl expediaza cu un deget, manevrându-l cu gesturi energice. Sub controlul sau, Corul se transforma, ofertant scenic, din cor vorbitor în cor dansator în interpretarea Ansamblului de Dans „Udvarhely Néptáncmühely“. De prisos sa mentionam plusul de expresivitate corporala adus de Ansamblu. Toate dansurile sale (coregrafia Bodor Johanna) se circumscriu unitar, în nota aleasa de regizor, fiind primele care induc semnele grotescului. În „Electra“, comentariul Corului la actiunile personajelor, ironic, ostentativ, foarte dinamic, se emite prin dans. Pretextul asumat pentru toate scenele de petrecere tine de transformarea Corului din nuntasi (matricidul are loc în chiar ziua în care era hotarâta nunta Electrei cu Plugarul) în participanti la actele justitiarei eroine. Cu identitati reduse de catre regizor la câteva elemente esentiale, actorii aleg, ca prim instrument de expresivitate, limbajul corporal. Aici exceleaza. Departe de Electra hardrock, în interpretarea debutantei Jakab Orsolya, intentia de a-si ascunde sau interioriza tragedia. Dimpotriva, mai degraba nevropata, si-o exprima prin multe strigate. De altfel, majoritatea trupei de actori îsi manifesta înclinatia catre notele stridente.Exceptia notabila o constituie Plugarul, personajul cu cele mai multe nuante (Szabó Jenö, una dintre cele mai izbutite aparitii si într-o montare precedenta a regizorului Sorin Militaru, pe scena aceluiasi teatru, „Pescarusul“). Plugarul lui Szabó Jenö e construit ca personaj gogolian, cu o preacomuna micime sufleteasca, subliniata în contrast cu demnitatea si nobletea celorlalti. Scena în care, învolburat de aparitia Clitemnestrei, la ospatul de nunta, se subîntelege, îi invita pe toti sa ia portocale din punga lui, este remarcabila. De altfel, personajele sunt puternic semnificate vizual. Da, e vorba de aceeasi „Electra“, tragedia lui Euripide. Din care, e adevarat, regizorul Sorin Militaru a pastrat doar câteva pagini. Da, se pastreaza acelasi conflict. Da, cheia spectacolului sta intr-o puternica actualizare. Foarte incitanta vizual. Da, „Electra“ de la Teatrul „Tomcsa Sandor“ din Odorheiu Secuiesc îsi încheaga coerenta preeminent vizual. Cel putin pentru spectatorul care nu întelege limba, cel mai mare câstig al montarii tine de expresivitatea corporala. În textul esentializat si, evident, actualizat, semnele impregnate de regie se coaguleaza, în primul si în primul rând datorita corului, într-un grotesc abundent. Da, „Electra“ lui Sorin Militaru e un experiment captivant.