Sari la conținut

Cine n-are biografi sa-si cumpere!

articol aparut in Cultura, nr. 183 din 2008-07-24
» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: ANDREI TERIAN


E foarte interesanta problema pe care o pune Mircea Mihaies într-un numar recent (27 din 11 iulie) al „României literare“: „De ce nu se scriu biografii ale scriitorilor români?“. De altfel, nu e prima data când eseistul ataca o atare chestiune: a mai facut-o într-un articol publicat în urma cu un an si jumatate (îmi amintesc si eu ceva, dar n-am reusit sa dau de text pentru o relectura fresh), numai ca provocarea de atunci a ramas, zice autorul, „fara niciun ecou“. Ma tem ca la fel va ramâne si cea de acum; nu de alta, dar interesul românilor pentru biografiile scriitorilor mi se pare blocat, mai ales în momentul de fata, de doua obstacole greu de depasit.
Mai întâi: cine sa le citeasca? Spre deosebire de culturile de limba engleza, unde biografia - ne-o reaminteste si Mircea Mihaies - are deja o traditie de doua secole si un public fidel (chiar daca în usor regres în ultima vreme), biografiile scriitorilor români dateaza cam de trei sferturi de veac. Fireste, exista în tot acest interval câteva reusite remarcabile (ma gândesc mai ales la Calinescu, Cioculescu, Marino sau Ornea), însa în niciun caz o traditie. Trei date au contribuit, în opinia mea, la acest blocaj: mai întâi, atacurile lui Calinescu împotriva „vietilor romantate“ (desi el însusi a romantat la greu în biografiile sale), care au impus asupra genului o prejudecata „stiintifica“, îndepartându-i astfel pe cititorii „obisnuiti“; apoi, moda structuralista din anii '60-'80, care a acreditat separarea absoluta a individului de opera; în fine, chiar cenzura comunista, care facea imposibila scrierea unor „biografii contemporane“, limitând astfel aria de investigatie a biografilor la sfera „clasicilor“. În aceste conditii, era de asteptat ca, dupa '89, sa asistam la o adevarata explozie a biografiilor. Si totusi, n-a fost sa fie. Explicatia mi se pare simpla: în ultimii 20 de ani, biografia e concurata si, în cele din urma, înghitita de jurnal si de memorii, astfel încât o resuscitare a interesului fata de aceasta mi se pare putin probabila pe termen scurt.
În al doilea rând: cine sa le scrie? Întrebarea vizeaza doua aspecte: motivatia si finantarea. În momentul actual, o biografie a unui scriitor nu ar putea fi realizata decât de catre un filolog (universitar sau cercetator). Lipseste la noi profesia de „biograf“, de vreme ce biografia însasi continua sa treaca si acum drept o întreprindere neserioasa si nerentabila. Cât despre primii, cred ca acestia prefera ca, în cei 2-3 ani cât ar dura documentarea si redactarea unei biografii, sa scoata 2-3 volume de foiletoane care le-ar ajuta mai mult imaginii si carierei. Plus ca intervine aici si problema banilor. Chiar si pentru un biograf entuziast si neatins de arghirofilie, calculati numai cât ar costa deplasarile prin toata tara pentru reconstituirea atmosferei, cercetarea arhivelor, interviuri s.a.m.d. Si asta fara a pune la socoteala onorariul (oricât de modest) al autorului cartii. Cred ca, în momentul de fata, nu exista nicio editura româneasca dornica sau capabila sa suporte asemenea costuri. Cât despre celelalte institutii culturale, ele par mai interesate de subventionarea unor proiecte megalomane, dar insipide, de tipul „Multiculturalitate transfrontaliera si deconstructie a ideologiilor în cultivarea papusoiului din proza interbelica“ decât de proiectele „mici“ si „traditionaliste“.
Prin urmare, solutia la problema lui Mircea Mihaies mi se pare pe cât de simpla, pe atât de utopica: cine n-are biografi sa-si cumpere!