Marea migratie a gratarelelor de sub brad
articol aparut in Cultura, nr. 183 din 2008-07-24» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: CATALIN STURZA
Nu am sa înteleg niciodata placerea distractiilor populare, în îmbulzeala. As putea sa pricep, totusi, ca un concert în aer liber cu Loredana Made in Romania, cu niste zeci de mii de oameni care calca în picioare iarba din Parcul Tineretului si cu câteva zeci de kilograme de artificii care distrug ce-a mai ramas din fauna parcului ar putea fi distractiv. Sau ca micii si berea oferite de PSD, PDL sau PNL în prag de campanie electorala, în Piata Constitutiei, ar putea reprezenta un motiv ca sa fii calcat si sa-i calci pe altii în picioare. N-o sa înteleg însa ce ar putea stimula un asemena comportament când vine vorba de o iesire la iarba verde.
O excursie prin natura ar trebui sa însemne, chiar si cu gratarul si familia în spinare, contemplare si izolare. Ok, contemplare e poate prea mult. Însa la ce bun sa mai pleci din oras daca la destinatie, în acel decor salbatic pentru care ai platit benzina/biletul de tren, te afunzi în gloata de zi cu zi?
Locurile traditionale pentru gratar erau, pâna acum, rezervatiile naturale de pe Valea Prahovei. Mai nou, locuitorii marilor orase si, în special, cei ai capitalei s-au plictisit de acelasi fum de frigarui si au hotarât sa-l schimbe cu altul. Sub masivul Piatra Craiului aerul e mai rarefiat, râurile sunt mai curate, pajistile sunt mai putin poluate. Asa ca, o vreme, nici mititeii vecinilor nu vor mai mirosi la fel. Cabana Plaiul Foii era, pâna nu demult, un refugiu solitar pe drumul dintre Zarnesti si vârfurile de munte. Acum, sunt tot mai multe cabane, care mai de care mai mari si mai în dezacord cu zona. Patratos-cubiste, vopsite în culori vii si dotate cu termopane. În jurul lor se întinde o padure de corturi si de gratare care cucereste, încet-încet, spre amonte, râul. Plaga turistilor aprovizionati din Carrefour trage dupa ea pâcla pungilor de plastic, prelata peturilor plutitoare, cortina resturilor de tot felul aruncate aiurea, cortegiul obisnuit ce danseaza, anual, peste muntii nostri.
Nu pot sa pricep, totusi, care e placerea acestor turisti. Am învatat sa înteleg multe lucruri: ca nu sunt educati sa-si adune gunoaiele, ca nu simt nevoia sa lase locul asa cum l-au gasit, ca traiesc singuri în lume si ca ignora, prin firea lor, existenta si bucuriile celorlalti. Însa de ce, atunci, se simt obligati sa navaleasca în gloata, sa-si aseze gratarul la un metru de cel al vecinilor, sa inhaleze fumuri si manele din cinci parti diferite, pe o raza de cinci metri patrati? Sensul excursiei, repet, ar trebui sa fie acela al parasirii orasului, al evadarii din bloc, al unui moment de singuratate. Doar daca pentru acesti oameni iesirea la iarba cândva verde nu înseamna excursie, ci distractie. Adica un set prestabilit de norme de comportament, un set de actiuni pe care îl urmeaza toata lumea „când se simte bine“. Ceva care nu produce placere pe loc, în momentul trairii, ci mai târziu, când te întâlnesti cu tovarasii sau cu colegii de serviciu. „Am bagat niste Guta cu bere si-a iesit un gratarel misto“.