Sari la conținut

Praful si pulvis

articol aparut in Cultura, nr. 150 din 2007-11-22
» cultura cultura politica »
Autor: MADALINA FIRANESCU
Plecat cu seful Calin la Roma, ca sa lamureasca file din povestea compatriotilor prigoniti de italieni si trimisi la origine, adica la mama lor (acasa), ministrul Cioroianu doar ce-a trecut codrii de arama, si de departe a vazut albind, auzind mândra glasuire a padurii de argint. Asa se face ca Hadrian, mai-marele „esternelor”, s-a tinut aproape de Costel Argint, interlop în timpul liber si refugiat politic în orele de activitate, cu care a dat amical mâna, s-a conversat si chiar pupat. Haoleu, ce boacana!

Ulterior, exportatorul de infractori în  desert a pretins ca abia de s-a vazut cu insul respectiv, cu care n-a avut nicio treaba, desi pozele publicate în presa de la Bucuresti arata cu totul altceva. Ba chiar, bucuros ca acolo unde a scuipat justitia, condamnându-l pentru ultraj contra bunelor moravuri, a pupat voda Cioroianu, vorba vine, maestro Argint a declarat ca i-a acordat ministrului gafeur absolvirea, în numele etniei propuse spre deportare. „Sunt mândru ca sunt român!”, a glasuit refugiatul Costel, povestind televiziunilor cum a ajuns el sa-si paraseasca patria „desi aveam interdictie”. Pesemne c-o fi auzit omul ca toti de la Râm ne tragem si-a vrut sa verifice pe viu. Cum si co-etnicul Mailat, doar ce s-a scoborât de la tâta Lupoaicei, ca Romulus ce se cheama, si-a si pocnit o localnica, sa se convinga probabil ca suntem frati de sânge.

Voi sunteti urmasii Romei?, s-au îngrozit italienii, hotarând, pe buna dreptate, sa scape prestissimo de invadatori. În graba mare, au fost facuti pachet si români cumsecade, ceva mai arsi de soarele Toscanei, si cu asta basta. Doar ca, sesizati într-un târziu de autoritatile de la Bucuresti, care se misca lento, oficialii europeni au cerut peninsularilor sa domoleasca ritmul, adica sa încerce si ei un allegro ma non troppo. Asta pâna se va dumiri Comisia Europeana daca decretul emis de guvernul Prodi, care permite expulzarea în rafale, nu doar foc cu foc, este în concordanta cu normele UE. Iar ca sa nu-l mai înjure romanii pe Traian (al lor, nu al nostru), pentru pacostea pe care le-a adus-o pe cap prin cucerirea Daciei, Hadrian istoricul, nu împaratul, a venit cu solutia: coloniile penitenciare din Egipt. Doar i-a placut acolo si lui Cezar, într-o vreme, or, trebuie sa dam Cezarului ce-i al Cezarului!

Asa zicea, deunazi, si colegul liberal Dan Radu Rusanu, cu referire însa la Traianul de la Cotroceni, lasat de Guvern fara Comisia care aviza trimiterea ministrilor în judecata. „Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului si lui Traian Basescu vaporul sau, dar nu o Tara”, declara Rusanu, descoperind brusc ce fel de cârmaci ne-a adus Alianta D.A., inclusiv cu aportul sau. E plin PNL-ul de Pilati care se spala pe mâini de responsabilitate, tactica perfecta si-n cazul altor grozavii, de tipul Remes sau Cioroianu. Primului, îngropat sub un vraf de caltabosi, i s-a facut o pomenire de vreo 40 de zile când a rabufnit în presa duhoarea altei afaceri puturoase din subordinea Ministerului Agriculturii. E vorba de 195 de ATV-uri cumparate la suprapret, chipurile pentru controlul suprafetelor agricole pe teren accidentat. Si ce conteaza ca beneficiarul, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), e aceeasi institutie din cauza careia riscam sa ni se activeze clauza de salvgardare la UE? Unde merge suta de milioane de euro ratate, din indolenta sau nepriceperea APIA, merge si-un milion pierdut de stat din afacerea ATV-urilor care vor functiona o singura luna pe an!

În rest, treaba merge struna pe tarlalele si târlele patriei, s-a convins de asta si premierul Tariceanu, vizitator la Târgul Indagra (nu la fel de asiduu ca la Salonul Auto), unde a constatat ca avem fond genetic foarte bun. Referirea era la cornute, dintre care Miss a iesit baltata româneasca... Bereta, spre deosebire de anii trecuti, când premiantele erau din rasa Holstein. Filonul autohton si-a spus acum cuvântul, ca si la Festivalul primarilor artisti, de la Aninoasa, unde 14 edili s-au întrecut în jucat si cântat, care cu vocea, care cu drâmba, muzicuta sau clarinetul. Pacat ca teleormaneanul descalecat la Bucuresti nu s-a înscris în competitie, caci facea senzatie cu o varianta proprie a melodiei conjudeteanului Liviu Vasilica, „În padure la Vârtoape”, adaptând-o la „Pe trotuare, la hârtoape”. Asta pentru ca padurea mai are de asteptat, pâna or creste artarii canadieni cu care primarul Videanu vrea sa ozoneze bucurestenii, în locul ierbii care „aduce praf”. Daca nu cumva la viitoarele alegeri locale o sa se aleaga... praful. Vorba latinului: „Memento homo, quia pulvis es...”