Misionari cu raspundere limitata
articol aparut in Cultura, nr. 152 din 2007-12-06» cultura editorial » editorial
Autor: AUGUSTIN BUZURA
Trebuie sa recunosc ca, în calitate de cap de locuitor, demult n-am avut o saptamâna mai surprinzatoare decât cea care a trecut. Nu vreau sa o descriu în detaliu si nici sa pomenesc toate legaturile subtile pe care m-a obligat sa le stabilesc cu trecutul. Îmi amintesc, totusi, ca pe vremea lui Ceausescu îmi stateau pe crestet mii de tone de grâu, ciment, pacura, fonta si alte mii de tone de otel. Acum, traind în capitalism, lucrurile s-au simplificat: un singur cap, al lui Mittal, suporta toate tonele pe care odinioara le împarteam frateste cei 23 de milioane de români. De asemenea, pe alte capete, foarte putine, se sprijina cimentul, petrolul, aluminiul, apa hidrocentralelor si tot ceea ce odinioara ne-a facut sa ne înclinam spinarile sub greutatea lor. Dupa Revolutie, o data ce si-au câstigat libertatea, românii s-au vazut scutiti de astfel de poveri, caci s-a vândut cam totul, asa ca acum nu mai au de suportat decât, rareori, câteva scrisori – importante, fireste! –, si acestea doar în apropierea alegerilor. Asa stând lucrurile, o singura observatie s-ar impune: daca societatea merge tot ca si pâna acum, mâine nu vor mai fi pe plaiurile noastre prea multi care sa le citeasca; nu pentru ca incultura zdrobitoare si analfabetismul nu ar fi în floare, ci pentru ca pleaca din tara pâna si analfabetii – fenomen care nu mai intereseaza pe nimeni. Pe la începutul secolului trecut, un mizantrop exclama: „Frumoasa tara, pacat ca-i locuita!“ Iata un ideal care, oricât ar parea de absurd, începe, încet, încet, sa se concretizeze. Pe masura ce creste scandalul antiromânesc din Italia si, cu zgomot si aroganta, se proclama „orase libere de români“, pe atât este de scazut interesul în România pentru aceasta cruda realitate. Semn ca ne obisnuim repede cu orice. Dar dincolo de aceste chestiuni arhicunoscute, altceva m-a emotionat peste masura: într-una din zile, în calitate de cap de locuitor, am primit doua scrisori de la însusi presedintele patriei – onoare cu totul si cu totul nesperata –, care ma invita sa spun DA la referendum. Si tot în aceeasi zi, din repondeur-ul telefonului m-a întâmpinat o voce suava din partea PD-ului, care de asemenea ma îndemna sa particip la referendum, explicându-mi totodata si tainele lui. Si pentru ca ziua sa se termine asa cum a început, în lumina politicului, un alt misionar, al aceluiasi partid, a încercat sa-mi sugereze cum sa înteleg povestea cu votul uninominal. Cu el n-am fost prea politicos întrucât venea dupa scrisorile presedintelui, care a fost mult mai convingator: când chemi lumea la curatenie, domnului presedinte i s-a parut ca este nevoie sa o spui cu energie, verde în fata, asa cum îi place proletarului: „Ia listacii pe faras!“ Gaselnita cu listacii mi-a amintit de o alta, mai veche, cu aplaudacii, dar în locul acestora, cum s-ar fi cuvenit, din fotografie, îmi zâmbea presedintele împreuna cu o matura, altminteri, unealta de baza a celor alungati din Italia, Spania etc., dar si a multor altor conationali de la care se astepta, se vede, un ajutor la uninominal. Caci unealta la unealta trage! De pe site-ul prezidential si de pe fotografiile risipite cu generozitate nu doar în publicatii, ci si prin cutiile noastre postale, dupa îndemnul la curatenie si dupa inventia cu listacii, singura, de altfel, nota de originalitate a campaniei electorale, lipsea doar sintagma favorita a alegatorului din Ferentari: „tu-le mama lor!“ Dar ceva trebuia lasat si pentru data viitoare. Poate ca pâna atunci va observa cineva ca îndemnurile permanente la ura si la razbunare au consecinte nefericite asupra întregii noastre societati.
Deocamdata, alegatorul din respectiva categorie nu se întreaba ce au facut pâna acum cei ce ne iubesc atât de mult îndeosebi în perioada preelectorala, de ce haosul si primitivismul din politica, cine le-a provocat, cum s-a ajuns ca nimeni sa nu mai respecte nicio institutie a Statului, de ce românii, în afara granitelor, se poarta exact cum au fost educati în tara. Se vede treaba ca înca se complace în a se lasa amagit, în a nu-si asuma raspunderea. S-ar putea sa mai creada în rolul maturii. Numai ca functia cea mai importanta în Stat este incompatibila cu aceasta. Marea surpriza, însa, abia acum urmeaza. Dupa vocea doamnei Boagiu, repondeur-ul mi-a redat inconfundabilul glas al presedintelui care ma sfatuia sa merg la referendum. Si sa spun DA. Sa iau, cu alte cuvinte, listacii pe faras! Se vede însa ca farasul a fost prea mic. Numaratoarea voturilor i-a gasit pe listaci la locul lor. O victorie mare cât o înfrângere. Din pacate, la noi, importante sunt numai si numai ambitiile personale, „ce vrea muschii“, si nu prioritatile absolute: interesul national si demnitatea nationala, ca în orice alta tara din lume. Campania electorala ar fi fost un bun prilej pentru a familiariza alegatorii cu temele europene si o sansa de a ne îndeparta de penibilul politicii dâmbovitene. Am ales însa drumul cel mai batut cu putinta, spunându-se iarasi toate ororile posibile. Coruptii, hotii, mincinosii etc. au fost materia prima din care s-a cladit imaginea institutiilor de baza ale Statului. Politicienii si infractorii nu-i reprezinta pe români! Afirmatia apartine celei mai autorizate voci a patriei. Ca atare, nu putem sa nu ne întrebam: nici macar politicienii din PD? Nici chiar domnia sa? Caci tot politician este. Ce strain s-ar grabi sa o contrazica devreme ce faptele conationalilor nostri o întaresc. Înca o data ne pricinuim singuri mai mult rau decât ne-ar pricinui orice dusman. Asa ca nu ne putem astepta la nimic bun în viitorul imediat. Sunt însa câteva lectii care ar trebui sa le dea de gândit oamenilor politici si, deopotriva, celor ce sunt chemati periodic la urne. Referendumul a fost fara îndoiala un esec. Bani aruncati pe fereastra. Si nici asteptarile unor partide nu s-au ridicat la înaltimea sondajelor. Si nu din cauza lipsei de profesionalism a celor ce le realizeaza, ci a obiceiurilor locului. De altfel, însusi procentul participarii – 26,46% – nu suporta comentarii. Cetatenii din marile orase, care stiau cât de cât ce înseamna votul uninominal, nu s-au înghesuit la urne. Si cu atât mai putin locuitorii Capitalei, care nu s-au lasat nici becalizati, nici vanghelizati si nici basescizati. Încet si sigur, lumea se trezeste si începe sa descopere ca nu poti juca la nesfârsit cu actori mediocri de comedie o drama care are ca subiect tara. În realitate, acesta pare a fi singurul câstig, incontestabil, al euroalegerilor si al referendumului.