Figuri materne

articol aparut in Cultura, nr. 194 din 2008-10-09
» cultura cultura antropologica » Barca lui Noe
Autor: Maria Ellis

1. Cucoana

E imposibil sa n-o vezi de îndata ce intri în magazin: desi e mica, pe la vreun metru si cincizeci, poarta un pulover mai verde decât frunzele telinei pe lânga care se învârte, cu o esarfa (tot verde, dar cu chenar castaniu) perfect asortata. Parul, taiat drept în jurul cefei, cu un zuluf de breton lasat sa atârne pe frunte, e vopsit în culoarea aceea a visinei putrede pe care multe doamne, din toate mediile sociale, par sa o prefere dupa vârsta de cincizeci de ani. Ea are vreo saptezeci. Îsi protejeaza picioarele cu pantofi cu tocuri ortopedice înalte. Tropaie delicat în jurul lazilor cu legume si fructe.

– Portocale nu vrei? spune dânsa, de lânga telina, cu glas alintator, ca o tânara mama unui copilas de pâna în zece ani. Cu doua degete pe care poarta inele de argint cu pietre mari, semi-pretioase, strânge delicat o portocala pentru a o verifica de prospetime si savoare. În ciuda alintului din voce, timbrul îi este pitigaiat si batrânicios… si rasfatat, de femeie care si-a putut permite sa arunce. Mâncare, mobila, oameni…

– Nu, nu vreau, mama… raspunde cuminte baiatul de cincizeci de ani cu burta rasfrângându-i-se din pantalonii în bleumarin scolaresc, strânsi bine cu o curea de postas. Cara pe brat un cos mic. Mâna îndoita si ridicata nu poarta nici un inel si sta strânsa într-un pumn moale.

– Sigur nu vrei? verifica dragostea materna si apoi se întoarce cu spatele la cea mai mare realizare a vietii ei, îndreptându-se catre raftul cu produse dietetice.

– Sigur nu vreau, ofteaza baiatul si se uita în jur, jenat, la trecatori, cu privirea unui câine care, desi ar vrea sa mearga pe maidan sa se tavaleasca în tomberon, prefera sa astepte sa se faca oala cu supa insipida pe care o manânca de când s-a nascut desi se uraste pentru asta… doar ca nu suficient de mult.

2. Nevasta de manelist

El conduce nervos un BMW mai vechi, cumparat la mâna a doua din Germania. Asculta o manea suparata si învârte aprig de volan, scanând soseaua pentru ceva rost de cearta. E tuns periuta, poarta un tricou Adidas, blugi Lee Cooper si bascheti. Are fata vag maslinie si trasaturi ca cele de pe afisele cu concerte cu Adi Copilul Minune si prietenii lui.

Lânga el sade înfoiata în toti cei douazeci si cinci de ani ai ei o fata de la tara, putin tata, nu urâta dar nici nu prea frumoasa, în haine sterse, cu parul vopsit blond si strâns într-o coada de cal.

Aglomeratie mare… el struneste bidiviul si-i mai da câte-un pinten pe lânga vreun sofer mai moale, care se misca prea greu pentru ritmul vietii lui. Când depaseste are grija sa îsi întoarca fata înspre celalalt si rosteste clar, ca pentru surdomuti, înjuraturi care se întind peste asfalt ca o flegma. Da sa faca la dreapta, sa traga într-o benzinarie la adapat si atunci se iveste în sfârsit si vrajba pe care o cauta: o femeie cu ochelari, într-o masina veche si mai ieftina decât a lui, care trage si ea la aceeasi benzinarie, pe lânga el sau chiar în fata lui. Ea încetineste mult, aproape sa opreasca, speriata ca nu l-a vazut si având impresia ca se vor ciocni. El trage masina lânga a ei, lasa geamul jos, scoate capul si azvârle catre ea toate pozitiile sexuale din ultimele zece filme porno pe care le-a vazut. Femeia îl priveste cu ochi mari, nauca, teapana în scaun ca o gaina care a vazut un uliu. O ia în sfârsit la fuga înspre pompa dar nu scapa de el fiindca trage si el la pompa vecina. Ies în acelasi timp din masina. El o tintuieste aprig cu privirea si se zlobozeste din nou, spunându-i ei sa faca lucruri de care ea probabil nici n-a auzit.

– Dar cum îti permiti sa-mi vorbesti asa? se trezeste în sfârsit soferita, încruntata, mergând înspre magazinul statiei ca înspre cotet.

Se opresc în mijlocul drumului, ridicând vocile din ce în ce mai mult, spre deliciul spectatorilor care nu se amesteca în nici un fel.

Portiera BMW-ului se deschide si nevasta manelistului scoate capul. O priveste pe femeie cu dispret.

– Mai fata, spune, dar tu nu stii sa semnalizezi? zice ea cu repros, dar fara cearta în glas, ca o mama ce mediaza un conflict în curtea blocului: îi ia apararea „lu' ala mic“ fiindca, de, e al ei, dar are totusi putina grija si la celalalt fiindca vecinul-tata s-ar putea supara.

Soferita se refugiaza în magazin. Manelistul vine înjurând înapoi la masina si pompeaza benzina, continuând înjuraturile la adresa ei catre usa întredeschisa a pasagerului din care îl priveste întelegatoare si împaciuitoare nevasta.

3. Puiul de mâta

Undeva în nordul Argesului, între Câmpulung si Curtea de Arges, cam la zece kilometri de Domnesti, se afla mânastirea de la Corbi. „Corbii de Piatra“ îi zice fiindca e sapata într-o stânca. Unii spun ca ar fi acolo din secolul II. Se stie de ea, în scris, de prin secolul XVI. Picturile, ce se mai vede din ele, au ramas în grota de pe vremea aceea. De fapt sunt doua încaperi, scobite în piatra, una serveste de biserica si cealalta de antreu. E frig acolo si vara, de-ngheata orice Aghiuta ce s-ar încumeta sa intre.

La dreapta usii de intrare, la capatul peretelui de stânca, e o poteca ce urca pâna deasupra ei, la un platou in mijlocul caruia flutura franjurat steagul natiunii si de pe care se vede toata valea.

La baza dealului pe care se înalta stânca sunt case îngrijite si noi - mai putin una care e din chirpici, vopsita în albastru intens, aproape la fel ca cel de Voronet, cu acoperis de smoala si muscate multe la ferestre. Casa aceasta nu e parasita, fiindca sunt rufe atârnate la uscat în pridvor si gaini pigulind în curte, dar nu se vede nici suflare de om. Mai jos pe ulita, sprijinit de un gard, în fata unei case noi si îngrijite, sta un mos care ar fi tras mai bine la casa albastra. Are haine ponosite, e chior de un ochi si se sprijina într-un bat.

– Nu-mi dati si mie o tigara? cere el si când vorbeste întinde bratul si-atunci se misca si puiul de mâta pitit dupa ceafa lui, ascuns cumva de caciula. E mic si alb, cu pete negre si când se uita la drum se vede ca e si el chior de un ochi ca mosul. Se sperie de miscare si sare pe stâlpul gardului pâna când tigara ajunge unde trebuie si începe sa fumege. Pisoiul sare înapoi pe umar, la ceafa si-l mângâie pe mos cu coada. Se împinge cu spatele în el si-si face culcus în scobitura claviculei.

– Sanatate! mai primeste mosul, în loc de „La revedere“ dar nu mai asculta. Se uita, si el si puiul de mâta, amândoi chiori de un ochi, undeva în departare, înspre biserica si înspre casa albastra.

---