Auditie cu geniul crimei dintr-un butoi cu praf de pusca
articol aparut in Cultura, nr. 152 din 2007-12-06» cultura cultura spectacolului » Adevarul bufonului
Autor: Cristina Rusiecki
Festivalul de dramaturgie contemporana, desfasurat la Brasov, între 16-24 noiembrie, a ajuns la editia a nouasprezecea. Mai contemporana parca decât la editiile precedente (poate pentru ca si oferta e mai bogata), selectia realizata de directorul Festivalului, Claudiu Goga, anul acesta, a însemnat: „Hamletmachine“ de Heiner Muller, de la Teatrul Odeon, spectacol de Dragos Galgotiu, care a obtinut Premiul special al juriului (Razvan Mazilu pentru coregrafie) si Premiul pentru scenografie (Andrei Both – decor si Doina Levintza – costume); „Colonelul si pasarile“ de Hristo Boicev, regia Alexandru Dabija, Teatrul „Sica Alexandrescu“ din Brasov, ale carui interprete, Bianca Zurovski si Viorica Geanta Chelbea, au fost distinse ex aequo cu Premiul pentru cea mai buna actrita; „Biloxi Blues“ de Neil Simon, regia Iarina Demian, Teatrul de Comedie si ArCub; „Don Juan“ de Patrick Marber, un spectacol de Andrei Serban, Teatrul National Cluj, „Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal“ de Matei Visniec, regia Florin Fatulescu, Teatrul National „I.L.Caragiale“; „Colonia îngerilor“ de Stefan Caraman, regia Nona Ciobanu, Teatrul Mic, „Visul“, dupa proza lui Mircea Cartarescu, un spectacol de Catalina Buzoianu, Teatrul National Timisoara. Sa recunoastem ca programul pare destul de ofertant, cel putin în ceea ce priveste textele. Iar senzatia de plus-calitate artistica sporeste daca tinem cont ca în program s-au numarat si doua piese de ultima generatie (respectiv scrise chiar acum câtiva ani), „Butoiul cu praf de pulbere“ de Dejan Dukovski, regia Cristi Juncu, Teatrul „Sica Alexandrescu“, Brasov si „Geniul crimei“ de George F. Walker, regia Theodor Cristian Popescu (revenit din Canada doar pentru repetitiile la acest spectacol), Teatrul „74“, Târgu Mures.
În aceasta din urma comedie neagra, ritmul îndracit, parodia ca la carte si actorii, bombe de energie si talent (Nicu Mihoc, Catalin Mîndru, Theo Marton, Monica Ristea si Cristina Toma), ca si finalul pe întuneric, lasa publicul bujbe. Pe scena maruntica se joaca, se sperie, se prefac duri si activi copii mari cu geniul crimei. Sau mai degraba cu duhul crimei, ca la asemenea pampalai geniul nu intra în discutie. De aici parodia: o suma de clisee si retete rasturnate în ceea ce priveste subiectul, tema, rezolvarile de situatie, si mai presus de toate, actoria. Contemporana! Haioasa! Naturala! Fabuloasa actorie! Tot ce zadareste dramatismul – conflictul între generatii, complexul lui Oedip, încrâncenarea si jocurile înspaimântatoare pentru putere, desenele animate, revistele de psihologie puberala, cu articole destinate tatilor si teste aferente -, devine miez de parodie. O zadarnicie ca la carte poticneste personajele în orice încercare, fie ea incendiu, crima sau complot. Gangsterii barbati sunt niste ageamii famelici, dar umanitari; le e frica de violenta ca de dracul si cedeaza repede în fata gangsteritelor femei spirt si belicoase.Celalalt spectacol, de la teatrul gazda, „Butoiul cu praf de pulbere“, pe un text cu peste douazeci de montari în Europa, Statele Unite si Japonia, de macedoneanul Dejan Dukovski (n. 1969), a obtinut Premiul pentru regie (Cristi Juncu) si Premiul pentru cel mai bun actor: Vlad Jipa (cu o prestatie cu adevarat exceptionala) pentru rolurile Colonelul, din „Colonelul si pasarile“ si Sveto, Mane si Paznicul din spectacolul amintit, unde se remarca de departe prin jocul modern, spalat cu totul de „efecte“ si de artificos, debordând de directete si de atotconvingatoare prezenta scenica. Un gen de actor rar, absolut adecvat termenului de „contemporan“ din numele Festivalului, o exceptie de naturalete si de aer proaspat în ambientul destul de „teatral“ al colegilor sai. Personaje balcanice în situatii balcanice cu reactii balcanice si realitati din care nu se poate iesi – asa s-ar rezuma pe scurt „Butoiul cu praf de pusca“. Momentele sunt scurte, condensate, cu conflicte puternice, fara legatura narativa (în afara uneia formale: fiecare scena pastreaza câte un personaj din cea anterioara). Toate partiturile întregesc bucla balcanica infinita a autoscufundarii în nimic ca ultima certitudine, a inflamarii instantanee, a incapacitatii de a se curata si regenera. Capacitatea de constructie e inexistenta; în schimb agresivitatea prolifereaza una-doua. E a doua punere în scena pe care piesa lui Dejan Dukovski a cunoscut-o în decurs de câteva luni în România. Spre deosebire de spectacolul de la Casandra, regizat de David Schwarz, calat pe o actorie dinamica, vie, sacadata, într-un ritm cu permanente cascade, montarea lui Cristi Juncu, unul dintre cei mai talentati si seriosi regizori ai generatiei sale, deplaseaza accentul catre gravitatea problemelor. Intentia de a problematiza si accesarea aferenta a stratului de profunzime sunt vizibile. Daca pe scena de la Casandra concluzia rasarea subliminal, mai cu seama din desfasurarea alerta a scenelor, la teatrul brasovean se observa, dincolo de replici, cum situatia devine pretext de analiza. Rolurile, în majoritate, masculine sunt abordate într-o maniera performanta, usor recognoscibila, dintr-un teatru à la Tennessee Williams sau Arthur Miller. Decorul neschimbat de la început pâna la sfârsit, conceput de scenograful Cosmin Ardeleanu, e un fel de „Balcanii pe scurt“, cu un stufaris ce umple scena luminata de o luna naucitoare, imensa, bizara, care, în ultima scena, se va întuneca, din cauza eclipsei. În fata stufului, spatiul, initial cu mese ca de bodega, se desprinde, de la caz la caz, dupa cum o cere textul, în trei ambienturi. Primul e deja amintita cârciuma în care se petrec prima scena si cea finala. Aceeasi masa va fi curând reinvestita ca locuinta a unuia dintre personaje. Pe urma, stânga scenei se preface în tren, dreapta în autobuz, spatele în vapor, prin activarea doar a unor detalii marunte, devenite functionale pe parcursul câte uneia dintre secvente. Spatiul din „Butoiul cu praf de pusca“ probeaza diversitatea propunerilor lui Cosmin Ardeleanu, având în vedere si ultimul sau construct scenografic, „Eseuri despre banalitatea raului“ (regia Mihai Maniutiu, Teatrul Metropolis), unde o perdea de jucarii vesele, suspendate într-un spatiu plin de culoare, poezie si inocenta, resemnificat, se transforma în teritoriu de rememorare a „obisnuitelor“ atrocitati ale lumii noastre. Marele Premiu a fost obtinut de spectacolul „Auditia“ de Alexandr Galin, regia Claudiu Goga, Teatrul National „V. Alecsandri“, Iasi. Un spectacol care nu are cum sa nu placa publicului. În primul si în primul rând, datorita actoriei performante conduse de mâna sigura a lui Claudiu Goga. Apoi, datorita rimului alert, care se schimba cât ai bate din palme. Asta nu înseamna ca situatiile (de un savuros dramatism, stim bine) nu au timp sa se dezvolte cu cap, mijloc si coada. Nu în ultimul rând, pentru ca aceste situatii sunt usor de recunoscut de tot ce sufla în fostele tari comuniste, cu populatii pauperizate pâna la ultima limita a supravietuirii, dar cu pasiuni puternice si cu îmbogatiti peste noapte, care cumpara orice le trece prin cap, y compris fericirea celorlalti. Apoi, pentru ca trama în sine se desfasoara pe clasica muche tragic-comic: sotii respectabile de toate clasele sociale si mentale „aplica“ la o auditie al carei anunt, gasit în ziar, într-un orasel dintr-un fund de Rusie, dadea de stire ca se cauta femei „cu talent“ pentru Japonia. Cum sunt hotarât nedreptatite de viata, desi au atâta „talent“, respectabilele sotii, mame si gospodine se prezinta la concurs cerându-si vehement dreptul la auditie, spre disperarea organizatorilor, care cauta cu totul altfel de „talente“. Textul rasstiut curge admirabil caci regia imprima ritm, Claudiu Goga dramuind impecabil situatiile într-un spectacol în care, hotarât lucru, caimacul il ia actoria.