„În scurt timp va fi nevoie de o reconstructie a teatrului românesc, plecând de la clasici“
articol aparut in Cultura, nr. 194 din 2008-10-09» cultura cultura interogatiei »
Autor:
Laurian Oniga în dialog cu Cornelia Maria Savu
Între 12 si 25 octombrie, la Arad se va desfasura editia a XIV-a a Festivalului National de Teatru Clasic. În acest an, festivalul dobândeste un puternic caracter international, prin prezenta Teatrului Stabile din Perugia (Italia), cu un spectacol de exceptie, „Studio su Medea“, în regia lui Antonio Latella, a Teatrului National din Pecs (Ungaria), „A cincea pecete“ si La Scene Nationale Le GRand R din La Roche sur Yon (Franta), cu spectacolul „Le manteau d'Arlequin“. În plus, în data de 13 octombrie, festivalul va gazdui dezbaterea cu tema „Respect si libertate în abordarea clasicilor“, condusa de criticul de teatru Doru Mares. Sa nu uitam nici workshop-ul de miscare scenica si expresie corporala, condus de una dintre cele mai importante actrite din Italia – Nicole Krehberger. În febra pregatirilor, directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, regizorul Laurian Oniga, ne-a acordat acest interviu.:Cornelia Maria Savu: Ce viitor (mai) au clasicii într-o lume artistica în care avangardele se succed cu grabire si experimentul tinde sa devina norma?Laurian Oniga: Îmi place teribil cum defineste Saint Beuve un „adevarat clasic“: „un autor care a îmbogatit spiritul uman, care i-a sporit în mod real comoara, care l-a silit sa faca un pas mai mult, care a descoperit un adevar moral fara echivoc sau a surprins o pasiune în inima noastra, în care totul parea cunoscut si explorat; care si-a exprimat gândirea, observatia sau inventia, indiferent sub ce forma, însa larga si mare, fina si de bun-simt, sanatoasa si frumoasa în sine; care s-a adresat tuturor într-un stil propriu si care este în acelasi timp al întregii lumi, într-un stil nou si vechi, usor contemporan tuturor epocilor“.Pe suflet îmi cade aceasta definitie si stii de ce? Pentru ca, de fapt, delimiteaza valoarea de nonvaloare. Din pacate, în spatele pretentiei de avangarda sau experiment se ascunde foarte multa impostura. Uneori acest tip de impostura este chiar premiat. Efectele asupra tinerei generatii sunt dezastruoase pentru ca se pierd cunostinte, deprinderi, obiceiuri, instrumente de lucru fara de care nici un profesionist adevarat nu poate sa existe. Fenomenul lasa loc liber amatorilor, nechematilor care au sentimentul ca acum se inventeaza totul… Actori care vorbesc pe scena fara dictie, în numele verosimilitatii rostirii, corpuri nelucrate, masinarii de creat ceata, fum, care ascund lipsa de creativitate a regizorilor si scenografilor, boxe si sunete ce sparg urechile si care dovedesc absenta compozitorilor în teatru… deprofesionalizare…, într-un cuvânt, se pare ca acum acea miscare de trista amintire „Cântarea României“ si-a gasit un context fericit. Adevarul este ca în teatrul românesc experimentul si avangarda au fost întotdeauna de împrumut. Am preluat cu întârziere ceea ce au facut altii. Suntem autorii unor experimente si avangarde deja batrâne, moarte.Având în vedere ca în scolile de pictura nu se mai învata desen pentru ca noul val nu mai are nevoie de asa ceva… Internet, multimedia etc. Foarte frumos, dar atunci de ce mai este nevoie de scoala, de ce mai este nevoie de pictori, în fond? Acelasi lucru se poate spune despre scoala de teatru româneasca. Cred ca ne-a cam luat valul, cum
ne-a luat pe noi de obicei, si, dintr-un elan demn de o cauza mai buna, am distrus ceea ce era de pastrat si nu am pus nimic valoros în loc. De valoare vorbim. Poate ca în scurt timp va fi nevoie de o reconstructie a teatrului românesc, plecând de la clasici. C.M.S.: Traim o dictatura a regizorului în teatrul contemporan? Daca da, e valabil fenomenul si pentru montarile cu texte sau pretexte clasice?L.O.: Regizorul sau directorul de scena, cum i se spune prin alte locuri, este obligat sa fie dictator. Prin natura profesiei sale el trebuie sa faca ordine în haos. Regizorul, director de scena, trebuie sa fie în acelasi timp un creator. Câta libertate trebuie sa i se dea creatorului nu stiu, dar cred ca el trebuie sa se bucure de toata libertatea. Exista o problema, dar cred ca ea priveste calitatea umana, culturala si, pâna la urma, a fiecarui regizor, masura în care el se apropie de un text cu respect, smerenie, inteligenta… marii regizori nu vor trada niciodata spiritul unui text. Daca îl îmbraci pe Hamlet în blue-jeans si îl pui sa fumeze marijuana nu înseamna ca ai tradat textul shakespearian, dar daca este vorba numai de atât atunci vorbim de impietate. Cuvântul respect este destul de straniu astazi. Eu tin enorm la el. Am vazut spectacole pe texte clasice ce încercau sa reconstituie fidel epoca în care au fost scrise si asta degeaba… Nu se întelegea nimic… Cred ca era, de fapt, o tradare. C.M.S.: Cum se resimte influenta Festivalului de Teatru Clasic în viata culturala aradeana? L.O.: Festivalul de Teatru Clasic este considerat evenimentul cultural numarul unu în viata orasului. În acest sens, exista un studiu, un sondaj de opinie care ne-au furnizat toate informatiile. Interesul publicului pentru acest festival este imens. Poate ca el, festivalul, în scurt timp va da si brand-ul orasului Arad. Ar fi onorant si pentru oamenii de teatru, dar si pentru oras sa aiba un asemenea brand.C.M.S.: Ce premiere pregateste regizorul Laurian Oniga pentru noua stagiune? În ce turnee, în tara si în strainatate, va pleca Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici“ din Arad?L.O.: Pentru mine va fi un an Goldoni. Voi pune în scena la Teatrul „Tony Bulandra“ „Badaranii“, iar la Teatrul din Arad „Feudalul“, un text în premiera, dupa câte stiu eu, în România.Ma gândesc în acelasi timp la un spectacol dupa „Ecleziastul“ pentru sala mare.În ce priveste turneele, situatia este fericita pentru ca vom face un turneu, în noiembrie, la Bucuresti, cu „Decalog“ si tot cu acest spectacol vom merge în aceeasi luna la Saint Gallen, în Elvetia, apoi la Bekescsaba, în Ungaria, iar în februarie 2009, la Festivalul de la Eilat, în Israel. În primavara lui 2009 vom fi prezenti la Pecs, Ungaria, cu „Tartuffe“, spectacol în regia lui Dan Vasile.