Respectarea dezvoltarii armonioase a Capitalei
articol aparut in Cultura, nr. 149 din 2007-11-15» cultura cultura ideilor »
Autor: DAN BERINDEI
Când în 1859 – 1860, sub conducerea lui Dionisie Pop Martian, a avut loc recensamântul Tarii Românesti, au fost înregistrate în capitala Bucuresti 16 263 de cladiri din zid, 2 184 de cladiri din lemn, dar si 4 992 de cladiri din pamânt. Nu este lipsit de semnificatie nici faptul, care indica însemnatatea pe care o avea Capitala, dar si ritmul progresului ei, ca jumatate din cladirile de zid muntene se gaseau în Bucuresti (16 253 fata de 34 750!). Dintre cladirile bucurestene fiintau, mai ales în centru, cladiri cu mai multe caturi sau etaje. 1 327 de constructii aveau câte doua caturi, iar 58 câte trei caturi. Prin unirea politico-administrativa, la care marile puteri garante, instituite prin Tratatul de la Paris din 1856, au consimtit în toamna anului 1861, Bucurestii au devenit capitala necontestata a noului stat national. Dezvoltarea sa modernizanta a continuat, în asa masura încât, spre sfârsitul veacului al XIX-lea si la începutul celui de-al XX-lea, strainii aveau sa-l considere un mic Paris. Dar aceasta crestere impetuoasa a orasului, desi inegala, centrul având aspectul unei capitale din Europa apuseana, dar mahalale pastrând si elemente ale unei vieti rurale, a respectat în privinta inimii orasului regulile firesti de crestere, inclusiv cea a regimului de constructii. În 1891, printr-o ordonanta a Consiliului Comunal, aprobata prin decret regal, a fost impusa respectarea unui regim de înaltime al cladirilor. Pe strazile „ocolului” I acestea trebuiau sa aiba o înaltime de 6 metri, iar pe cele ale „ocolului” II, de 5 metri. În centru, pe Bulevardele Elisabeta, Universitatii si Carol era îngaduita constructia de cladiri cu 3-4 caturi, cu înaltimi între 13 si maximum 17 metri. Prin respectarea acestor masuri, „micul Paris” a avut o dezvoltare armonica. În perioada interbelica si mai ales în cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea, legata si de industrializarea fortata impusa în perioada totalitara, cresterea orasului Bucuresti a continuat, ceea ce s-a reflectat pe plan demografic, dar, cu toate acestea, regimul înaltimii cladirilor n-a fost afectat. Afara de câteva „plombe” de blocuri interbelice – cum au fost blocurile „Aro” si „Scala” – cu înaltimi care s-au integrat în „mediul înconjurator”, s-au construit cartiere cu cladiri înalte în zone marginale, care au dus la extinderea orasului, dar care, data fiind situarea lor, n-au afectat centrul istoric prin stricarea echilibrului urbanistic.Decembrie 1989 a adus românilor sfârsitul dictaturii totalitare. Libertatea si-a recâstigat drept de cetate, dar, totodata, s-au vadit si unele efecte negative, si printre acestea trebuind evidentiata, cu îngrijorare, cresterea haotica a noilor constructii. Prin masuri birocratice, menite a contribui, la frânarea unei dezvoltari nefiresti, s-a încercat sa se vina în întâmpinarea situatiei ce s-a creat. Dar, îngrijorator, au aparut si jocuri de interese si coruptia. În mod practic, daca pentru micile constructii oamenii sunt purtati nefiresc pe drumuri cu lunile, cladiri de mare înaltime rasar ca din pamânt cu binecuvântarea institutiilor care ar avea datoria sa vegheze la dezvoltarea armonioasa a orasului si s-o apere. Protestele opiniei publice si chiar si cele ale unor organisme ale societatii civile n-au nici un ecou. Pe locul unde se ridica – pe Calea Victoriei – Ministerul Economiei, construit pe vremea lui Carol II, dar a carui demolare s-a impus, el fiind grav afectat de cutremur, se preconizeaza construirea unor cladiri de mare înaltime mergând pâna la 78 metri. Cum vor mai arata în preajma Casa Vernescu sau Palatul Cantacuzino? Nimeni nu-si pune aceasta întrebare! Asistam, în ciuda protestelor si a unui vot al Senatului, la construirea mai departe a monstruoasei cladiri din apropierea imediata a Catedralei Sf. Iosif. Oare ne gasim într-un stat democratic sau în cel al bunului plac? Este firesc ca hotarâri care au ca urmare o adevarata desfigurare a orasului sa fie luate fara ca bucurestenii sa fie explicit consultati si sa se tina seama de opinia lor? Este firesc ca regimul de înaltime al cladirilor sa nu fie respectat, tocmai de cei carora prin vot li s-a încredintat soarta orasului? Iata câte întrebari ni le punem noi, cetatenii orasului Bucuresti, si la care nu primim decât raspunsul unei nepasari incalificabile!În ultimele mele deplasari peste hotare, am urmarit obsedant cum se petrec aceste lucruri în mari orase ca Paris, Bruxelles si München. Regimul de înaltime este strict respectat, iar centrul istoric al fiecaruia dintre orasele amintite este deplin ocrotit si pus în valoare. Cartierul Défense în Paris, cu cladiri de mare înaltime, este marginal, iar noul cartier al institutiilor europene nu afecteaza la Bruxelles partea istorica a orasului. Municipalitatile îsi fac datoria si totodata legile si reglementarile sunt respectate. Aceste mari orase nu sunt amenintate cu desfigurarea si cu pierderea trasaturilor lor proprii. Un semn al normalitatii, al sfârsitului tranzitiei ar fi necesar sa se produca si în Capitala noastra. Înainte de toate, edilii nostri trebuie sa învete ca nu cetatenii stau la dispozitia – ca sa nu zic la cheremul! – lor, ci ca ei trebuie sa se gaseasca în slujba cetatenilor, având ca prima datorie de a se îngriji de o dezvoltare echilibrata a orasului si de a tine seama de opiniile locuitorilor. Capitala este oglinda unei tari. Avem datoria de a-i apara dezvoltarea armonioasa si europeana si de a stavili afacerile, jocurile de interese si coruptia, daca nu se poate altfel, cel putin prin votul nostru la timpul potrivit.