Gaudeamus în peisaj
articol aparut in Cultura, nr. 152 din 2007-12-06» cultura cultura literara »
Autor: LIVIA DUMITRU
Nu fac parte din lumea cartii: sunt doar un cititor, ce-i drept, unul destul de pasionat. Cum prin jurul meu s-au foit, în saptamâna Târgului, o gramada de (alti) cititori entuziasti, am venit si eu la celebrul Gaudeamus din noiembrie 2007. Un târg unde gasesti atâtea carti la un loc si atâta lume buna, nu ca vulgul de la coltul strazii, care râde prosteste la inteligentul ce îi ofera tuica si îl îndeamna sa-l voteze pe x-ulescu europarlamentar.
Am ochit multe personaje din lumea literara autohtona discutând relaxate la un pahar de ceai, am vazut multi tineri de viitor bârfind aprins intelectualii de azi, plus câtiva copii jinduind la carti viu colorate. Per ansamblu, o atmosfera animata, sub lumina calda a orei sase dupa-amiaza.Dar, fratilor cititori, oare domnul acela, director al marelui eveniment, ce echipa de specialisti în organizare a ales? Ca prea seamana Gaudeamus-ul din noiembrie cu Bookfest-ul din mai. Sau chiar trebuie sa semene, din moment ce-s ambele târguri de carte? Poate sunt detalii care ma deranjeaza doar pe mine (studiez peisagistica, deh! – va spun alta data ce-i aia). Si totusi, aprope toate editurile ocupau acelasi loc în spatiu ca si acum câteva luni, de parca nimeni nu le mai miscase de acolo!Însa, zau, daca ai fi mare editura (cum ziceau doua fete: „sa mergem si la editurile serioase!“), ce sens ar avea sa-ti postezi standul la asa maxima înghesuiala, lânga alta mare editura? Daca o editura mare poate sa reziste unei astfel de concurente, de ce oare nu se organizeaza târgul pe tematici, nu pe edituri? Daca nu te temi de concurenta, poti sa risti sa îti etalezi cartile, tematic, alaturi de alte edituri, fara sprijinul banner-elor si al zecilor de metri patrati. As gasi, în plus, si eu mai repede cartile de design care ma intereseaza. Pe de alta parte, daca reclama e, totusi, necesara, de ce o asa înghesuiala a standurilor, în Pavilionul Central? Fara sa îti dai seama când ai iesit de la Humanitas si ai intrat la Rao.Apoi, când organizezi asa mare eveniment, singular în metropola, cum de nu ai în vedere fluxul circulatiei? Sau e absolut necesar sa muti ambuteiajele din bulevard direct între mesele cu carti? Uite asa te trezesti la piata. Însa cu pretentii de intelectual. Esti plimbat de la o taraba la alta, ti se face cu ochiul: ia de la mine, pentru ca am rosii mai lucioase, pentru ca le dau mai ieftin, pentru ca ma cunosti. Nu te bati sa iei ultima legatura de patrunjel, ci prima carte abia aparuta. Si cine prezenta cartile? Celebritati invitate: Traian Basescu, Ion Iliescu, Mihaela Radulescu. Parca ar fi fost o cina de strângere de fonduri, în scopuri caritabile.Cele doua etaje circulare ale locatiei Romexpo ramân pentru editurile „neserioase“ (sau „obscure“, cum zicea cineva). Ceea ce le face, parca, si mai lipsite de importanta – atât etajele, cât si editurile).Ar fi fost, apoi, placut sa nu mai fie – ca la Bookfest – o lansare lânga alta lansare, astfel încât, în timp ce asculti o prezentare, sa primesti involuntar informatii despre alta carte. Si ar mai trebui un fel de paravan de protectie pentru invitatii care îsi pregatesc lansarile ad-hoc. Sa-i fereasca de ochii nostri. E ridicol sa vezi mari nume din presa sau din literatura cum subliniaza pasaje din carte atunci pe loc, în fata noastra si apoi vin la microfon si au pretentia sa îi credem ca au citit cartea!Ca sa nu mai zic ca ar fi fost placut sa ai: a) cartile, mai ales albumele, fara folie de plastic, impenetrabila – ca d-aia e stand de prezentare, unde trebuie sa fii convins sa cumperi;b) macar doua scaune la stand, sa poti sta sa rasfoiesti în voie cartile vizate – unele standuri exgereaza, totusi, cu amenajarea, chiar te intimideaza. Sau cel putin colturi de citit! Desi pentru mine sunt o.k. si scarile...Poate parea inutil, dar nu-i asa ca ar fi mers si niste aranjamente florale (sic!) printre standurile cu turta dulce, carti si margele?Dar, oh, au fost si lucruri bune! Plateai intrarea (sunt destui care au gratis), ceea ce eu consider ca e foarte bine si nu vreau sa mai explic de ce. Suma era, oricum, mica. Copiii aveau locurile lor, special amenajate.Si era cald. Si era bine (poate pentru unii care nu savureaza cititul în sauna, nu a fost asa bine!). Si aveai bauturi racoritoare! La modul ca era un baiat cu o masuta pe rotile, plina de diverse – ape, sucuri, saratele – si se plimba printre mese, ca un chelner în tren. Însa era misto!Mai ales ca eu – în calitatea declarata de cititor amator – nu stiam pe nimeni pe acolo si nu aveam unde sa-mi las haina, fularul si manusile. Cei de la centrul de informatii mi-au zis ca nu exista garderoba la târg. Unele edituri au furat de la noul magazin Ikea idei de amenajare, însa organizatorii nu au reusit sa adopte sistemul cu bagajele la dulap de la intrarea în magazin. Asa ca am sarit direct la gâtul unei sticle de apa rece, transpirata la fel ca mine (sau poate tocmai asta era si ideea, sa se vânda apa rece!).A! Mai erau doua chestii ciudate: un tip care sufla într-o trompeta când îsi aducea aminte si striga o anume Elodia – se credea si agentie de stiri si încerca, nu se stie de ce, sa ne tina la curent cu ce se întâmpla în afara târgului – si un stand vertical, un panou singuratic, îngust, cu harti rutiere, lânga el cu o tipa plictisita total, pe un scaun, la fel de stinghera ca si standul. Am avut tendinta s-o întreb daca are si cornete de înghetata.În rest, stiti si dumneavoastra. La fel. La fel ca întotdeauna. Ce mi-e mai, ce mi-e noiembrie, târg de carte sa fie!