Zemuind ca un gunoi, paradisu-i printre noi
articol aparut in Cultura, nr. 151 din 2007-11-29» cultura cultura literara »
Autor: CRISTINA BALINTE
Daca ultimul roman al lui John Cheever, „Totul pare un paradis“ (1982), ar fi fost tradus în româneste, în perioada imediata aparitiei, deprinderile de gândire girate propagandistic ar fi avut ocazia de a identifica, aici, noi argumente referitoare la puritatea conservata „din mosi-stramosi“ a „tarisoarei“ noastre, stabilite în antiteza cu strategiile putregaite si nesanatoase ale Vestului consumist corupt. Privit de la distanta, din adapostul Cetatii închise contaminarii, substratul critic din esafodajul naratiunii scriitorului american ar fi tinut de specificul unei lumi paralele, cosmaresti, în care guvernatorii societatii îsi otravesc de dragul profitului cetatenii, apele, tratând cu indiferenta detaliile nesemnificative banesc, precum natura.Suntem totusi în 2007, la momentul transpunerii în româna a cartii lui Cheever (Polirom, Iasi, trad. de Irina Horea). Între timp paradigmele de receptare s-au schimbat, Cetatea ermetizata s-a deschis. Sub incidenta conceputul de „poluare“ cad nu doar banalele pungi albastre de prin râpe, tufisuri si poiene, „culese“ cu elan de pionier, ci un întreg fel de viata. Putem judeca gravitatea situatiilor, din interiorul sistemului cu valoare financiara de fond, verifica în mod direct validitatea „atitudinii“ unui text care îsi urmeaza estetica, obstinându-se sa expuna frumos si temperând melancolic zonele unde s-ar cuveni marcate accese de revolta.„Totul pare un paradis“ nu este un roman politic. Doar unul profund uman, scris din perspectiva autorului al carui profil însumeaza determinarile ideologice: ecologie, catolicism, bisexualitate. Nu este nici un manifest redactat cu stil. Doar „o poveste care trebuie citita în pat, într-o casa veche, într-o noapte ploioasa“.La fel cum procedeaza si în „Bullet Park“ (1969), Cheever pune sub obiectiv o comunitate de provincie (oraselul Janice), în care izoleaza cazurile câtorva membri. Fara a-i prezenta ca esantioane, le dezvolta „povestile“ în bloc organizat de structura catolica a familiei (biparentala – sot, sotie, copii; monoparentala – un primar, „Tata“ local, plus cei câtiva „copii“ din subordine). Sarcina consemnarii îi revine unui narator cu functie de „descoperitor“, cel care pe un ton neutru patrunde în comunitate, îi detecteaza anomaliile, se straduieste sa se implice (personaj fiind) în îndreptarea lor, le înregistreaza, iesind apoi exact pe drumul de sosire. Cum se produce generalizarea la nivelul societatii americane? În ce fel cazul particular se transforma în regula? Prin crearea, din instantanee, a unui portofoliu redutabil. Naratorul-“descoperitor“ al lui Cheever focalizeaza, prinde în imagine si îsi muta cadrul de la o situatie la alta. Iar alaturate, „pozele“ dau la iveala sensuri convergente: un helesteu astupat de gunoaie are legatura cu târgul pitoresc de altadata înghitit de supermarketul cu produse-hazna, creeaza conexiuni cu lumea patriarhala de provincie devenita un fief interuman plin de scursori, poate oricând sa se extinda metaforic la tara-simbol a consumerismului, cândva o ramasita a naturii pure cu iazuri, preerii, bizoni si indieni, mai multi în viata decât privind dintre ramele vreunui tablou colonist de primarie. Natura moarta cu batrân, helesteu si patineLemuel Sears, protagonistul din „Totul pare un paradis“, se întoarce la batrânete în oraselul Janice, pentru a patina pe gheata Helesteului lui Beasley. Prima impresie dupa multi ani, cuantificati în experiente de viata bogate (razboiul mondial, decesul a doua sotii, diverse calatorii de afaceri prin zona Balcanilor, a Carpatilor, a Vaii Dunarii si a unor vulcani noroiosi unde se afla grota unei presupuse clarvazatoare), este aceea a unei zone ocolite, din fericire, de civilizatia mercantilismului. Un respiro natural într-un cor de gâfâieli. O „localitate adormita, fara nici o legatura cu o lume aflata în schimbare“, un spatiu în care înca mai prind articolele de gazeta despre descinderea, în exclusivitate, a O.Z.N.-urilor, câinii de casa sunt cel mai adesea corcituri, iar softul calculatoarelor nu a repartizat niciodata vreun fast-food. Un loc de retragere perfect, dupa Infernul vietii active, odata depasit Purgatoriul regasirii.Retorician abil, Cheever îsi câstiga de la bun început cititorii, descriind o încântatoare scena de patinaj, care concureaza verbal limbajul vizual al peisagistilor olandezi: „A patinat si iar a patinat. Placerea iutelii era divina (...). Balansându-se de pe un picior pe celalalt, pe o fâsie de gheata întunecata, Sears avea sentimentul întoarcerii acasa. (...) Apusul era iernatic si, în acel formidabil spectacol de lumina si culoare, el si-a scos patinele...“. Numai ca, asa cum zice chiar titlul, „totul pare un paradis“. Prin urmare, „pare“, nu „este“. Oricât de catolic ar fi fost Cheever, nu ar fi avut nici un interes sa dea o localizare clara „conceptului“-asigurator al fericirii absolute. Sigur, Paradisul poate fi si într-un colt de natura. Diferenta pâna la „a fi cu adevarat“ o fac însa oamenii. Iar acestia, cum se topeste gheata, îl umplu, cu acordul administratiei corupte, cu resturile civilizatiei lor sufocate de gunoaie: „în dreapta, Sears zarea caroseria unui automobil vechi de zece ani si, ceva mai aproape, un câine mort“. Vedere din usa PurgatoriuluiRomanul lui Cheever este scris înaintea mortii. Contextul pesimist, ironia fata de vreo posibila solutie salvatoare se transmit la fiecare paragraf. Personajul batrânului om de afaceri spera sa îsi mai regaseasca pe undeva (la Janice) principiile de viata si valorile. Au disparut demult, odata cu „generatia lui“. Se zbate sa le mai poata insera în realitate: se implica în apararea cauzei „helesteului“ – avocatul angajat îi este ucis; impresionat de o femeie atractiva, cu mult mai tânara, spera înca sa retraiasca ilicit iubirea – Renée, divortata, mama a doi copii, participanta la întruniri de nisa prin biserici, al caror scop „declarat“ consta într-o noua asceza („renuntarea la sex, mâncare, alcool si tutun“), iar „evident“ tine de consecinta unei socializari din ce în ce mai defectuoase, îi trânteste usa în nas, parasindu-l; combate atunci tragedia otravirii apelor unui iaz cu substante toxice – expertul de mediu îi este calcat de o masina, dupa iesirea de la un proces cu Primaria. Jur-împrejur moartea îsi pune amprenta. Sammy Salazzo, barbier falimentar, navaleste de la lucru în sufrageria unde sotia si copiii se uita la o emisiune de divertisment tâmp („se învârtea o roata si, când câstigatorul primea produse, bilete de calatorie si uneori bani pesin, momentul înmânarii premiului devenea foarte zgomotos si demonstrativ“). Cere de mâncare, iar nevasta îi spune ca nu a mai ramas decât hrana câinelui, ca ar trebui de-acum încolo sa faca mai multe sacrificii pentru a economisi. În culmea furiei, barbierul îsi împusca tocmai câinele, singurul care se bucura onest atunci când sosea acasa, apoi este angajat de catre un unchi mafiot, pe post de colector al taxelor, la groapa de gunoi în care fusese transformat Helesteul lui Beasley. O alta membra a comunitatii, Betsy Logan, întorcându-se de la malul marii, unde petrecuse împreuna cu familia câteva clipe de fericire si liniste paradisiace, îsi uita landoul cu bebelusul la marginea autostrazii ultraaglomerate. Acelasi personaj feminin se ia la bataie isteric cu o vecina la coada de la supermarketul Buy Brite, templul omului modern, de vreme ce oamenii „acestei mari natiuni cheltuiesc de paisprezece ori mai multi bani pentru micul dejun, decât pentru contributii pentru biserica“.Alienarea, indiferenta, cruzimea, imbecilizarea, lipsa de respect fata de natura sunt noile comportamente sociale cotate la bursa. Paradisul? „Cerul era limpede în acea dimineata, si poate mai erau stele, desi nu zarea nici una. Gândul la stele îi sporea forta trairii sufletesti. Ceea ce îl tulbura era constientizarea lumilor din jurul nostru, constientizarea – oricât de imperfecta – pe care o detinem asupra naturii lor, faptul ca simtea ca în ele se afla un graunte al trecutului nostru si al vietilor noastre viitoare. Constientizarea aceea coplesitor de puternica a faptului ca suntem vii pe planeta. Constientizarea naucitoare a faptului ca bogatia sansei ce ni s-a dat este mica în vastitatea creatiei. Constientizarea acelui ceas era privilegiu absolut, maretul beneficiu de a trai aici si de a ne reînnoi prin iubire.Totul parea un paradis“. Oricât ar fi de contradictoriu, daca ne raportam la spiritul înaltator-crestin al celor citate mai sus, romanul lui Cheever nu se încheie printr-un happy-end, ci schitând blazarea, oboseala, complezenta, melancolia. Exista indubitabil forme de fericire ocazionala, întrezariri vitaliste ale Paradisului, dar directia privirii vine dinspre usa Purgatoriului, dinspre jumatatea drumului cuprins între miasmele Infernului si aromele Paradisului. Contaminarea cu otravuri a helesteului a fost oprita, iata o victorie si, implicit, un motiv suficient de bucurie. Temporara. Mai are importanta daca vinovatii au fost pedepsiti? Cui îi pasa cu adevarat, din moment ce asanarea vizeaza locul, nu întregul?Admirator al lui Hemingway, Cheever construieste si întretine de-a lungul romanului o atmosfera de nostalgie luminoasa, fundalul în care pâna si moartea poate sa iradieze, cadrul în care un batrân pare fericit. Fiindca, evident, a avut temporar bucuria de a istorisi o poveste „menita doar a fi citita în pat, într-o casa veche, într-o noapte ploioasa“.