Hoti si prosti
articol aparut in Cultura, nr. 194 din 2008-10-09» cultura cultura politica »
Autor: CONSTANTIN STOICIU
Corespondenta din Montréal
Optsprezece ani de când, în fiecare vara, pelerin tenace, ma reîntorc în tara pentru câteva saptamâni sau luni. Optsprezece ani deja de când traversez si retraversez oceanul pentru a regasi, pentru a redescoperi, pentru a retrai pe cât posibil în ritmul patriei initiale. Nopti în sir suspendant deasupra neantului, silit sa manânc pe banii mei fie piept de pui spongios, fie somon îngrasat si colorat artificial, fie paste tavalite în acelasi sos caramiziu si onctuos. Ore în sir pierdute de optsprezece ani între doua avioane pe unul din aeroporturile Europei bântuite de aceeasi fauna grabita sa ajunga undeva sau sa se reîntoarca de undeva. Pretutindeni, aceleasi free-shops-uri stralucitoare, aceleasi mari firme de lux ce vând la preturi exorbitante, aceleasi toalete care put acelasi dezodorizant, aceleasi baruri cu aceleasi sandwich-uri strivite sub o pelicula de plastic, aceleasi chipuri obosite, resemnate, absente, impenetrabile. O multime haotica si urâta ce scuipa câteodata, miraculos si halucinant, silueta unei frumuseti fara vârsta, dar care a si disparut înainte ca privirea sa întârzie disperata. Nici urma deci de patetism, nici urma de precipitare sentimentala în pelerinajul meu anual, ci numai un soi de curiozitate obosita, de uimire cuviincioasa, de stupoare melancolica si binevoitoare, fiindca în ciuda a ceea ce se zice, se scrie, se aude, se tipa, aceasta tara numita România, aceasta societate deposedata de orice alte convingeri decât cele materiale, aceasta patrie a mea definitiv târâta în vidul insignifiantei, aceasta lume româneasca bordelica, isterizata, bolnava de capitalism, zgomotoasa si obositoare înca
n-a disparut. A mai trecut pur si simplu un an, stiu ce ma asteapta, un altul din vechii prieteni, din vechile cunostinte si-a încheiat socotelile cu viata fara sa-mi dea de veste, strazile vor fi din nou pline numai de necunoscuti, nici cei în vârsta nu vor mai semana cu vârstnicii din urma cu un an, iar cei tineri cu atât mai putin. Odata coborât din avion, evidenta sare în ochi si tulbura sufletul pâna la durere: totul s-a schimbat, nimic nu s-a schimbat! Aerul vibreaza altfel, miroase altfel, o senzualitate letargica înhata privirea obisnuita cu trupurile rigide ale Nordului, gesturile sunt încarcate de o anumita neglijenta mitocaneasca, limbajul de o sonoritate obscena si belicoasa. Si apoi, an de an, redescoperirea sideranta ca nimeni nu stie mai bine decât noi, românii, sa ne punem poalele în cap fara ca nimeni sa ne oblige. Ni le-am pus pe vremea socialismului triumfator, ni le punem pe vremea capitalismului pe moarte. Din prostie, dintr-un prea plin de obedienta, din smecherie. Si, în sfârsit, senzatia aproape înfricosatoare de ratacire vremelnica si brutala în aceasta colcaiala a prezentului românesc aflat la cheremul câtorva clanuri politice, economice si intelectuale.Când am ajuns, intelighentia se sufoca de indignare sau de multumire pe seama calutului roz. În plina vara torida, nu era momentul cel mai potrivit pentru elanuri si dezumflari intelectuale, dar energia celor care, în afara de subsidiile ce curg, vomita tot ce-i românesc pare inepuizabila. Tot în acele zile, în vreme ce georgienii, carne de tun tembela a americanilor, porneau un razboi deja pierdut, un cotidian si-a vândut în întregime si în culori prima pagina unei marci de masina. Rasfoite meticulos aproape zi de zi pe una din terasele puzderiei de cafenele ale Bucurestiului îngropat sub masini, care de care mai colorate si mai pline de fotografii si de detalii picante despre vedetele si putorile locale si ale Occidentului mirobolant, ziarele par sa fie gândite si scrise din perspectiva schizofrenica a dezastrului total al tarii. Orgasm garantat. Revista datului dilematic cu presupusul, ca si cele ale ideilor si observatiilor culturale de import, sunt formale: patriotii, nostalgicii, visatorii si cei care au avut dificultati cu sexul în anii pudibonzi ai comunismului n-au decât sa se suicida, cum zice azi tot individul dedat la limbi straine. Citite din nou negru pe alb, comentariile politice, economice, culturale ale tribului lingailor fideli alesului dintre alesi vor trebui probabil adunate într-o zi mai fericita pentru soarta României ca dovada irefutabila ca fatalaii mistificatori ai capitalismului nu sunt cu nimic mai prejos, ba dimpotriva, decât cei de pe vremuri. În lumea întreaga criza structurala, profunda si inevitabila a capitalismului înfricoseaza, în România se pluteste înca inconstient si cu veselie nedezmintita pe valurile soporifice ale dezgustului de comunism. Aflat la începuturi, bâlciul electoral continea noutatea ca românii risipiti în lume si botezati eufemistic diaspora vor avea de la toamna deputatii lor în Parlament. Stupid, perfid si unic în lume acest circ democratic menit sa justifice si sa perpetueze tragica realitate a celor ce si-au luat si-si iau lumea-n cap pentru a fi, în marea lor majoritate, servitori, capsunari, aventurieri, hoti, criminali, prostituate…„Aici am ajuns“, îmi spune cu lehamite un batrân inginer ajuns sofer de taxi, „un popor ce se împarte între hoti si prosti!“. (29 septembrie 2008)