Romanian Twin Pix (not Peaks!): un thriller live

articol aparut in Cultura, nr. 150 din 2007-11-22
» cultura epoca noastra »
Autor: MIHAELA GRANCEA

De doua luni si ceva, România – cu catel, cu purcel, cu autoritati, cu diaspora cu tot, dar mai ales cu pensionarii sai – pare obsedata de un caz de disparitie care a pus în umbra orice preocupare majora, de natura sociala si politica (doar „criza imigrantilor” din Italia a mai echilibrat balanta interesului public...).

Cazuistica, povestea
în asteptarea unui final

Cazul disparitiei avocatei Elodia a devenit astfel subiect de socializare, „telenovela live”, care se construieste gradual (de altfel, postul OTV, care a facut public cazul si a construit armatura povestii, precum si halucinantele ei derapaje, îsi intituleaza fiecare emisiune „serala” – dedicata mai mult personajului feminin decât cazului – „episodul X” din „serialul Elodia”), eveniment de atractie nationala (chiar si internationala, caci românii din Germania, Spania, Italia, urmaresc media care dezbate „problematica”), prilej de exercitii de logica aplicata pentru intelectualii care s-au saturat de metafizica, de reflectia la vreme de coruptie, intelectuali care, desi nu sunt chiar niste Poirot, simt ca acest caz are ingrediente rarisime datorate complicarii artificiale a indiciilor si „lecturii” dedramatizante a evenimentelor. OTV-ul, presa „mondena” si cotidiana („Atac”, „Click”, „Cancan” „Ziua”, „Evenimentul Zilei”, „Jurnalul National”), chiar „jurnalele de stiri” ale televiziunii publice fac demersuri zilnice, chiar emisiuni maratonice (vezi sezatorile oteviste) pentru a realimenta si dinamiza cautarea femeii, sublimând ratingul.

Numai ca, desi depun astfel de eforturi, desi redescopera si imagineaza trecutul personajelor, desi reinventariaza – împreuna cu telespectatorii care devin complici si prizonieri – scena prezumtivei crime, mobilul, profilul moral si tribulatiile sufletesti ale victimelor (da, si Cioaca, tipul politistului în tranzitie, chefliu si afemeiat, suficient si corupt, infantil si dependent de putere, este pentru mii de spectatori coparticipanti la poveste, o victima!), aceste canale media nu reusesc, în asteptarea episodului final (epilogul a devenit mult prea lung) si artificial fortat, sa ofere semnificatiile etice ale insistentei lor. Cu certitudine însa, diluarea povestii poate afecta (iremediabil) finalitatea demersului jurnalistic (adica aceea clasica, morala!). În plus, atmosfera încarcata de sentimente negative, de ciondaneli în direct (la OTV) concureaza, la un moment dat, povestea investigata. Aceiasi intelectuali curiosi despre care am pomenit anterior au, si datorita existentei unui pseudoroman epistolar constituit din e-mailurile eroinei si ale amantului ei SPP-ist (Dan Diaconescu si cotidienele „Cancan”, „Atac”, „Jurnalul National” etc. s-au întrecut în a face lectura publica, respectiv în a tipari ceea ce nu trebuia sa fie publicabil datorita caracterului privat, penal si pe ici colo obscen, al acestui involuntar si dezinhibant „Satyricon”), posibilitatea de a-si exersa vulgatele freudiene, imaginarul defrustrant. Aici, în aceasta constructie narativa cam lunatica, rod al interactiunilor media cu imaginarul colectiv, scrisa parca pe realitate si nu reala, întâlnesti Estul si Vestul (vezi intruziunea specifica în intimitatea Celuilalt, degradarea trairii Celuilalt prin banalizarea suferintei acestuia sau prin „traducerea si prelucrarea” ei în produse subculturale precum maneaua, prin inconsecventa telespectatorilor care îsi manifesta partizanatele oscilând de la compasiunea vizavi de victima la lapidarea ei – o, da, motivul femeii adulterine! –, prin închipuirea unor încâlcite teorii ale conspiratie care vulgarizeaza tragedia familiei Ghinescu, cea a parintilor victimei).

Realitatea a oferit un material atât de substantial si divers încât un romancier sau un scenarist ar pali de invidie vazând caracterul proteic al evenimentului construit în mare parte de media: Elodia este o femeie relativ tânara si cu temperament, mama si avocata (deci femeie de cariera, dependenta totusi de cumparaturi, deci cu insatisfactii camuflate), risipitoare de viata si de bani, eroina transformata de media într-un fel de moarta-vie; celelalte personaje sunt: sotul putin mai tânar si politist macho, copilul Patrick, accesoriu pasat cu ritmicitate de la cuplu la bunici si retur; urmeaza apoi „evaziunile”/ placerile bovarice ale avocatei, adica amantul/ amantii din SPP (unul chiar cititor de „Dilema Veche”, bautor pasionat si iubit experimentat, tata, sot adulterin), zecile de perechi de pantofi ale femeii, bijuteriile si numeroase ei haine; cadrul geografic este si el semnificativ, coparticipant: Venetia, Afganistanul, exoticul Dubai – locuri unde se consuma întâlniri licite si ilicite, placeri de turist, dar si perverse afaceri periculoase, destui bani, poate multi bani si disperari, tot bovarice. Constati, citind mailurile Elodiei, ca victima îti devine apropiata precum un membru de familie, precum un personaj de roman citit în adolescenta. Ar mai fi si alte ingrediente tari ale povestii, precum excursiile exotice, experimentele erotice, imitarea confortului occidental, inocenta si perversitati, moravurile usoare si naravurile grele ale sistemului (autoritati incompetente, lenese, apoi brusc reactivate ca si când acest caz ar fi piatra de încercare a criminalisticii românesti, cheltuieli necugetate cu probe ADN, cu numeroase si inutile echipe de cautatori ale cadavrului, si asta când în România, oficial, sunt înregistrate aproape 200 de cazuri de disparitii de minori, cazuri nerezolvate si pentru care exista costuri minime, 200 de tragedii familiale despre care nu scrie aproape nimeni).

Un demers colectiv

În fapt, povestea, desi implica, totodata anesteziaza bunul-simt, cautarea Elodiei fiind un demers colectiv, dar mai ales o nauceala halucinanta, o ceata îndesita de clarvazatorii sarlatani si analfabeti (nota bene, cu acest prilej, prin „predictionari” stângace, „paranormalii” s-au compromis!), de detaliile ridicole ale povestii (episodul 60 din serialul otevist dedicat Elodiei s-a numit „O angajata OTV disparuta cu Cioaca”!), de bârfa groasa, de acei dezaxati care „intra în direct”. Notorietatea subiectului, subiectul ca atare a crescut ca o poveste, faptul datorându-se unei parti din media, si anume aceleia specializate în transformarea unor fapte mai mult sau mai putin iesite din comun în „subiecte bomba”, dar si lipsei de cultura a consumatorilor culturali, nevoii lor de divertisment ieftin, adrenalinic. Oamenii cu venituri mici, cu existenta sociala aproape consumata (Dan Diaconescu, cam pe la mijlocul campaniei de cautare a Elodiei – parca si numele, cam neobisnuit, a predestinat – a avut neinspiratia de a încropi „o sondare“ pentru a vizibiliza grupul de otevisti împatimiti, pentru a demonstra ca rating-ul nu minte; surpriza, însa – aproape toti tinerii trecatori intervievati au declarat ca „nu urmaresc emisiunile despre Elodia”!; doar bucurestenii de peste 50 de ani stiau despre ce este vorba, si aveau opinii! Acestia erau la curent cu evolutia „anchetei” oteviste. Pentru ei, povestea (aproape basmul) este o hrana cotidiana, este evenimentul care le mentine tonusul, cu atât mai mult cu cât acest story presupune, pe lânga crima (sângele ramâne prefatat doar de picaturile descoperite în casa victimei), fantezii erotice, sex extrem (sadomasochisme!), bani, intriga si... ceva iubire. Chiar si actorii secundari, în parte o fauna trista – parintii disparutei si ai lui Cristian Cioaca, procurorii, avocatii, psihologii, colegii si cunostintele cuplului (mai mult sau mai putin întâmplatoare), copilul Patrick, vecinii cârcotasi, detectivii, chiar falsii detectivi, criminali în serie (care îsi dau cu presupusul cu privire la felul în care ar fi putut fi ucisa, transata sau arsa, transportata si înmormântata avocata din Brasov), interlopii intrati „în direct” în emisiunile oteviste, chelnaritele martore, bona si menajera, fosti colegi de facultate, poate si ciudata Nikita, ziaristii otevisti (dar si de la cotidianele „Ziua” si „Evenimentul Zilei”) posedati de paranoia (acei ziaristi care au aberat, tot pe OTV, cu convingere, smintind masele de otevisti, cu privire la înscenari, fugi, conspiratii afganistaneze sau turcesti cu serviciile secrete), ziaristii care au construit cea mai mare parte din povestea Elodiei, în mare parte pentru alti paranoici, si... persoanele dornice de publicitate si recompensa (aceasta a ajuns la 50.000 de Euro, pentru orice informatie care poate duce la gasirea Elodiei!) – toti acesti actori au plonjat în istorie, aproape fara sa stie!

Microistorie româneasca

Poate peste vreo doua decenii cineva interesat va dezgropa, indiferent de final, aceasta poveste fara personaje pozitive si va scrie o microistorie, caci cazul Elodiei, cât este acum si mai ales cât va mai fi, ofera antropologului oportunitati greu de conjugat într-un singur cadru, o investigatie care dezvaluie dimensiunile cazului si ale solutiei, dar mai ales anatomia (chiar intima) a României în tranzitie postcomunista („fresca sociala”, moravurile usoare si grele, etc.), cu sau fara ocultisme, fragilitatea ei vizibila în rapiditatea cu care se propaga contaminarea culturala, în stupefianta usurinta cu care se constituie taberele animate de simpatii flotante (chiar afecte migratorii) grupurile care încrimineaza sau absolva/chiar eroizeaza succesiv pe unul sau pe altul dintre personajele principale ale povestii. Cu certitudine, va fi o premiera, caci avocata transformata în eroina poseda, în absenta si de pe acum, un pseudofanclub, o manea baladizata, o balada folkizata („Cine a ucis-o pe Elodia” cântata de „Omul de nicaieri”, care vede în Elodia, avocata cea prospera, o expresie „a degradarii nivelului de trai din România”?!), galeria fotbalistica a „Stelei”, care, dezamagita de jocul propriei echipe scandeaza: „Elodia, Elodia...”, un joc video care o pierde/ o cauta (si o gaseste?) pe Elodia, un „serial” (amintit anterior), un film în lucru, aprecieri vizavi de „prezumtivul” ei talent literar, contestatari misogini si degraba „varsatori de sânge” (ma refer la forumistii frustrati, care, fiind deranjati de libertinajul eroinei se ofera pentru rolul de „kill Elodia“!). Cazul este interesant pentru ca este „live”, este o fantezie aproape gratuita care ofera fericiri de voyeuristi, iar viata cuplului Cioaca - Ghinescu pare o manifestare a manierei în care se construieste visul românesc.

Lipseste, înca, din scenariu acel agent Cooper care, fiind în gratii „paranormale”, a aflat cine era ucigasul femeilor din „Twin Peaks”. Cred ca scenariul românesc, o posibila varianta balcanica a amintitului serial, are o semnificativa putere de seductie. Oricum, din nou, realitatea bate filmul! Pâna la aparitia anchetatorului carismatic si oarecum escatolog, ziaristul Louis Lazarus, eroic ucenic vrajitor, mai tine înca de usa, ca nu cumva suflarea Lupului cel Rau sa darâme sandramaua.

Ce ramâne din aceasta Elodie

Daca as fi cinica, as reproduce textele fara decenta în care unii forumisti o crucifica pe Elodia doar pentru ca nu corespunde imaginii traditionaliste despre femeie, doar pentru ca, la fel cu cei mai multi dintre oameni, face alegeri gresite, recidiveaza, traieste duplicitar si iese, partial, din scena. Prefer sa reproduc însa un fragment dintr-un e-mail, textul în care eroina povestii înca traieste: „...primavara asta n-are nici un sens fara tine... soarele asta n-are stralucire, nici iarba n-are suficient verde si în general îmi vine sa stau pliata în cosul de rufe... în coltul din stânga al baii... fara sa ma deranjeze cineva...“.

---