Documentarele de pe Discovery ar putea fi facute de oricine
articol aparut in Cultura, nr. 149 din 2007-11-15» cultura cultura interogatiei »
Autor:
Cristi Puiu în dialog cu Catalin Sturza
Cel mai important lucru pentru Cristi Puiu, într-un film documentar, este autorul. Printre documentaristii sai favoriti se numara Bob Connolly si Robin Anderson, Chris Marker, Allain Cavalier, Raymond Depardon si Frederick Wiseman. Anul acesta, Cristi Puiu a facut parte din juriul Astra Film Fest. L-am întrebat, într-o discutie aprinsa, ce parere are despre documentarele de la TVR si despre cele de pe Discovery, în comparatie cu filmele prezentate într-un festival de profil, precum cel de la Sibiu.Catalin Sturza: „Moartea domnului Lazarescu” ar fi putut sa fie un film documentar? Unde e diferenta dintre o docudrama si un film de fictiune al lui Cristi Puiu?Cristi Puiu: Chestia asta cu docudrama a început sa ma enerveze foarte tare. Docudrama, sa ne întelegem de la început, este ceva foarte precis. Docudrama este ceea ce a facut Alecu Solomon – aia e! C. S.: Si ceea ce vedem pe National Geographic nu e tot docudrama? C. P.: Ba da! Sigur ca da...C. S.: Si acolo vedem reconstituiri, situatii imaginare, actori profesionisti...C. P.: Tout à fait d’accord. Numai ca ce legatura are Lazarescu cu docudrama? C. S.: Si tendinta de a fi cât mai aproape de o poveste reala...C. P.: Aha! O tendinta de a fi cât mai aproape de o poveste reala, de a fi cât mai aproape de realitate. E foarte complicat ce spui! Ce înseamna poveste reala? Toate povestile sunt reale. C. S.: Stire de ziar. „California Dreamin’ ”, al lui Nemescu sau „Moartea domnului Lazarescu” sunt stiri de ziar transformate în lungmetraje. C. P.: Toate sunt stiri de ziar sau, daca nu sunt, vor deveni stiri de ziar! Nu poti sa fabrici nici un fel de obiect artistic din nimic. Doar Dumnezeu a facut acest lucru, omul nu poate sa faca asta si, mai devreme sau mai târziu, ceea ce a facut, daca nu a fost stire de ziar, va deveni. Borges spune si el, la un moment dat, ca nu exista nimic inventat. Totul e compunerea unor elemente din realitate. Asa ca distanta asta dintre fictiune si realitate, dintre fictiune si documentar este, de fapt, una mai degraba administrativa; în realitate, legitim nu se poate vorbi decât despre cinema. C. S.: Preferinta pentru un gen sau altul tine de un gust personal? Eu sunt Alexandru Solomon si vreau sa fac un documentar despre Europa Libera cu personaje reale, iar eu sunt Cristi Puiu si voi face o fictiune despre Europa Libera, cu personaje inventate. C. P.: Eu n-as face niciodata chestia asta si, de regula, fac numai filme despre ceea ce ma priveste si ma intereseaza pe mine. În mod direct si nemijlocit. C. S.: Povesti din actualitate, nu povesti din trecut. C. P.: Nu! M-am întrebat la un moment dat, si nu cred ca as face chestia asta cu trecutul. Adica, nu cred ca pot! aNu e ceva ce condamn, e doar o capacitate pe care nu o detin. Nu am aceasta abilitate, nu ma regasesc acolo. Sunt putin egoist, întelegi? Universul exista pentru mine, nu exista pentru tine. C. S.: De ce nu docudramele de pe Discovery Channel si National Geographic? C. P.: Nu, pentru ca am foarte multe lucruri de reprosat acestor produse. În primul rând, manipularea. Singura diferenta dintre o emisiune care abordeaza un subiect stiintific si o emisiune care abordeaza un subiect politic e faptul ca emisiunea care abordeaza un subiect politic are o influenta imediata, destul de puternica, asupra cetateanului, în vreme ce o emisiune de subiect stiintific e ceva mai putin nociva. Exista un mare risc ca o emisiune pe un subiect politic sa fie toxica. Altfel, si una si alta functioneaza identic din punct de vedere strict cinematografic. E ceva ce înveti la începutul scolii, care tine de ABC-ul cinematografului – atunci când, pe o suita de imagini, adaugi o voce din off, tu esti în pozitia de a manipula. Punct! Pentru ca spectatorul nu va avea nici un fel de posibilitate, nici un fel de instrument menit sa cerceteze si sa verifice justetea optiunii autorului, în ce masura imaginile acelea sunt evocatoare, în ce masura autorul ne spune ceea ce trebuie sa întelegem. Spre exemplu, pe Discovery poti sa urmaresti emisiuni istorice, emisiuni de tipul „Al Doilea Razboi Mondial”, „Battlefields” etc. Vezi tot felul de imagini cu Hitler, cu camarila si asa mai departe. Vocea aia din off îti spune ceva, în timp ce îl urmaresti pe Hitler cum iese de la o discutie. Oare acestea sunt imagini care chiar apartin momentului evocat de vocea din off? C. S.: Pe de alta parte, calitativ si profesional vorbind, între Discovery Channel si documentarele pe care le vedem pe TVR – cele facute în ultimii ani, câte or mai fi mi – pare sa existe o diferenta de secole întregi, de stiinta si de scoala a filmului documentar. Ceea ce vedem pe Discovery implica o munca enorma.
C. P.: Sigur, sunt foarte muncite, oamenii se documenteaza asiduu si între felul cum sunt facute filmele de pe Discovery si modul de realizare al celor de pe TVR e o diferenta imensa.
C. S.: Discovery, adica BBC.
C. P.: N-are importanta. Zic Discovery ca exemplu general. Filmele acelea documentare sunt facute dupa o reteta, este o reteta care functioneaza, menirea lor este de a-i informa pe telespectator. În acelasi timp, exista riscul de a-l manipula pe telespectator. Acesta este un fapt. Spre deosebire de filmele de pe Discovery, documentarele facute în TVR si, în general, în emisiunile din România sunt mai stângace, scârtâie mai mult, stau mai prost la capitolul informatie, sunt mai superficiale. E vorba, de fapt, de un singur lucru: daca vrei sa faci un film ca pe Discovery, trebuie importat acest savoire-faire. Nu inventezi roata si apa de la robinet.
C. S.: Cu tot cu bugetul filmului.
C. P.: De multe ori ne refugiem în chestia asta. Sa acoperim, totusi, mai întâi acest capitol. Felul în care e montat un film n-are legatura cu banii. Documentarele pe care le vedem la televiziunile din România sunt foarte prost montate. Asta n-are legatura cu bugetul. Are legatura cu savoire-faire-ul.
C. S.: Ce sanse ar avea, pe de alta parte, filmele pe care le-am vazut în ultimii ani la Astra Film Fest sa concureze pe TVR Cultural cu Ioan Grigorescu, sa zicem? Ar intra, si-ar gasi un loc pe TVR Cultural?
C. P.: Nu ma uit la Ioan Grigorescu... Cred ca da si TVR Cultural ar trebui sa faca acest lucru.
C. S.: Nu s-ar spune: dar asta e un film elitist, asta nu e un film pentru televiziunea publica?
C. P.: Si TVR Cultural e un post elitist.
C. S.: Parerea mea e ca se vrea un post pentru toate gusturile, care doreste sa faca audienta. Eu asa înteleg mesajul TVR Cultural.
C. P.: Asa întelegi mesajul, dar, în acelasi timp, daca vezi un spot publicitar la Coca-Cola cu Mos Cracuciun care îti aduce Coca-Cola la poarta în ajunul Craciunului, chiar crezi ca îti va aduce Mos Craciun tirul de Cola? Nu crezi asta! Cred ca functioneaza si în cazul promovarii unui post de televiziune. Ei spun lucrul asta, pentru ca dorinta lor este sa aiba un rating cât mai mare. Acum, daca ceea ce le reuseste se suprapune exact pe ceea ce si-au propus, daca postul este sau nu elitist e un aspect secundar.
C. S.: Atunci, pe TVR Cultural ar putea fi difuzate documentare de la Astra. Însa nu la TVR 1.
C. P.: Ar putea. Ar putea fi difuzate pe toate posturile, de fapt. Ceea ce îi împiedica pe oameni sa îsi asume acest lucru – oamenii din conducerea Televiziunii Române – este faptul ca au tot felul de idei preconcepute în ceea ce priveste gustul telespectatorului. Domnule, oamenii ne cer altceva! Nu e adevarat. Oamenii aleg din ceea ce li se da si apoi se grupeaza pe gusturi. Ar trebui sa le dai si sa verifici daca le place sau nu le place, daca vor sau daca nu vor. Si exista si oameni care nu vor, pe care îi vei scoate din calcul. Într-o epoca în care discursul oricarui politician este împanat de microdiscursuri pro-minoritati, cred ca ar trebui sa se tina cont de aceasta minoritate pe care o reprezinta oamenii interesati de produse culturale. Cu siguranta ca exista o minoritate de acest fel!
C. S.: Ma întreb daca între TVR si un festival de film independent exista o legatura. Percep TVR-ul ca pe un cerc suspicios si închis, care nu va fi interesat, de exemplu, sa preia ceea ce se difuzeaza la Astra.
C. P.: Întotdeauna a fost un cerc închis. Cu anumite perioade de relaxare, însa întotdeauna a fost...
C. S.: Este vorba de perceptia mea. Nu am nici o dovada, sunt valori strict subiective.
C. P.: La fel si în cazul meu. E vorba de perceptia mea, n-am nici un fel de probe si nu m-am apucat sa fac nici o ancheta în acest sens. Felul cum am perceput si cum percep eu TVR-ul e ca un soi de bisericuta.
C. S.: Am putea sa vedem la Sibiu, la anul: Astra Film si Discovery Channel? În mijloc, pe afisul festivalului, sa scrie Discovery?
C. P.: Acesta n-ar fi un bonus! Îmi pare rau, dar nu acela e documentarul. Cel putin, nu în viziunea mea. Acela este un fel de documentar. Este un fel de a informa publicul. Vorbim despre filme cu caracter strict informativ.
Atentie! Vorbim, pe de alta parte, despre documentarele care ma intereseaza pe mine. Nu stiu altii cum sunt, ce-i intereseaza, ce-i pasioneaza. Ceea ce consider eu ca este documentar, ceea ce consider eu ca este documentarul, filmul de fictiune, cinematografia e semnatura autorului. Documentarele de tip Discovery nu au semnatura, sunt filme nesemnate! Ar putea fi facute de absolut oricine. Si nu sunt semnate pentru ca nu exista o viziune despre lume a unui autor oarecare; si este politica momentului, restituita. Vorbesc în general despre filme istorice. Acum spunem ca asta e rau, asa e bine – asa facem, si populatia, iata, va fi informata!
E foarte greu, e imposibil sa întâlnesti pe Discovery filme de tipul celor care erau difuzate la un moment dat pe Arte, într-o emisiune care se numea Grand Format, unde aveai posibilitatea sa vezi filme facute de documentaristi importanti. Ca era Robert Kramer, ca erau Bob Connolly si Robin Anderson, aceste filme au fost scoase de Arte, pe caseta video. Filmele lui Bob Connolly si Robin Anderson, care au rulat anul acesta la Astra Film Fest, filme de Chris Marker, Allain Cavalier, Raymond Depardon, Frederick Wiseman. Lucrarile unor documentaristi importanti, cei mai importanti poate – au fost difuzate de Arte, de acest post pe care, în paranteza fie spus, nu-l mai prindem la Bucuresti. Si nu le vom vedea niciodata pe Discovery. Pe Discovery vom vedea filme care ne informeaza cu privire la clima, pinguini, Napoleon si Josephina, înghetata de menta vs înghetata de vanilie si asa mai departe. Lucuri de genul asta. Populatia trebuie sa fie informata. Discovery trebuie sa fie un fel de limba engleza fara profesor. O informare mai gratioasa, mai relaxanta, mai putin agresiva, fara un profesor acolo – adica fara un reprezentant al autoritatii. Tu te uiti si tu ai telecomanda, ceea ce nu se poate întâmpla la scoala. Sa ai telecomanda si sa-i spui unui profesor: ia mai taci naibii din gura!