Democratia lui Platini!

articol aparut in Cultura, nr. 183 din 2008-07-24
» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU

Cam de patru ani, UEFA a creat, în sensul unei democratii palpabile, un forum consultativ al cluburilor europene. În functie de coeficientul calculat dupa formula Blatter, de prezenta în cupele europene.

Dictatura cifrelor

Au fost invitati conducatorii societatilor reprezentative. S-a numit direct, sub presedintia suedezului Johansson, si un sef al acestui forum, germanul Rummenigge. Din conducerea titratului Bayern Munchen. Cu drept de prezenta, doar în scopuri de informare, în Comitetul Executiv al fotbalului european. La început, din România au fost invitate numai Steaua si Dinamo. Anul acesta, si Rapid.

Primele colocvii pareau doar consultative. Si nici nu se punea problema egalitatii! Au fost create mai întâi patru grupe, identificate prin diferite culori. În prima categorie intrau reprezentantele, patru, chiar cinci, ale tarilor cu rezultate, în special din noua formula de calificare si disputare a Champions League. Nici nu mai are sens sa le numim. Se stiu. Apoi, iarasi prin aceeasi manevrare diferentiala a cifrelor, cei ce se identificau cu un esalon secund. Ce mai ramânea din prima categorie, din fluctuatiile de prezenta si din fruntasele din Cupa UEFA. Noi, românii, eram în a treia grupa, atunci. Cu bulgarii, sârbii si croatii, polonezii, austriecii, elvetienii si desprinsele republici mari din fosta Uniune Sovietica. Ultima categorie era formata dintr-o echipa în care intrau Macedonia, Albania, Malta, Bosnia. Si cam atât.

Întâlnirile, cam de doua ori pe an, primavara si toamna, erau bine organizate ca protocol. Te costa doar avionul si „extra“ de la hotel. Discutiile durau doua zile, luni si marti. S-a ales, la început, si un comitet executiv al acestui veritabil sindicat al conducatorilor. Din prima grupa cinci prezente, plus trei în asa-zisul grup de strategie. Apoi totul se diminua. De exemplu, din adunarea noastra, grupa a treia, un singur reprezentant. Ca si din ultima. Iar primele alegeri lasau impresia unui control superior. Din grupa noastra a fost ales sa ne reprezinte în executivul discutabil, si el, un croat, de la Dinamo Zagreb. Tip cumsecade, dar… croat.

În prima zi angajatii pe diferite sectoare UEFA, îndeosebi italieni, prezentau statisticile competetiilor europene ale cluburilor. Si-apoi erau discutate, pe grupe, diferitele propuneri ale secretariatului organizatiei europene. Dar si alte subiecte interesante propuse de diferiti conducatori. Seara era o masa oficiala într-unul dintre restaurantele renumite ale Genevei. Pentru ca tot restul se petrecea la sediul de la Nyon. A doua zi concluziile, dejunul si… înapoi acasa.

Primii doi ani au fost destul de plictisitori, chiar fara sens. Desi prezentarile angajatilor italieni, pornind de la bugete, încasari, marketing, infrastructura si perspective erau interesante. Si îl cunosteam destul de bine pe seful lor, Michele Centenario, fost atasat de presa pe lânga nationala tricolora la mondialul italian, din 1990. Rezuma foarte bine, seara, la un pahar si o vorba, cu sinceritate de mare jucator, Karl-Heinz Rummenigge: „Noi vorbim aici, facem tot felul de planuri, si când ajung în comitetul executiv au deja hotarârile luate. Doar lasa impresia ca ne asculta, dar numai ce le trece celor mari prin minte se si hotaraste“.

Dupa vreo doi ani, realitatea s-a schimbat. Cele trei grupe inferioare s-au ridicat împreuna, în plen; am argumentat, alaturi de prietenul meu, Djurkovic, presedintele lui Partizan Belgrad, argumentând în acest sens ca si din Cupa UEFA, bine vânduta, se pot împarti sume apropiate de Champions League. Ei bine, dupa aproape un an de calcule si studii s-a acceptat aceasta viziune. Si din 2009, participantele în a doua competitie europeana vor beneficia de bonusuri substantiale.

Mandatul Platini

Acum doua saptamâni ne-am întâlnit din nou. Cam în aceeasi distributie, dar numai în trei grupe. Elita, doar cinci tari! Noi, cei trei români, în grupa a doua, mult mai larga acum. Cam 50 de cluburi.

În prima zi a fost prezent si noul presedinte, Michel Platini. Ne cunosteam de când am pierdut în fata amatorilor francezi pe care-i conducea, cu 0-4, în preliminariile olimpice din 1975, la Blois. Ne-am mai întâlnit si la „Legiunea de Onoare“ pe care i-a conferit-o, din partea presedintelui Chirac, la Belgrad, celui care l-a crescut la Saint Etienne, Ivan Djurkovic. Am mai schimbat o vorba, am mai si glumit. Vazându-l alaturi de mine pe presedintele Stelei, Valeriu Argaseala, l-a avertizat: „S-a terminat. Ati înteles? De data asta ati scapat. Aveti grija!“. A fost sincer si si-a abandonat precautia diplomatica pe care o are. Astfel, când era la o vorba cu câtiva britanici, l-am provocat în italiana: „Presidente, ai promis ca se va vorbi franceza la UEFA, nu limba insulei. Când ai sa reusesti?“. Mi-a facut cu ochiul, a tacut si a fost suficient.

De data aceasta, în deschiderea Forumului, a tinut si un spech. Scurt, teatral, cu zâmbetul pe buze si foarte convingator. A vorbit despre necesitatea cluburilor de a fi credibile, curate si eficiente din punct de vedere financiar. „Bugete acoperite si credibile, nu garantii fictive prin banci“, a spus Platini. Si a continuat cu „necesitatea unor plafoane salariale pentru profesionistii din fotbal“. Când s-a asezat pe primul rând, dupa ce a vorbit, stând în spate,
l-am stârnit: „Pare , Michel, ai sa reusesti?“. S-a întors si, foarte convins, mi-a raspuns: „Da, este democratie. Si ca orice democratie am s-o impun“.

N-am mai spus nimic. N-avea sens. Doar în sinea mea, tipic româneste: „Sa te-ajute Dumnezeu!“. Dar si pe noi, unde numita democratie la care am sperat sa ajungem cu toata societatea este, deocamdata, doar haos. Si de aici… atâta suferinta. Când le-am sugerat conducatorilor nostri de echipe, în 1990, sa se puna de acord asupra salariilor si a cifrelor de transfer, asa cum era în toata lumea în care am fost târâti, au dat din mâna a lehamite. „Lasa, domnule ministru, acum e democratie, facem fiecare cum vrem“, mi-au spus. Asta au înteles ei atunci si continua sa se comporte la fel. Astfel am ajuns în clasamentul FIFA, cu fotbalul, spre coada, adica dupa Nigeria si Ghana! Mai are sens sa scormonim si sa ne întrebam cine-i conduce si pe acesti patroni capriciosi din fotbalul nostru? Nu, bineînteles, pentru ca se comporta de parca n-ar fi nici români si nici atenti, macar, la educatia impusa în Occident când e vorba de interesele reale ale tarii. 

---