Expozitia de Arta a „ZIARULUI NECONVENTIONAL“
articol aparut in Cultura, nr. 150 din 2007-11-22» cultura cultura vizuala »
Autor: Iolanda Malamen
În framântarea si freamatul nostru cultural, cu ambitii si pulsiuni europene, printre regretabile omisiuni si contradictii adesea stupefiante, artele vizuale îsi continua drumul lor uneori nu lipsit de peripetii, în lumea realului. În recluziunea atelierelor, pe simeze, în gregara miscare a strazilor, se întâmpla lucruri rare, se construiesc destine artistice, se repeta experiente sau se nasc noi forme de expresie, se dialogheaza...
Cu riscul de-a parea polemice, aceste rânduri se vor însa si un semnal, atâta cât poate el sa fie, nu patetic, dar nici lipsit de sens, nu incriminatoriu, dar nici de neglijat, al unor anomalii de perceptie, al unor trufii inexplicabile. Cel mai dificil lucru în momentul de fata, în viata culturala a României, este sa ti se recunoasca „facutul“. Se trece cu usurinta peste o seama de manifestari cu adevarat importante, se cheltuiesc bani pe te miri ce întâmplari derizorii, se împotmolesc în birocratii de doi bani proiecte lucide, dar mai ales se perverteste gustul colectiv, atât de usor de manipulat. Galeriile de arta au infuzie de public numai la vernisaj (de regula public ce face parte din breasla), dupa care o tristete nesfârsita pune stapânire pe aceste spatii în care rareori mai intra cineva. Bucurestiul (ca sa nu mai spun România), este, cred, singura capitala europeana care nu mai are în momentul de fata o revista care sa se adreseaza exclusiv artelor vizuale. Revista „Arta“ a disparut de pe piata si din constiinta cititorului, în mod misterios, lasând semne de întrebare firesti. Eterna sintagma: „N-avem bani“ nu mai are forta de convingere, ci numai un gust amar, care aduce în discutie dispretul simptomatic fata de cultura. Stradania unor critici si a unor curatori de galerii de arta de a face cât mai vizibil fenomenul artelor vizuale, pusa admirabil în ecuatie, nu poate suplini total necesitatea unei asemenea publicatii. Printre artistii care au marcat si marcheaza ultimele decenii se numara si Paula Ribariu, nume de prima rezonanta, prezenta proteica, spirit greu de încadrat si de definit, artist de substanta si de meditatie, cu explorari si incursiuni din cele mai originale în imaginar si cu o mare forta a limbajului. Paula Ribariu este singurul artist care a gândit si a realizat o emblematica revista ce apare lunar, de 5 ani încoace, în doar zece exemplare plastifiate, care se numeste „Ziarul Neconventional“. Personal as fi numit-o altfel, dar nu asta e problema. Faptul ca este scrisa de mâna, cât si faptul ca are continutul unei reviste de arta de prestigiu, cu tot ce implica ea, cronici de galerie, fotografii cu lucrari, fragmente de jurnale, detalii critice, portrete de artisti, consideratii pe marginea unor evenimente, debuturi ale tinerilor, face din acele doua pagini plastifiate, dense si solicitante, un tulburator tipat, din pacate, neauzit, catre slujitorii artei, dar si catre indiferentii si mefientii vizavi de cultura. De curând, Galeria „Galateca“ a gazduit pentru doua saptamâni expozitia „ZIARULUI NECONVENTIONAL“, aducând în discutie: pictura, sculptura, grafica, tapiserie, tiparitura, spatiu spiritual si video. Initiatoarea acestei incursiuni a fost, bineînteles, cea care, cu minunata îndaratnicie (nu am gasit alt cuvânt) si gândire polemica, a avut ideea deschiderii ei: Paula Ribariu. Impresia de unitar a diverselor tehnici, demonstratia de limbaj care se îmbina si se combina într-un continuu dialog, valorizarea conceptului spatiu-spirit cu o proiectie expresiva, caligrafierea, metafora deschisa au dat masura unui eveniment destul de rar întâlnit în salile de expozitii. Din pacate, timpul de expunere a fost foarte scurt, cum, de altfel, se întâmpla, inexplicabil, cu multe, multe lucruri importante. Artistii expozanti, colaboratori cu texte si imagini, de-a lungul anilor, ai „Ziarului Neconventional“, spirite distincte, valori incontestabile ale artelor vizuale, facatori si evaluatori de lumi si de limbaje proprii, au adus în galerie imagini si volume, integrându-le armonios ansamblului. Despre culorile-pamânt ale lui Ervant Nicogosian, care „zidesc“ pe pânze carnea, substanta unor arhitecturi arhaice, s-a scris si s-a admirat, pictorul fiind un constant privitor al spiritului lor. Turla Bisericii Stavropoleos acopera pânza într-o suprema demonstratie de traditie si introspectie grava. Cele doua acuarele cu Balcicul ale regretatei pictorite Silvia Cambir, cât si „Stâlpul“ Paulei Ribariu realizat în memoria ei au amintit de un artist de valoare disparut de curând. Alma Redlinger, vitala si recognoscibila în maniera cerebral-cubista care a consacrat-o, a propus doua naturi statice, o posibila continuitate a spatiului.Marin Gherasim, pictor pe care istoria artei românesti l-a retinut de pe-acum, din timpul vietii, a adus în spiritul si sprijinul ideii de continuitate, validând traditia, trei picturi din ciclul „Memoria Absidei“, trei demonstratii de virtuozitate cromatica, in care rosul, este despartit si reaprins în multe tonuri, spirit al viului si al logosului sacru, însotitor. Amelia Gherasim, pictorita careia, personal, nu-i vazusem pâna acum nicio lucrare, a expus doua lucrari abstracte, o sinteza care, în expozitie, a notificat cu gravitate spatiul. Ansamblul celor trei sculpturi ale lui Zoe Petre („Focul“ 1, 2, 3), întâmplari si întâlniri cu lumea materiala, au adus în discutie ancestrala „mânuire“ a unui element care a însotit omul în singuratate sau gregaritatea lui: lemn, ceara, dâre de bronz, amintind de lumea primordiala. În mijlocul galeriei, exfolierea generoasa si temperamentala a designerului Radu Comsa, realizata dintr-un ansamblu de materiale impregnate de un rosu aprins, obiect care culcuseste în marsupiile lui obiectul carte, a aprins în spiritul privitorului fascinatia pentru volumele jucate. Foarte expresiva grafica lui Agnes Lazar (Israel), cu cele trei lucrari, „Proiecte de acoperamânt“. „Gradinile 1 si 2“ ale lui Mircea Barzuca, au corespondat cu spatiul, aducând o luminozitate cu pâlpâiri stranii în discursul cromatic. Tânara bursiera a Muzeului Florean din Baia Mare, Daniela Chirian, a atras atentia prin portretul de femeie, o pictura de dimensiuni mari în care vesmântul, de un rosu obsedant, e descoperit ca o rana uriasa. Pictorul Cristian Ditoiu, cu cele doua peisaje, a facut, într-un fel, legatura între aer, lumina si magic, estompându-si trairile printr-un val de tonuri difuze. Puternic marcate cromatic, lucrarile lui Mircea Bochis, artist venit de la Baia Mare, initiatorul, împreuna cu Pavel Susara, al Muzeului particular „Florean“, au atras atentia prin exprimarea vie, directa. Arhitectul Dobre Sima a fost prezent cu trei crochiuri expresive. Constantin Abaluta, poet, prozator, arhitect de formatie, autor exersat de-a lungul a patru decenii în diversele tehnici ale desenului si ale picturii, ilustrator al propriilor carti si participant la multe expozitii, a propus patru lucrari vizibil maiestrite, patru tehnici mixte, intitulate „Deriva continentelor“, tus si creioane colorate, foarte bine puse în pagina si punctate cu adnotari (cum altfel?) literare. La fiecare participare în expozitii, Paula Ribariu surprinde privitorul cu temperamentul artistic proteic, cu sondarea constientului si a subconstientului pâna la limitele lui, prin tehnici multiple, complicate, glisând catre ansambluri insolite, asezari noi de limbaj, puneri în ecuatie si provocari spirituale. De data aceasta, Paula Ribariu a expus doua tapiserii din lâna, tesute cu pete reci de culoare, doua „urme“ întinse pe jos, în interior, imediat dupa intrarea în galerie, doua impresionante semne ale destinului uman, ajuns „deveninta“. Alaturi de ele, pe o masa-suport improvizata, o carte, o transcriere a Paulei Ribariu din patru caiete manuscris, un tulburator „Jurnal“ cu episoade din detentia comunista a lui Samuil Rozei. Unele fragmente din acest „Jurnal“ au fost publicate în „ZIARUL NECONVENTIONAL“. Organizator de expozitii la UAP, evaluator dupa '90, critic de arta, al picturii, în cadrul unor licitatii, Samuil Rozei a lasat în urma sa, dupa 2000 (anul mortii sale), un document tulburator despre o perioada neagra din istoria României. E de la sine înteles ca aceasta carte va trebui sa fie publicata într-un tiraj accesibil cititorilor. Criticul Pavel Susara, cel care a deschis vernisajul, „taind panglica expozitiei“, a avut, si de data aceasta, meritul de a fi prezent cu vocea lui avizata si auctoriala. Contributia video a lui Nicolae Macovei a fost pe deplin justificata în excursul expozitional. Am lasat, cu buna stiinta, la urma, participarea graficienei Doinei Dumitrescu la aceasta expozitie, participarea ei la gestul colectiv fiind legata nemijlocit de limbajul atât de puternic intrat în constiinta colectiva: cartea. De ani întregi, Doina Dumitrescu s-a alaturat celor câtiva artisti de valoare care, prin formule personale, au facut din carte si un dar sarbatoresc al privitului. De la Ion State (caruia i-a fost studenta), la Vasile Kazar, la Mircea Muntenescu si Dan Stanciu (ca sa amintesc doar câteva nume), cartea s-a îmbogatit cu o tinuta grafica de exceptie, artistii simtind nevoia sa participe la aparitia ei, cu diverse formulari grafice, multe inovatoare. Doina Dumitrescu are un lung sir de contributii la tiparirea cartilor (Editura Anastasia, spre exemplu), fiind initiatoarea unor colectii si facând de fiecare data ca, prin detalii semnificative, imaginea cartii sa aiba un plus de anvergura. Demonstratia de carte propusa la aceasta expozitie a fost una palpabila, concreta. Trecerea printr-un siaj spiritual de la manuscris la tiparitura este, de fapt, initierea în care vocatia îsi gaseste drumul firesc în ochi si inima. Expozitia de arta a „ZIARULUI NECONVENTIONAL“ de la „Galateca“ din aceasta toamna artistica bucuresteana poate fi trecuta în rândul exceptiei.