Doua expozitii în Franta
articol aparut in Cultura, nr. 194 din 2008-10-09» cultura afis international »
Autor: FREDERIC CANOVAS
„François-Marius Granet 1775-1849: o viatã dedicatã picturii“ (Muzeul „Granet“, Aix-en-Provence; expozitie deschisã pânã pe 2 noiembrie 2008)
Charles Meynier (1763-1832). Expozitie la Muzeul Magnin din Dijon, deschisã pânã pe 12 octombrie
Granet, pictor contemplativ si artist proteic
Pentru vizitatorul venit sa-i aduca un omagiu lui Granet, expozitia de la Aix reprezinta o fericita continuare a suitei de expozitii început cu pictorii-trubaduri din primii ani ai secolului al XIX-lea, Fleury Richard si Pierre Henri Révoil - celebrati vara trecuta, în cadrul evenimentului „Les Temps de la peinture“, organizat de „Musée des Beaux-Art“ din Lyon. Expozitia Granet (completata de aceea dedicata lui Auguste Forbin) a urmat ca o consecinta fireasca - si nu numai din pricina similitudinilor de viziune dintre pictorul din Aix si egalii sai lionezi. Denis Coutagne, autorul catalogului si custode al expozitiei din Aix, n-a exclus, de altfel, ipoteza unui interval semnificativ pe care Granet l-ar fi petrecut în capitala Galiei, între 1800 si 1802; gasim, în orice caz, la Granet, ca si la Fleury Richard sau Révoil, aceeasi fascinatie pentru pictura cu subiect istoric, cu privilegierea referintelor de ev mediu, arhitectura religioasa si tematica specifica. S-o spunem drept, nu aceasta e sectiunea cea mai perisabila a operei lui Granet, chiar daca e nevoie, în aprecierea ei, de resuscitarea contextului care a urmat anilor tulburi ai Revolutiei si, inevitabil, de resuscitarea unor elemente de gust datate, prea cautate, fade astazi. Totusi, daca e adevarat ca multe dintre aceste pânze nu mai au acum acelasi farmec, e si pentru ca nu mai raspund acelorasi asteptari, dar si fiindca noi însine nu mai stim sa ne apropiem de ele. În aceste conditii, întâlnirea dintre Granet si publicul sau de azi ar fi putut foarte bine sa fie ratata daca productia maestrului din Aix s-ar fi limitat la genul acesta de abordari. Din fericire, opera lui Granet are mai multe de oferit, iar muzeul care-i poarta numele a putut sa expuna, în afara celor doua sute de pânze si a celor doua mii de lucrari de grafica din portofoliul oficial al pictorului, si altele, ilustrând o diversitate de subiecte si tehnici. Expozitia urmeaza un parcurs atât tematic cât si cronologic, plimbându-l pe vizitator de la Roma la Versailles, de-a lungul si de-a latul Proventei, de la biserica la atelier, de la ulei la acuarela. Sa ne oprim un moment asupra amintitei picturi cu subiect istoric a lui Granet si sa-i privim maniera - admirabila - efectele de umbra si lumina, pâlpâirile de pe zidurile interioare, senzatia de igrasie rozând piatra, izul unei lumi în descompunere, încercând sa-si revina din marasmul Revolutiei. Nu din întâmplare credem ca uita Granet, în peisajele sale de ocne sepulcrale, mici fante de lumina, ferestre crapate, porti chiar, pentru iesirea din destin. Astfel, în „L'Interrogatoire de Savornarole“, figura lui Cristos, suprapusa ferestrei, se confunda cu lumina presupusa de aceasta, sugerând ca salvarea lumii vine din sentimentul religios. În remarcabilul sau text care prefateaza catalogul, academicianul Marc Fumaroli abordeaza, de altfel, acest aspect - putin exploatat - al picturii „contemplative“ a maestrului din Aix. Nu greseste nici când, vorbind de Granet, îl aminteste pe Poussin. În „La Mort de Poussin“ (desen în cerneala), de exemplu, lumina cade din dreapta sus, gaurind tenebrele, mângâind ultimele clipe ale pictorului muribund.Lucrarile pe hârtie expuse aici sunt, de altfel, piesele cele mai atractive ale expozitiei. Daca ele plac si astazi, nu e numai din cauza aspectului nefinisat, spontan care, de la Baudelaire citire, caracterizeaza fara drept de apel arta moderna; ele plac si datorita excelentei abilitati a lui Granet în lucrul cu cerneala si tusul, cu efectele lor dramatice, cu tùrnurile fantasmagorice, ori în tehnica acuarelei - cu nimic inferioara celei a lui Turner. Ultima sala, acoperita în întregime cu acuarele, e un paroxism al spontaneitatii si prospetimii. Se simte, ca si în micile picturi în ulei facute la Roma, din deschiderea expozitiei, ca Granet nu se zbate aici pentru glorie si posteritate, ci în ideea unei cautari superioare, a unei asceze menite sa-i livreze, dincolo de bariere contingente, textura locurilor si a vietii. Charles Meynier, pictor erudit si desenator fara perecheCelebru înca din timpul vietii, portretist al lui Napoleon si pictor oficial în epoca Imperiului si a Restauratiei, Charles Meynier este un maestru clasic, în sensul nobil al termenului, un reprezentant al acelui tip de artisti care impresioneaza atât prin eruditie si elitism cât si prin perfecta stapânire a desenului, a culorii, a materiei. Cu ocazia primei expozitii monografice consacrate lui Meynier, sub patronajul „Réunion des Musées Nationaux“, muzeul Magnin din Dijon a selectat în jur de douazeci de lucrari dublate de un numar de schite, relevând etape importante din laboratorul pictorului, procesul de elaborare si decantare a operei de la embrionul schitei pâna la produsul final, trecând prin fazele intermediare de studiu si crochiu.Acest montaj este extrem de util în reconstituirea parcursului artistului. Un studiu pentru „Alexandre le Grand cédant Campaspe à Apelle“, de exemplu, demonstreaza ca pictorul a schimbat fata eroinei cu aceea a lui Venus, reprezentata pe o pânza pictata în ceata, pe fundalul lucrarii. E vorba, desigur, de o alegere, de o strategie a pictorului. Personaj cu o vasta cultura, Meynier acorda o atentie deosebita episoadelor nefrecventate ale mitologiei, sarac abordate de pictorii epocii, scene ale caror complexitate nu este întrecuta decât de subtilitatea manierei, fie ca vorbim de mise en abyme (cazul lucrarii invocate, „Alexandre le Grand cédant Campaspe à Apelle“) sau la pathos-ul figurii lui Sagaritis, în „La Mort d'Atys“, un chip iradiind si respirând noblete. Cu toate acestea, expozitia organizata la Dijon procura si anumite frustrari, dat fiind ca numarul studiilor intermediare expuse îl depaseste serios pe acela al lucrarilor finisate. Evident, nu s-a pus problema transportarii unor lucrari de dimensiuni mai mari; cum s-ar putea însa judeca un maestru la adevarata sa valoare având în fata numai o suma de schite? Scriitorii sunt oare judecati dupa ciornele ramase? Un sentiment de frustrare cu atât mai legitim cu cât portretele expuse - sobre si impozante - arata si un Meynier-portretist remarcabil: portretul generalului Lemoine, de exemplu, sau al lui Napoleon-Prim Consul. În pânzele perioadei napoleoniene, paleta lui Meynier se întuneca si prinde pe alocuri tonuri din Géricault; o alta vârsta a operei sale. Cât despre grupajul lucrarilor de grafica semnate de Meynier - nu e un sector mai putin fascinant. Meynier e un executant de mare finete, un maestru al profilurilor grecesti, al mâinilor cu degete prelungi - adevarate carti de vizita ale artistului, trimitând si la arta unui Philippe-Auguste Hennequin, contemporanul sau, sau la aceea a englezului John Flaxman. În desen, Meynier atinge cu adevarat perfectiunea. Recomand, asadar, cu caldura expozitia, mai ales celor care sunt convinsi, ca si mine, ca desenul este cheia de bolta a oricarei forme de arta. Traducere din franceza de Teodora Dumitru