Postasul american nu suna întotdeauna de doua ori
articol aparut in Cultura, nr. 151 din 2007-11-29» cultura cultura politica »
Autor: MADALINA FIRANESCU
În loc sa-si vada de bechteluri si sa ne lase pe noi, românii, în durerea noastra
desfundata si ras-sapata, ambasadorul american Nicholas Taubman s-a trezit sa dea si el cu pickhamerul în linistea pre-electorala autohtona, zguduind niste politicieni care si-asa stateau prost cu nervii. Diplomatul s-a luat de modificarile de-a dreptul penale operate în anumite legi de niste alesi cu iuteala de mâna, care au considerat de pilda ca nu se cade sa deranjezi un cvasi-infractor cu o perchezitie, fara sa-l anunti politicos de dinainte, sa puna omul de-o cafea. Aceiasi deputati care confunda Codul penal cu Codul bunelor maniere s-au mai gândit ca persoanele care prezinta informatii din dosare trebuie pedepsite, ca sa nu ne mai trezim cu seriale tv de tipul „Caltabosii ministeriali“, productie rasplatita în TVR cu premiul Palma de Aur si masuri disciplinare pentru autori. În fine, parlamentarii au mai stabilit si ca orice parte într-un proces poate cere expertiza, care devine obligatorie, numai bine pentru ca „veselia“ sa dureze – ca la nunta lui Harap-Alb – „ani întregi si acum mai tine înca/ Cine se duce acolo bea si manânca“. Or, cum sa înteleaga un yankeu ca românii sunt mari amatori de povesti? El a detectat doar ca nu-i OK ce se întâmpla si, ca orice american, a zis-o pe sleau. Criticile l-au enervat rau pe junele presedinte al Camerei Deputatilor, care s-a simtit cu musca pe crestet, dat fiind ca între scalp si cerul liber nu mai are alta suprafata de aterizare. Ca demn nepot de Gysella, nu de Tamara – desi, vorba aia, cine-a mostenit „matusi“/ nu-l va înghiti pe Bush – Bogdan Olteanu l-a luat la rost pe Nicholas Taubman pentru modul în care si-a obtinut postul de la Bucuresti, contribuind la campania prezidentiala a liderului de la Casa Alba. Or, pentru un baiat fin (de premier) ca liberalul nostru, asemenea practici miros a coruptie. Prin urmare, în logica olteana – ca olteneasca nu-i putem spune – mister ambasador n-ar avea calitatea morala sa ne tina noua predici despre democratie si corectitudine. Tâfnosul liberal a deraiat apoi cu totul, sustinând ca „nu e prima data când Taubman depaseste limitele bunei cuviinte“ si ca, la urma-urmei, diplomatul ar fi vorbit de capul lui, si nicidecum în numele SUA. Lui Bogdan Olteanu s-au gasit imediat sa-i tina isonul nasul mare Tariceanu, plus cumetrii de ocazie Iliescu si Nastase, suparati ca alde Taubman nu si-a slobozit comentariile discret, la MAE, ci în public. Ba chiar fostul sef al statului si-a amintit de ambasadorii sovietici – ce vremuri, dom'le, pardon, tovarase! – care nu si-ar fi permis sa foarfece în gura mare realitatile românesti. Noroc cu seful cârcotasilor pesedisti, fostul ambasador la Washington Mircea Geoana, care a înteles dimensiunea gafei comise de Olteanu, somându-l sa ceara scuze diplomatului jignit. Nu de alta, dar una era ca liberalul sa-i fi raspuns americanului la fel de punctual precum vorbise acesta si cu totul altceva sa-i replice un soi de „ba pe-a ma-ti“, fara legatura cu textele de lege contestate. La o adica, si Nicholas Taubman putea avea unele semne de întrebare legate de modul în care s-a aburcat Bogdan Olteanu în fotoliul de presedinte al deputatilor, ba chiar si de felul în care a ajuns el în Parlament, dar n-a simtit nevoia sa le faca publice, considerând mai importante derapajele legislative mentionate. Or, reactia demnitarului român a demonstrat ca lovitura yankee l-a atins la lingurica, taman unde-l seaca mai tare. Nu degeaba avea sa însire presedintele Basescu, ulterior, o lista de potentiali beneficiari ai modificarilor... penale, în frunte cu finantatorul penelist (si partial pesedist) Dinu Patriciu. E drept ca din enumerarea cu pricina au fost scapati, la o lectura grabita, niste democrati aflati si ei în cercetare, îndeosebi prin tara, fiindca la Bucuresti dreptatea nu se mai vede de... borduri. În schimb, se învârt terenuri de zeci de milioane de euro, trecute din proprietate publica în asocieri private, cum s-a întâmplat cu hectarul din Calea Victoriei, cu care Posta n-a stiut ce sa mai faca, asa ca l-a pus la dispozitia unei firme, sa ctitoreasca un complex hotelier pe el. Ulterior, s-a descoperit ca asta n-a fost singura afacere a institutiei, care – potrivit lui Cozmin Gusa – a reusit si performanta de a asigura vreo10 milioane (sic!) de postasi, când de fapt numarul angajatilor sai era de 35 000! Si uite-asa s-a mai pagubit statul cu circa 6 milioane de euro, basca povestea cu terenul subevaluat de zece ori. Sa mai spuna cineva ca n-avea dreptate ambasadorul american, când coruptia româneasca miroase... de la o Posta! Sau, ca sa ne întoarcem la poveste, cale de sapte poste.