Sari la conținut

O întrebare pentru Kjell Espmark

articol aparut in Cultura, nr. 151 din 2007-11-29
» cultura cultura politica » Accent
Autor: ANGELA MARTIN , Kjell Espmark


Angela Martin: Se vede ca 2007 a fost un an literar productiv pentru dumneavoastra: ma refer la cartea de poeme „Calea Lactee“. Înca mai culegeti, îmi spuneti, ecouri, în urma traducerii unei selectii publicate în italiana si spaniola. Selectie ce va aparea curând, vreau sa sper, si în româna. 2007 a fost, însa, un an productiv pentru toata familia, caci sotiei dumneavoastra, Monica, i-a aparut recent la Stockholm o carte foarte interesanta despre Emilie Flygare-Carlén – romanciera suedeza din secolul al XIX-lea. Cum va menajati sau cum va evitati, ca sa spun asa, unul pe celalalt pentru a va putea concentra fiecare asupra scrisului? Si cum împartasiti bucuriile pe care vi le aduce succesul literar?



Kjell Espmark: Exista numeroase exemple de cupluri de scriitori care au încercat sa împace viata în comun cu ambitii literare divergente – Simone de Beauvoir si Jean-Paul Sartre, Elsa Morante si Alberto Moravia, Margaret Drabble si Michael Holroyd, Gabriela Melinescu si Nichita Stanescu – si niciunul din aceste cazuri nu seamana cu celalalt.

Monica si cu mine ne-am întâlnit târziu. „A doua noastra viata“ a început în anul 2000, cu un dialog literar. Ea era producator la canalul cultural al Radiodifuziunii suedeze si dorea sa realizeze un interviu de amploare cu mine, cu ocazia aparitiei cartii mele, „Calatoria lui Voltaire“. Acest interviu continua de mai bine de sapte ani, învatând din ce în ce mai mult unul despre celalalt.

Interactiunea dintre doi scriitori care traiesc împreuna are complicatiile ei, pe mai multe planuri. O problema practica este cea redata de Virginia Woolf prin expresia „un spatiu propriu“. Mare parte din an putem lucra fiecare în camera sa într-un apartament destul de mare; în lunile de vara, fiecare de câte o parte a unui birou din vechea noastra casa de pe Gotland, diminetile scurgându-se într-o tacere netulburata, cu exceptia câtorva cuvinte schimbate în graba la o ceasca de cafea. Din fericire, amândoi suntem matinali. De aceea, e firesc sa dedicam dimineata activitatilor creative, pastrând dupa-amiaza si seara pentru lectura si plimbari în aer liber, muzica si teatru si, bineînteles, copii, nepoti si prieteni.

În alt plan, se pune problema schimbului de experiente profesionale. În calitatea ei de cercetator de literatura engleza si critic la Radiodifuziunea suedeza, Monica îmi poate oferi un ajutor nepretuit, fiind primul si cel mai important critic al meu, atât în ceea ce priveste poezia si romanele, cât si studiul de istoria literaturii. Cât despre ea, a lucrat intens timp de patru ani la ampla biografie a unei însemnate scriitoare suedeze din secolul al XIX-lea – cea despre care pomeneati. În aceasta perioada, a avut ocazia sa beneficieze, la rândul ei, de sprijinul meu ca istoric literar. Am functionat ca o „camera de rezonanta“ pentru gândurile ei, pentru asocierile de idei – acest schimb de opinii fiind totodata pentru mine o explorare a unui segment pe care eu personal nu-l cercetasem.

Asadar, anul acesta am publicat amândoi lucrari care au presupus mari eforturi. Monica, extinsa ei biografie, iar eu, o culegere de poeme care da glas unei multitudini de persoane dintr-un interval de timp ce se întinde pe câteva mii de ani. Este vorba, asadar, de doua carti foarte diferite, care au crescut în paralel, dintr-un schimb constant si plin de empatie de opinii si sugestii critice.

Am împartasit de asemenea nelinistea în fata reactiilor criticilor si publicului – întotdeauna la fel de imprevizibile. Din fericire, ambele carti s-au bucurat de o primire stralucita în presa. Niciunul dintre noi nu a trebuit sa-l consoleze pe celalalt sau sa aiba constiinta încarcata pentru reusita lui. În acest an, în care nu o data am avut ocazia sa ridicam cupa de sampanie, ne-am putut bucura unul de succesul celuilalt, fara urma de rivalitate.



Traducere din suedeza de Dan Shafran