Pana de scriitor în ranita de soldat
articol aparut in Cultura, nr. 194 din 2008-10-09» cultura cultura literara » Texte si contexte
Autor: CONSTANTIN COROIU
Am mai evocat cu alte prilejuri îndemnul pe care îl adresa discipolilor sai ilustrul carturar, dintr-o stirpe disparuta, Theofil Simenschy, profesor de indoeuropenistica si gramatica comparata la Universitatea din Iasi, reputat sanscritolog, autor al unui monumental „Dictionar al întelepciunii“ (1 100 de pagini, continând 6 000 de cugetari si aforisme, în 14 limbi, toate atât în original cât si în versiune româneasca, culese din 680 de opere celebre create de-a lungul multor milenii de cultura si civilizatie): „Nu cititi niciodata carti bune; caci daca ati avea trei vieti, tot nu ati avea timp sa le cititi pe toate cele foarte bune“.
Dar cartile, mai ales cele foarte bune, trebuie sa fie nu doar citite, ci si recitite. De altfel, teoreticienii si profesionistii lecturii sustin ca a citi înseamna a reciti. Încât, observa unul dintre ei, ai tot dreptul sa nu citesti, dar ai datoria sa recitesti!Recitesc, iata, o carte foarte buna despre cucerirea Americii.(În treacat, îmi amintesc de un eseu al lui Gabriel García Márquez, în care celebrul scriitor îsi exprima dezacordul cu toti cei ce, de peste 500 de ani, vorbesc de „descoperirea Americii“, el considerând ca, de fapt, ceea ce s-a petrecut, începând cu octombrie 1492, odata cu acostarea pe cea mai mare insula din Antile, astazi statul Cuba, a primei caravele a lui Cristofor Columb, a fost, de fapt, „acoperirea Americii“.)Bernal Diaz, fiul unui consilier municipal din orasul Medina del Camzo, s-a numarat printre soldatii care au participat la campania de cucerire a Mexicului legendarului Montezuma, sub comanda faimosului Hernando Cortes. Faptele sale de arme aveau sa-i aduca privilegii regale, precum si dreptul de a-si împodobi numele cu nobiliarul „del Castillo“. Un nume care îsi va câstiga însa adevarata, durabila noblete, ca si celebritatea, datorita unei scrieri de a carei valoare se îndoia, desi a redactat-o cu gândul la generatiile ce îl vor urma. Ea se intituleaza „Adevarata istorie a cuceririi Noii Spanii“.Ca orice cronicar care se adreseaza nu doar contemporanilor, ci mai ales viitorimii, Bernal Diaz este preocupat înainte de orice sa spulbere toate minciunile, toate „basnele“, cum ar fi zis confratele sau latin de la celalalt capat al batrânului continent, care s-au scris despre conchista. De aceea, cronica sa este o carte eminamente polemica, iar ironia autorului, extrem de ascutita, îl incita pe cititor, facându-l partas la pledoaria sa si oferindu-i totodata o lectura pasionanta si savuroasa.Nici o batalie nu e mai dramatica decât batalia pentru adevar. Nici chiar cele atât de aprige, atât de sângeroase, care au dus la cucerirea unui imperiu multimilenar, cum era la acea vreme Mexicul. Iar Bernal Diaz ne asigura tot timpul desfasurarii cinematograficei sale cronici ca respecta cu sfintenie adevarul si numai adevarul, cartea sa înscriindu-se, precizeaza el în repetate rânduri, în lupta pentru triumful adevarului: „Ce-am auzit si am vazut, luând parte la toate bataliile, scriu aici ca martor cinstit, cu vorbele mele, fara a suci adevarul într-o parte sau alta. Sunt acum om batrân, ajuns la optzeci si patru de ani, aproape lipsit de vedere si de auz. Nu am alta avere de lasat fiilor si urmasilor decât aceasta istorie adevarata, demna de luat în seama“.Cum a fost posibil ca o mâna de oameni sa cucereasca imperiul lui Montezuma? Potrivit marturiei lui Bernal Diaz, fatalmente subiectiva, nu atât prin cruzime si distrugere, desi acestea nu au lipsit, cât prin inteligenta si fantezie. În disputa cu o straveche civilizatie, ce parea de neclintit, au triumfat inteligenta europeana, imaginatia, gândul lucid si netemator, vocatia întemeierii, ambitia de a edifica o Noua Lume. Poate nu mai buna, nu mai frumoasa, dar noua.Ceea ce ne intereseaza pe noi, cei care citim astazi cronica lui Bernal Diaz, dupa multe secole de când ea a fost scrisa, nu e doar adevarul evenimentelor si autenticitatea sentimentelor, ci, mai ales, adevarul povestirii. Or, daca, asa cum s-a observat adesea, o întâmplare devine adevarata abia atunci când este povestita, trebuie sa credem în verosimilitatea celor evocate de Bernal Diaz. Oricum, el are atu-urile cele mai serioase pentru a se aseza, nu-i asa?!, la masa de scris si a povesti. Acestea sunt: experienta nemijlocita, evenimentele traite „pe viu“ si talentul literar, de acesta din urma nefiind totusi pe deplin constient: „...multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat viata lunga si am putut sa scriu toate acestea, desi s-ar fi cuvenit ca asemenea întâmplari sa fie înfatisate cu mai multa iscusinta si înzestrare decât am avut-o eu“ – noteaza Bernal Diaz cu o modestie provocatoare.Nu este putin si niciodata nu e târziu, chiar si la 84 de ani, sa descoperi si, mai mult, sa dovedesti, precum Bernal Diaz, ca în propria-ti ranita de soldat poate sta, cum a si stat, nu numai bastonul de maresal, ci si pana de scriitor. Si, mai tulburator, scria Geo Bogza într-un TRAPEZ: „Nu e putin lucru sa tii condeiul cu mâna cu care ai ucis un om“...Specialistii hispanologi releva, între altele, sonoritatea si expresivitatea limbii, ce au asigurat operei lui Bernal Diaz un loc aparte în literatura hispano-americana. Noi putem remarca, citindu-i cronica în traducere (pe care o datoram Mariei Berza), imaginatia epica si placerea de a povesti – însusiri proprii prozatorului veritabil dintotdeauna. „Adevarata istorie a cuceririi Noii Spanii“ ne-ar fi interesat în cel mai înalt grad chiar de ar fi fost numai un „jurnal de bord“ în care s-ar fi aflat consemnate constiincios, sec, „obiectiv“ momente ce compun una dintre cele mai fascinante aventuri pe care le-a cunoscut vreodata istoria: descoperirea, cucerirea, crestinarea unui continent fabulos, edificarea a ceea ce s-a numit, fara ca sintagma sa se goleasca de continut din cauza repetitiei: Lumea Noua. O aventura neegalata, cred, pâna în prezent, nici chiar de spectaculoasa expansiune în spatiul cosmic. Dar cronica lui Bernal Diaz este si o veritabila opera literara. Vibratia verbului, arta portretistului, acuitatea observatiei, stiinta „decuparii“ scenelor si figurilor memorabile, dozarea elementelor descriptive, intuitia psihologiei cititorului, simtul suspansului fac din soldatul-cronicar, poet epic impresionat de privelistea unei civilizatii si a unor pamânturi miraculoase („...încremenisem, privind totul si credeam ca nu mai este nici un tinut din lumea larga ca acestea“...), un creator de fresca, iar ilustratiile (din Codicele Florentin, Codicele din Mendoza, Codicele Bourbon etc.) ce însotesc naratiunea, în editia româna, îi subliniaza substanta epica si-i potenteaza mesajul.Scriindu-si cronica, batrânul octogenar cu o viata zbuciumata, plina de peripetii si întâmplari insolite, îsi retraieste biografia. Personalitatea sa se proiecteaza în opera. Omul si scriitorul sunt la fel de interesanti, ilustrând un destin exceptional. Un amestec de orgoliu oarecum disimulat si de amaraciune arunca, în cele din urma, lumina cea mai adevarata asupra campaniei de cucerire a Mexicului. În acest sens, o marturisire a lui Bernal Diaz este relevanta: „Sunt prea satul sa tot descriu aceste batalii, dar înca mai satul eram sa le traiesc. Cititorii mei se vor fi plictisit sa tot citeasca despre ele de atâtea ori si le cer iertare dar n-au putut fi mai putine, caci în nouazeci si trei de zile, cât am stat acolo, altceva n-am facut“.Pentru ca în alta parte, spre sfârsitul scrierii sale, sa astearna aceste rânduri patetice din care transpar mândria si constiinta unei mari datorii împlinite, dar si misiunea asumata de scriitor: „...voiesc ca fiii si nepotii mei sa poata spune fara a sovai: „Pamânturile acestea le-a descoperit si le-a cucerit parintele nostru, pe cheltuiala lui, si a câstigat astfel mosia ce o are si printre primii el le-a cucerit“. Stiu ca nu ma laud pe cât s-ar cuveni, caci am luptat în batalii mai multe decât Iuliu Cezar, care a fost, asa cum scriu toti cronicarii lui, fara pereche, si cum a pomenit si el, cu mâna lui, în „Comentarii“, în cincizeci si trei de batalii“. „Bataia“ în timp si spatiu a cronicii lui Bernal Diaz del Castillo este cea caracteristica marilor scrieri. El ne-a lasat o marturie de o valoare literalmente inestimabila a unei cuceriri ce tine de miracolul istoriei. Dar si de cruzimea si de tragismul ei. În paginile cronicii sale ne reîntâlnim, de fapt, cu spiritul si mitologia spatiului iberic, strajuit de monumentala, emblematica figura a Cavalerului de la Mancha...