Omul conectat

articol aparut in Cultura, nr. 151 din 2007-11-29
» cultura cultura ideilor »
Autor: Iuvenalie Ion Ionascu

Când facem cumparaturile într-un market, aparatul de casa citeste codul de bare si ofera informatii privind pretul si alte caracteristici ale produsului pe care-l achizitionam. Într-un viitor apropiat, o minuscula eticheta magnetica (RFID – Radio frequency Identification), continând un microcomputer (cip), de dimensiuni minuscule (1,2x12 mm), cu ajutorul unei antene de transmisie, ne va spune mai multe despre produsul pe care-l cumparam (locul de provenienta, data expirarii, compozitia, daca contine E-uri sau substante alergice, omg-uri etc.). Microcircuitul se poate implanta si sub piele, pe brat sau pe dosul palmei, înmagazinând date personale. Este singurul dispozitiv electronic aprobat de Food and Drug Administration si a fost brevetat de VeryChip Corporation din Delray Beach, Florida.

Biletul de metrou e dotat cu o bara magnetica care face sa se deschida intrarea în statie. În Italia si în Austria, functioneaza un dispozitiv electronic, numit „Telepass“, asezat pe bordul masinii, si care este „citit“ la intrarea si la iesirea de pe autostrada, scutindu-ne astfel de cozile, uneori interminabile, pentru plata tichetului de tranzit. Cardul de credit, de asemenea, ne faciliteaza operatiuni bancare, fara sa fie nevoie sa ne prezentam, de fiecare data, la banca; mai mult, putem face aceste operatiuni aflându-ne la mari distante, inclusiv în afara tarii.

La Milano, se experimenteaza asa-zisa „Carta dei servizi“ (cartela de servicii), care, într-un microcip, contine numeroase date ale posesorului (nume, prenume, adresa, medicul de familie, scutiri de taxe, disponibilitatea pentru transplanturi, boli precum diabetul sau tensiunea arteriala, medicamente pe care titularul le ia de obicei, eventuale alergii etc.), care pot fi utile în situatii de urgenta si care uneori pot salva viata. Cu aceasta cartela, se asigura accesul la diverse servicii publice si private, se pot face diverse tipuri de rezervari de la distanta sau comanda o reteta la medic, se pot primi rezultatele analizelor medicale acasa, se pot plati facturi sau face operatiuni în contul bancar.

Când intri într-o sala de jocuri, ai impresia, cu atât mai pregnanta, ca traiesti în viitor: îti pui casca, manusi, ochelari, si simulezi experientele lumii virtuale. E ca si cum te refugiezi din lumea reala, într-una virtuala, unde nu te mai lovesti de problemele zilnice, dar nici nu mai vezi cerul înstelat.

Chiar si când asculti stirile la televizor, te poti gasi în dificultate, daca nu esti expert. Între diverse tipuri de parabolice si decodere, telecomenzi, transmisiuni analogice sau digitale, între aceste aparate casnice si computerul sau telefonul mobil la care esti legat, granita dintre doua lumi devine tot mai fluida.

Ce sa mai zicem de telefonul mobil, tot mai sofisticat, dotat cu o sumedenie de servicii (de la comunicarea verbala la fax sau la expunerea pe micul ecran a fotografiei celui care te apeleaza), si devenit o joaca de copii.

În câmpul muncii, noutatile sunt la fel de impresionante. Computerul portabil îmi permite sa ma deplasez unde doresc si sa ramân conectat la internet, fara sa fiu impiedicat de fire, de prize si cabluri; pot comunica cu ceilalti în diverse moduri: prin GSM, WiFi, WiMax, EDGE, UMTS. În marile centre de cercetare, cuvântul magic este grid, care s-ar putea traduce prin: „unirea multora, mici si pusi în retea, face forta“. Pâna acum, aceste centre trebuiau sa achizitioneze, la pretul destul de consistente, super-computere care sa execute calcule complete, fara de care ar fi fost nevoie de ani sau secole de calcule. Acum însa, sunt folosite PC-uri de dimensiuni reduse, împrastiate în întreaga lume, dar legate în aceeasi retea, în stare sa faciliteze schimburi de informatie si de date, în colaborare gratuita si voluntara.

Exemplele ar putea continua, dar nu acest aspect este important. Omul transforma propriul ambient într-unul inteligent si mobil, în sensul facilitarii comunicarii si al reducerii mobilizarii fizice. Desigur, fantezia poate adauga aspecte care, probabil, mâine vor fi prezente cotidiene: frigiderul îti va spune ce lipseste, pentru a-ti furniza lista de cumparaturi, camasa te avertizeaza ca trebuie spalata si, odata pusa în masina de spalat, îsi va alege programul cel mai potrivit. Sau: un cip implantat sub piele, ne va comunica, în orice moment, în ce loc ne aflam. În sângele nostru s-ar putea gasi medicamente inteligente, care vor identifica si actiona programat asupra unui tip anume de antigeni, mase tumorale sau obstacole ale circulatiei sangvine. Si plantele vor avea implantati detectori pentru incendii sau pentru a masura concentratia din aer a diversilor compusi chimici. Masinile ne conduc deja acolo unde ne propunem: de ajuns sa instalam navigatorul satelitar. Într-un cuvânt, inteligenta artificiala va modifica concret întregul nostru ambient.

Întrebarea care se iveste inevitabil se refera la locul pe care noi îl vom ocupa în acest ambient modificat. Suntem deja controlati, din orice unghi, când ne deplasam prin marile orase sau în interiorul institutiilor, de catre o multime de telecamere. Copiii, la scoala, sunt supravegheati video; la fel, nou-nascutii, în dormitorul lor. Societatea noastra devine un fel de „Big Brother“: daca „el“ este „marele frate“, care ne supravegheaza cu solicitudine, noi devenim atât de „mici“, subiecti într-o retea, din care e imposibil sa iesi si pe care n-ai cum s-o eludezi. Identitatea digitala (amprente digitale, vocale, ale irisului etc.) va substitui treptat identitatea naturala. Sunt unii care vorbesc deja de un fel de „capastru tehnologic“, în care lumii naturale i se va suprapune cea artificiala, fara ca noi sa avem posibilitatea sa iesim din vreuna. Va trebui doar sa facem efortul sa ne adaptam.

Se fac deja experimente de implantare în interiorul cutiei craniene a unor microcip-uri racordate la neuroni, care au functiuni medicale în cazul unor boli neurodegenerative (Parkinson, Alzheimer etc.), dar sfera experimentelor e mult mai larga: se încearca – si s-au constatat apreciabile progrese – în transmiterea de impulsuri nervoase de la creier la muschi (când traseul unui nerv a suferit întreruperi) sau la brate mecanice (în cazul protezelor). Astfel de sisteme sunt (uneori) legate la un computer. Omul este „conectat“. Iar pragul dintre natural si artificial este flexibil.

Probleme de natura etica apar atunci când este depasita sfera curativa a acestor experimente. Daca ne gândim la posibilitatile controlului extern, prin intermediul unui microcip, al corpului nostru si (chiar) al gândurilor noastre, ce s-ar întâmpla când acestea vor putea fi la dispozitia unui dictator? Probabil ca nu se va ajunge niciodata aici, dar însasi existenta acestei posibilitati genereaza îngrijorare. Cu atât mai mult cu cât constatam escaladari de violenta sau de pornografie în masa, care invadeaza mijloacele de comunicare. Vom privi cu oarecare rezerva entuziasmul tehnologic care umple magazinele cu „noutati“, care au, mai degraba, rolul de a „umple timpul“, de a fi nefolositoare sau chiar daunatoare, decât de a servi utilului.

Cei care comercializeaza Rfid-ul îsi asigura propriii clienti ca respectivul dispozitiv, numit de ei „relevator de identitate la distanta“, nu atenteaza cu nimic la viata intima: „Nu va temeti; nu avem de-a face cu un GPS; sotia mea nu poate sti, în fiecare moment, unde ma aflu“, suna una dintre reclame. Cu toate acestea, numeroase asociatii iau apararea sferei private a persoanei, acuzând duplicitatea propunerii si riscul aplicarii microcipului. De altfel, s-au gasit unii care sa propuna implantarea cip-ului la detinuti, la emigranti sau la lucratorii sezonieri, pentru a putea fi mai usor de monitorizat sau interceptat. Unele scoli americane au decis localizarea propriilor elevi cu ajutorul unui astfel de aparat fixat ca un colar, la gât, sau ca o bratara, provocând proteste violente din partea parintilor elevilor. Cum se vede, motivatiile sunt deja diversificate: pot interesa siguranta nationala sau publica, dar si interese economice. Nu se poate exclude largirea acestor interese, fie în sfera economica, fie în cea financiar-bancara, politica-partinica sau militara. Iar libertatea si intimitatea persoanei ar fi serios amenintata.

E drept, nu toti vad aceste inovatii în termeni orwellieni. Multi tineri americani le prefera: chiar daca nu implantate sub piele; mai bine sa fie mobile, fixate la ceasul de mâna sau la adidas sau ca niste cartele de tinut în portofel. Mai ales fetele, sunt interesate sa stie, cu ajutorul acestor microcircuite, ce distante au parcurs (în masina sau pe jos) sau cu ce viteza, care este ritmul cardiac sau câte calorii au ars. Doi tineri canadieni si-au implantat subcutanat câte un microcip, drept garantie a iubirii lor, punând în circulatie unul din neologismele din acest an: iubire „cip-ata“... Entuziasmului lor le-a raspuns o organizatie americana ce apara libertatea si dreptul la intimitate: circuitul „lucruri-masini-lucruri“ tinde sa faca abstractie de om si sa-l conditioneze.

Se reclama cu necesitate formarea unei culturi si a unei constiinte etice, care sa raspunda acestor noi provocari din partea tehnologiei. Acesta este adevaratul pariu, de care tine viitorul nostru si al generatiilor ulterioare. Daca se poate constata usor o evolutie de „ritm“, aceasta ar trebui sa se verifice si la nivelul constiintei morale, însa o defazare e greu de negat. Daca ne uitam azi la filme din anii '50, cu siguranta ne vom plictisi, pentru ritmul inacceptabil de lent. E laudabila dezvoltarea posibilitatilor tehnice de înregistrare/ redare, dar ele produc o „mutatie“ de natura psihologica indezirabila: vrem numai comunicare rapida, complexa, multimediala. Aici, moda da tonul: daca multi dintre adulti neglijeaza telefonul mobil sau îl tin stins mai multe ore pe zi, tinerii îl prefera mult mai complicat si a devenit „natural“ (mai mult decât o moda!) sa fie deschis non-stop, inclusiv în timpul orelor de scoala sau în situatii în care telefonul îi deranjeaza pe cei din jur.

Fiecare dintre noi, intrând în retea, devine „vânator“ de informatii si contacte, cu posibilitati infinite de a descoperi noi prieteni, de a afla lucruri noi despre alte culturi – reale sau imaginare, prezente sau demult disparute, apropiate sau îndepartate spatial. Planeta devine tot mai mult un „sat global“, iar omul, un cetatean al Pamântului. Dar nu întotdeauna acest lucru echivaleaza cu o evolutie…

Sunt cercetatori care citesc aceasta noua realitate ca pe un salt calitativ al speciei umane, în directia unei mutatii (de constiinta) orientata evolutiv. Discursul se face, evident, în termeni de informatie, aceasta stând la baza evolutiei vietii. Constituentii de baza ai materiei se pun în „conexiune“, creându-se atomii, celulele, organismele etc., deci structuri tot mai complicate, care sunt ceva mai mult decât suma componentelor lor (ceea ce, în termeni tehnici, se numeste „emergenta“). Un organism dotat cu un creier mai dezvoltat, este parcurs de o retea de neuroni foarte complicata: între complexitatea organismului si a retelei informationale exista un raport de conditionare directa. Cu cât reteaua se îmbogateste cu noi conexiuni, cu atât organismul devine mai complex, face un salt calitativ. Acelasi discurs se poate extinde la nivelul societatii: pe masura ce-si perfectioneaza si-si complica reteaua de comunicare, aceasta devine o realitate „noua“.

Sunt însa si alte aspecte la care ar trebui sa ne referim, în acest context. Se spune ca interconexiunea este numai versantul material al expansiunii constiintei si ca cele doua miscari merg la pas. Aceasta ar însemna ca noile conexiuni provoaca „salturi“ de constientizare. Înainte de toate, aceasta constiinta „largita“ nu mai este a unui organism (înteles ca grupare structurata de celule), ci a unei societati (mondiale) de persoane, fiecare în parte constienta de sine si de relatia sa cu ambientul (social si natural). Luat în acest sens, saltul poate implica un plus de calitate, dar nu cu necesitate. Lumea unita informational pare sa tina de sfera utopiei. Iar de evolutie avem motive sa ne îndoim cu atât mai mult.

În primul rând, informatia ar trebui sa conduca la o mai mare libertate. Or, exemplele de restrângere a acesteia sunt multiple. Prin informatie, persoanele sau grupurile sociale sunt cel mai usor de manipulat. Iar acest lucru se observa nu doar în timpul campaniilor electorale, ci în orice situatie, ratiunile fiind multiple: politice, economice, militare (aspectul manipulatoriu al comunicarii ar merita o abordare aparte).

În contextul avalansei de acte teroriste, informatia joaca un rol fundamental. Persoanele pot fi unite, manipulate, puse în miscare, motivate, ascunse sau demascate de la distanta. Prin retelele de comunicare, învatam sa ne aparam mai bine de agresori, dar si agresorii reusesc sa-si atinga scopurile prin intermediul acelorasi retele. Si, în cele mai multe situatii, vor avea de pierdut comunitatea sau grupul social, dar, în egala masura, si persoana individuala. Sa dau un exemplu: statele europene s-au organizat într-o uniune (UE), având printre (multele) motivatii si pe aceea a facilitarii mobilitatii persoanelor si a marfurilor. Pe noi ne intereseaza în special problema persoanei umane, care, în interiorul Uniunii, s-a dorit sa dobândeasca o libertate majora, iar statul sa-si restrânga aria de activitate (UE adopta oarecum modelul american, cu similitudinile si distinctiile de rigoare, care nu ne intereseaza în acest moment). Dupa atentatele de la 11 septembrie de la New York, raportul de libertati dintre cetatean si stat s-au modificat drastic. Noi sisteme de supraveghere, intrând deseori violent în sfera privata a fiecaruia dintre noi, sistemele de evidenta a persoanelor, de control informational al mobilitatii acestora, dar si al activitatii lor, al profilului multiplu (de sanatate, genetic, profesional, confesional etc.), fac ca libertatea persoanei sa fie drastic limitata, iar a statului, evident largita. De teama unui inamic comun si invizibil (numit terorist sau iredentist sau pedofil sau altcumva), societatea deleaga (de voie sau de nevoie) statul sa-i apere integritatea. Cu pretul libertatii.

Asadar, informatia si comunicarea nu conduc invariabil la o mai mare libertate si nu mereu la afirmarea si la apararea persoanei si a demnitatii sale. Se poate ajunge foarte usor la un control, la o conditionare, la o discriminare selectiva, pe diverse criterii, în functie de profilul profesional, genetic, etnic, confesional, psihologic al persoanei, stocat pe o cartela magnetica. În mod normal, accesul la informatii asupra individului uman ar trebui sa-l aiba, în exclusivitate, statul, prin intermediul institutiilor acreditate; un acces sectorial, care sa protejeze integritatea individului. Exista însa riscul intruziunii societatilor de asigurari, a multinationalelor, a structurilor de sanatate (tot mai specializate si mai informatizate), care sa opereze discriminari, în functie de profilul individual. Discriminarea si eugenia sunt inacceptabile.

Ce sa mai spun despre implantarea de cip-uri sub piele sau în creier, oricum, în interiorul organismului uman, indiferent care ar fi argumentul (sanatatea, siguranta etc.)... Initial, manipularea, controlul, constrângerea, discriminarea nu preconizate în interiorul unui astfel de sistem de conectare la reteaua informationala, dar nimeni nu neaga posibilitatea acestui tip de violenta la adresa persoanei sau a grupului.

Informatia si comunicarea sunt amorale, sunt doar instrumente, pe care tehnica le pune la dispozitie, cu scopul maturizarii noastre ca persoane. „Omul conectat“ este  – în anumite limite – un indice de împlinire, de optimizare a relatiei cu noi însine, cu ceilalti si cu ambientul în care traim – dar se poate constitui si ca o serioasa limitare a libertatii (dependenta de tehnologie sau de control, discriminarile exterioare etc.), ca o lezare iremediabila a demnitatii. Este nevoie, înainte de toate, de un plus de constiinta morala (pentru indivizi) si de un plus de norme etice (pentru structurile sociale). O etica pentru „omul conectat“ si un cod pentru universul „conexiunii“.

---