Productie monumentala, în reluare la Opera

articol aparut in Cultura, nr. 152 din 2007-12-06
» cultura cultura sunetelor »
Autor: COSTIN POPA

Tenorul-supriza

A devenit o practica la Opera Nationala bucuresteana anteprezentarea în formula de concert a unor titluri ce sunt destinate productiilor scenice. Asa s-a întâmplat cu „Manon Lescaut“, cu „Samson si Dalila“, asa se va petrece, se pare, cu „Cenusareasa“. Câstigul se observa mai ales în ceea ce priveste pregatirea muzicala si ma refer în mod deosebit la orchestra, mobilizata – cum afirmam adesea – de urcarea pe scena, dar pastrând rodajul si concentrarea la reîntoarcerea în fosa. Sigur ca metoda nu este nici infailibila, nici recomandata spre a se transforma în  obisnuinta. Dar vazând de curând reluarea spectacolului „Samson si Dalila“, nu am putut sa nu remarc preocuparea sporita pentru acuratete, pentru omogenizare. Instrumentistii Operei Nationale au potential, se stie. Dar ramân câteodata datori la preciziunea atacurilor, la expresivitatea creatoare de atmosfera (deosebit de importanta mai ales la discursul melodic subtil al lui Saint-Saëns), desi tempii alesi de dirijorul Iurie Florea sunt corecti si inspiratori. Da, seful de orchestra a condus cu deciziune si iata, atent si experimentat, a stiut sa amortizeze mica ezitare solistica dinspre finalul duetului Dalila – Marele Preot din actul secund. Si pentru ca am vorbit de ansambluri, trebuie remarcata performanta corului pregatit de acest mare maestru care este Stelian Olariu. De decenii, calitatea este imperativul sau suprem iar reusitele sunt aproape de perfectiune. Chiar daca, în seara premierei, corul de barbati a fost usor neatent în tabloul ultim, impresia generala s-a pastrat ultrapozitiva.

În temutul, dramaticul rol al lui Samson, oaspetele venit din Turcia, Efe Kislali, a produs o surpriza de proportii. Tenor cu timbru puternic baritonal (o raritate!), robust în sonoritati, cu învelis rotund de armonice si culoare sombrata, Kislali are atu-urile eroice ale personajului, cânta cu aplomb, cu accente pline de autoritate. Din calibrul sau de mare amploare, artistul gaseste resurse pentru nuantarea în mezzoforte reclamata de clipele de tandrete si framântari cu Dalila sau în zbaterile dureroase din primul tablou al actului al III-lea.

În asteptarea lui Renato Bruson

O paranteza. Prezenta lui Kislali pe prima scena lirica nationala vine la o saptamâna dupa ce un alt invitat strain, italianul Giorgio Casciarri, abordase rolul Manrico din Trubadurul“ si produsese o surpriza similara. Un tenor liric-spint, cu squillo deosebit si mare siguranta a Do-ului acut, indispensabil partiturii verdiene originale. Celebra stretta „Di quella pira“ a fost pe punctul de a fi bisata la cererea unui public entuziasmat. Din pacate, un public care nu a umplut sala. Ca si la „Samson si Dalila“. Cei neinspirati sa vina la Opera în cele doua seri au avut ce regreta. Mi se parea potrivit ca prezenta celor doi valorosi artisti, altfel necunoscuti în România, sa fie agresiv mediatizata. Chiar daca angajarea lor s-a facut, poate, pe baza de CV-uri, calitatea s-a relevat indubitabil de la prima repetitie de ansamblu, la cabine. Simpla enuntare a numelor pe afise si în comunicatele de presa n-avea cum sa incite melomanii.

Casciarri si Kislali, doua voci care au sunat ca o uvertura la spectacolul cu totul extraordinar din 15 decembrie, „Rigoletto“, în care rolul titular va reveni unui bariton deja legendar, Renato Bruson. Sosirea lui la Bucuresti este primul rod al unui contract de parteneriat între managementul Operei Nationale si Viorel Catarama, acesta din urma suportând cheltuielile de onorariu, transport si sejur al celebrului oaspete. Totul în conditiile în care preturile de intrare ramân cele practicate obisnuit pentru spectacole cu invitati straini. Este într-adevar un gest generos prin care sponsorul nu încearca sa faca o afacere si nici macar sa recupereze costurile pe care le implica prezenta unui asemenea cântaret. Iata de fapt definitia sponsorizarii în arta. Meritoriu este si ca acest parteneriat se face pe termen lung – îmi amintesc ca propusesem în presa o asemenea solutie menita sa (re)introduca Opera bucuresteana în circuitul liric european si mondial. La conferinta media în cadrul careia s-a semnat contractul de sponsorizare, pentru 2008 – sa spun ca aceste  manifestari extraordinare vor avea loc anual, în preajma Craciunului – s-au pronuntat deja, bineînteles sub rezerva, numele Annei Netrebko si al lui Plácido Domingo...

Partenerii lui Kislali

Revenind la spectacolul cu opera lui Saint-Saëns, sa remarc prezenta Ecaterinei Tutu, o Dalila ale carei farmece stau în primul rând în dramatismul abordarilor si apoi în cel al senzualitatii. Glasul ei penetrant de mezzosoprana îsi dezvolta bogatia în registrul central iar în cel grav, sonoritatile di petto sunt realmente impresionante. Pacat ca pentru imprecatia din aria „Amour, viens aider ma faiblesse“ a ales o alternativa care exclude Si bemol-ul acut, traditional important în economia expozeului. În rolul Marelui Preot al lui Dagon am admirat din nou timbrul aramit, profund rezonant al baritonului Stefan Ignat. Declamatia sa este dominatoare ca si avalansele sonore iar intonatia aproape fara fisura. Vocea cu profunzimi nebanuite a basului Pompeiu Harasteanu a fost si de data aceasta indispensabila personajului sau, Un batrân evreu, dublata fiind de o întelegere filosofica redata molcom, cu tristete si sumbre prevestiri. În alte roluri au evoluat Mihnea Lamatic (Abimelech), Teodor Ilincai (Solul), Lucian Corchis (Primul filistin) si Daniel Filipescu (Al doilea filistin).

O mega-productie

Spectacolul „Samson si Dalila“ dateaza din 1992 si a fost datorat primei sponsorizari majore a Operei Nationale, impulsionata de Ludovic Spiess, pe atunci ministru al Culturii si Cultelor. Regia regretatului Hero Lupescu, conceputa în termeni clasici, a redat monumentalitatea lucrarii si a depasit caracterul sau oratorial, facând-o vie si veridica dramaturgic. Mizanscena a fost substantial ajutata de scenografia excelentei Viorica Petrovici prin decoruri de mare anvergura, prin costume variat colorate. Acum, la reluare, a existat un refresh evident al cromaticii si chiar o vestimentatie noua pentru Dalila Ecaterinei Tutu. Nu trebuie omisa contributia baletului (coregrafia Francisc Valkay) în care, ca solisti ai ansamblului, au dansat Bianca Fota, Vlad Ilcenco, Monica Balarie, Alina Oprescu.

La Bucuresti, opusul lui Saint-Saëns apare scenic spectaculos, incitant si atractiv. Mai ales când contributia interpretilor în cele doua roluri titulare este valabila.

---