Nu îi dam Cezarului ceea ce îi apartine; oricum îsi ia el tot!
articol aparut in Cultura, nr. 153 din 2007-12-13» cultura cultura politica » Societatea reala
Autor: ALFRED BULAI
Alegerile europene au adus în prim-planul scenei politice românesti câteva surprize. Cea mai mare a fost intrarea, cu un scor foarte bun, a liberalilor democrati în Parlamentul European. Partidul lui Stolojan, aripioara liberala, desprinsa, de aproape un an, din PNL, a ajuns sa aiba mai mult de jumatate din cota partidului mama. Si cu pretul scaderii cu câteva procente a cotei prietenului de suflet, PD, liberalii democrati au intrat pe scena reala a politicii românesti. Am putea spune ca adevarata nastere a Partidului Liberal Democrat s-a produs la 25 noiembrie. Sunt convins ca multi liberali au întrezarit o posibila alternativa la batrânul PNL si, poate, unii chiar au început sa se întrebe daca nu ar putea fi, pentru anul electoral 2008, o solutie acceptabila optiunea pentru micul, dar energicul nou-nascut partid liberal.
Constatam, iata, la doua saptamâni de la vot, ca cea mai mare surpriza nu s-a produs atunci, pe 25 noiembrie, ci abia acum. Tânarul partid, abia nascut, a murit la nastere. Cei doi lideri prieteni, Boc si Stolojan, au anuntat desfiintarea propriilor partide si înfiintarea unuia nou, un partid pe invers decât PLD, adica Partidul Democrat Liberal. Surpriza este mare si intuiesc ca a fost mare si pentru o parte a liderilor celor doua partide. Probabil ca acest gest a avut ratiunile lui ascunse, pe care nu le cunosc, însa stiu sigur ca el a reusit sa fie un infanticid reusit, neplacut pentru multi politicieni, din ambele partide. Pentru cei care, în partidul lui Stolojan, au crezut ca PLD va reprezenta o alternativa liberala, care, cine stie, poate sa creasca si sa înlocuiasca sefia batrânului si istoricului Partid Liberal. Orizontul liberal potential a murit în câteva ore, atât timp cât, cu tot cu bagaje, liberalii-democrati vor intra, de fapt, în PD. Sunt convins ca si o parte a electoratului liberal al nou-nascutului PLD este destul de contrariata de gestul sinucigas al liderului cel mare, cel care, i-a adus, de fapt, la cota care le da aceste sanse. Partea spectaculoasa a acestei miscari politice este data de faptul ca, în egala masura, lideri si multi electori PD se simt la fel de frustrati. Este clar ca PD a devenit partidul cel mai mare, cel care dicteaza în aceasta fuziune, dar ea se face totusi, cu un cost politic foarte mare. Democratii par dispusi sa renunte la propriul nume si sa accepte o codita terminologica si ideologica liberala. La nivel simbolic, lucrurile stau si mai rau. Chiar daca s-a facut rocada între termenii de liberal si democrat, la modul general, pare ca de fapt PD a intrat în PLD si nu invers, deoarece distinctia dintre PLD si PDL nu pare substantiala sau usor de remarcat. De fapt, au murit doua partide pentru a se naste unul nou, destul de derutant ca profil ideologic si, mai ales, politic. Este drept, s-a anuntat nasterea „unui mare partid de dreapta“, desi am vaga impresie ca, în realitate, politicienii din ambele partide ar fi vrut sa fie „singurul mare partid de dreapta“, sau „popular“, sau „liberal“. S-a spus ca în spatele acestei manevre s-ar afla liderul de suflet al celor doua partide, domnul Traian Basescu. Evident ca el este cel care avea puterea sa realizeze o astfel de fuziune si nu cred ca exista multe semne de întrebare asupra acestui fapt. As vrea totusi sa atrag atentia asupra unui aspect mai putin dezbatut. Desi poate parea o impietate fata de Traian Basescu si puterea sa politica de necontestat, cred ca la fel de important în acest joc a fost si celalalt partener, domnul Stolojan. Sa ne aducem aminte. În urma cu trei ani si ceva, pe când domnul Stolojan era liderul liberalilor, chiar înaintea campaniei electorale, s-a îmbolnavit brusc si, spre surprinderea tuturor, dar mai ales a liderilor PNL, s-a retras din cursa electorala, lasându-l în locul lui pe Traian Basescu. Ca si acum, multi dintre liderii principali ai PNL si PD, habar nu au avut de aceasta miscare, ca sa nu mai vorbim de membrii obisnuiti ai celor doua partide, care au aflat doar de la televizor despre marile strategii politice ale sefilor. Ca si atunci, Stolojan a fost total neinteresat de soarta sau de parerea colegilor din partidul sau. Ca si atunci, Basescu a lucrat mâna în mâna cu Stolojan si, probabil, cu alti vreo câtiva lideri din propriul partid. Este adevarat ca ceilalti lideri democrati, care si ei au aflat în ultimul moment despre schema retragerii lui Stolojan, s-au bucurat în mod normal de faptul ca Basescu devenea, totusi, seful cel mare al Aliantei. Astazi lucrurile se repeta. Stolojan s-a întors si, alaturi de Traian Basescu, loveste din nou. Din nou, nu conteaza ceilalti colegi de partid, care nu doar ca nu sunt consultati, dar nici macar bagati în seama. Mai mult, gestul fuziunii este costisitor pentru ambele partide si este posibil sa fie, în realitate, pe termen lung, un gest sinucigas pentru ambii parteneri. Gestul lui Stolojan nu este o noutate, atât timp cât el nu face decât sa reediteze o miscare politica potrivnica propriului partid, pe care a mai avut-o si cu trei ani în urma. Este surprinzator însa pentru presedintele Basescu, care, de data aceasta, nu pare ca mai lucreaza în interesul democratilor asa cum a facut-o permanent pâna acum. Desigur, evenimentele urmatoare vor aduce clarificari si posibile corectii politice sau electorale. Un alt fapt însa as vrea sa îl remarc. Ambii lideri au, oarecum, o pozitie similara în acest joc. Cele doua partide le datoreaza, în cea mai mare parte, procentele bune pe care le au si ei stiu foarte bine acest lucru. Tocmai datorita vocatiei lor charismatice se si comporta asa. Pot face ce vor, când vor si cum vor, pentru ca ei sunt cei care dicteaza regulile jocului. Atitudinea lor autoritara se bazeaza pe faptul ca sunt creditati ca oameni providentiali, care au urcat si au dat putere celor doua partide, partide care înainte de ei nu aveau un scor electoral acceptabil. Ba liberal-democratii nici nu ar fi existat. Ei stiu ca toti ceilalti le datoreaza lor si numai lor forta pe care o au. Din acest motiv, cei doi mari lideri sunt în realitate foarte saraci în spirit democrat sau, dupa caz, liberal. Marea problema pentru cei doi este ca multi dintre liderii celor doua partide nu gândesc chiar asa cum cred ei. Unii se ambitioneaza sa se considere si ei importanti în jocul politic si, desi vor sa dea Cezarului ceea ce îi apartine, totusi nu vor sa îi dea chiar absolut tot ceea ce au si ceea ce îi reprezinta.