Lalelele, teatrul si „Rosia“

articol aparut in Cultura, nr. 152 din 2007-12-06
» cultura cultura spectacolului »
Autor: Cristina Rusiecki

De ani si ani, de aproape doua decenii, Teatrul Odeon îsi mentine constant pozitia de înnoitor al teatrului românesc. Aici s-au dezvoltat primele strategii coerente, aici s-au facut primele mari proiecte îndraznete din teatrul de dupa '89. Va mai amintiti de „Au pus catuse florilor“ de Fernando Arrabal, în regia lui Alexander Hausvater sau de „Richard III“ în regia lui Mihai Maniutiu? Aici s-a concretizat prima data un proiect destinat tinerilor creatori, extins pe un an. Aici au început primele schimburi culturale desfasurate cu consecventa cu teatrul altor tari. Pâna acum, Teatrul Odeon a gazduit întâlnirea publicului cu spectacole americane, cehe, maghiare. A venit rândul Saptamânii culturii olandeze, desfasurate între 24 si 29 noiembrie.



Începuta cu vernisajul expozitiei de afise care au obtinut Premiul afiselor de teatru din Olanda, a continuat cu spectacolul de dans „The Autopsy Project“, de Andre Gingras (Haga), care a ambitionat sa examineze conceptul de autopsie în societatea contemporana. Rezulatatul a fost un spectacol incitant, de o energie cum rar se vede pe la noi, cu dansatori extrem de performanti, cu abilitati de gimnasti, cu ruperi incitante de ritm. Un spectacol cel putin nelinistitor, care, folosind mijloacele de azi, împinge publicul catre stari si întrebari diverse. Saptamâna culturii olandeze a continuat cu „Vielfalt“, spectacol de teatru non-verbal de Jakop Ahlbom (Amsterdam), aflat la a patra montare de acest gen, care îmbina miscarea cu muzica, acrobatiile, dansul, iluzionismul si bufoneria, în imagini de o calitate teatrala singulara. Publicul s-a lasat transportat de la duete dansate la momente comice, de la trucuri magice la bufonerii.

Între cele doua, Teatrul Odeon a programat spectacolul lectura „Blowing“ de Jeroen van den Berg, în regia Anei Margineanu, pe un text distins cu premiul Dutch/Flemish Drama Award în 2003 si produs de multe teatre din Olanda si Germania. Înaintea acestuia, a avut loc o conferinta despre teatrul olandez sustinuta de Henk Scholten, directorul Institutului de Teatru din Olanda, cu o activitate de treiezeci de ani de actor, dramaturg, director, critic, care a lucrat si în domeniul politicilor teatrale.

Actiunea „Rosia“

Explicând ca Institutul de Teatru organizeaza expozitii, publica reviste, carti, comunicate, produce DVD-uri, organizeaza dezbateri între artisti sau între artisti si politicieni si schimburi internationale, Henk Scholten, a facut apoi un scurt excurs în istoria recenta a teatrului olandez începând cu anul 1969, când la cel mai important teatru din tara, Stadsschouwburg din Amsterdam, a avut loc actiunea „Rosia“. Adica? Studentii de la Actorie, actorii si dramaturgii tineri au aruncat cu rosii în cei ce jucau pe scena, militând astfel în favoarea unui teatru politic, mult mai apropiat de realitate. Schimbarile de structura si continut, petrecute ca urmare a acelui gest, au determinat fata teatrului pâna în ziua de azi, când teatrul olandez are o „pozitie unica si specifica în comunitatea teatrala internationala“, dupa cum apreciaza Henk Scholten.    

Daca în 1969, când a avut loc actiunea „Rosia“, în Olanda existau doar opt companii de teatru, în orasele mai mari, care jucau numai repertoriu international (textele autohtone fiind foarte rare si pentru ca Olandei îi lipseste o traditie puternica din secolele de dinainte), dupa „Rosia“ totul s-a schimbat rapid si profund. 

La sfârsitul anilor '70 doua din cele opt teatre mari s-au închis, dar au aparut douazeci-treizeci de teatre noi, mici, independente care, obtinând fonduri, s-au dezvoltat în trei directii:

1. companii interesate de teatrul politic

2. teatru dezvoltat în anumite comunitati, de exemplu teatrul de copii sau Welttheater care are reprezentatii în întreaga tara în spitale si închisori

3. companii care, lucrând cu forme si directii diferite, au schimbat stilul de joc.

Ceea ce le-a unit pe toate a fost dorinta ca teatrul sa devina transparent si direct. Creatorii momentului au respins metoda lui Stanislavski fundamentata pe principiul iluziei, considerând ca actorul trebuie sa interpreteze rolul într-o maniera clara, care sa explice de ce face ceea ce face. Noul stil de joc a imprimat o comunicare deschisa cu publicul. Spectacolele au, de acum înainte (anii '70-'80), nevoie de un spatiu mult mai mic, unde actorii si publicul pot împarti aceeasi „scena“. În perioada respectiva, ia avânt pantomima – specifica teatrului olandez de azi –, o permanenta sursa de înnoire a manierei de joc non-narative, alaturi de teatrul conceptual, de miscare. Evident, radacinile clasice ale teatrului nu au fost uitate, dar acum se concentreaza pe pantomima si dans modern.

Azi teatrul e politic

Avansând catre anii '90, Henk Scholten a observat cum companiile mari au început sa piarda regizori si actori si încet-încet si contactul cu masa publicului. Generatia cu putere de decizie de acum era formata din cei ce aruncasera cu rosii în '69 iar problema identificata de directorul Institutului de Teatru din Olanda era ca acum copiii nu mai aveau în cine sa arunce cu rosii. „Si... daca nu poti sa-ti omori parintii, nu vei ajunge la putere“, a concluzionat Henk Scholten, mai ales ca în anii '80-'90 totul curgea lin. Nu existau conflicte sociale importante, nici probleme politice. Teatrul nu avea aerul de urgenta. Lucrurile s-au schimbat odata cu uciderea unui parlamentar dintr-un partid de dreapta, popular printre clasele de jos (prima crima politica din Olanda în ultimii trei sute de ani) si cu asasinarea regizorului de film Theo Van Gogh. Acum, la cinci ani dupa crimele amintite, teatrul politic revine si dramaturgii scriu despre probleme sociale si politice.

Teatrul olandez se caracterizeaza prin diversitate, a concluzionat Henk Scholten. În fiecare stagiune, Institutul de Teatru culege informatii despre mai mult de patru mii de spectacole de pantomima, dans, teatru muzical, teatru desfasurat în locuri specifice si fuziunea dintre ele. Tânara generatie, artistii de 25-30 de ani, iau aceasta diversitate ca fapt dinainte stabilit. Lucreaza si pentru scene mari, si pentru mici, si pentru copii, si pentru adulti, si cu autori dramatici, si pe propriile lor proiecte.

În cadrul aceleiasi conferinte, a vorbit si Jeroen van den Berg, abordând pozitia scriitorului de teatru în Olanda. Plecând de la constatarea ca Olanda nu are traditie ca Marea Britanie sau ca Statele Unite, dramaturgul, regizorul si profesorul Jeroen van den Berg a constat ca centrul de greutate al teatrului olandez sta mai degraba în regizori si actori. O montare în Olanda poate începe avand la baza textul în aceeasi masura ca si improvizatiile actorilor. Multe dintre piese sunt comandate de regizorii care vor sa faca un spectacol pe o anumita tema. Dar Jeroen van den Berg a lucrat si pe teme care nu au fost comandate. Activitatea sa de dramaturg debuteaza în momentul când, student la Regie în anul II, constata ca, în afara de Ibsen si Cehov, nu are ce regiza. Asa a început sa-si scrie singur piesele, cum, de altfel, faceau si cei mai multi dintre colegii sai.

Jeroen van den Berg a accentuat pe faptul ca în ultimii zece ani numarul de texte olandeze a crescut. 50% din spectacolele de acum sunt pe texte olandeze. Trama si personajele sunt mai puternice decât cele din ultimii ani. Se face un teatru angajat, pe teme actuale, cu relevanta pentru spectatori. Spre deosebire de situatia din Statele Unite, unde se programeaza nenumarate workshop-uri pentru ca un text sa se dezvolte, în Olanda, fluxul e mult mai rapid: o piesa e comandata, are cel mult o lectura înainte de a intra în repetitii si, de multe ori, e vânduta (uneori la câte treizeci de companii deodata!) înainte chiar ca dramaturgul sa fi început sa o scrie. Cum autorul e presat de deadline, îi vine greu sa o finiseze, constient de faptul ca în momentul cand o scrie se vând deja biletele. Un asemenea ritm în care productia are turnee, jucându-se în fiecare seara în alta parte a Olandei, face sa se vada rar si o a doua montare a piesei. 

Dar despre experienta lui Jeroen van den Berg si teatrul din tara lalelelor, cititorii revistei „Cultura“ vor afla mai multe cât de curând, dintr-un amplu interviu.

---