Fantomele lui Forman
articol aparut in Cultura, nr. 183 din 2008-07-24» cultura ars combinatoria »
Autor: CORNELIA MARIA SAVU
Dupa ce a stat departe de platourile de filmare timp de aproape sase ani, Milos Forman a iesit pe piata, în 2006, cu „Fantomele lui Goya“. („Goya's Ghosts“). O coproductie S.U.A-Spania asteptata, date fiind numele regizorului si numele protagonistilor – Stellan Skarsgard, Javier Bardem si Natalie Portman –, cu mult interes.
Pentru ca, senior al celei de a saptea arte cu activitate îndelungata fiind, Milos Forman are, în Europa si pe continentul american, vreo trei generatii de fani, de la „Dragostea unei blonde“ (cu starul est-european Jana Brejchová) si „Balul pompierilor“, la „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, „Amadeus“ si „Omul din luna“. Sa nu mai spunem ca si Goya, cu biografia sa de artist aflat sub vremuri, dar si împotriva lor, la granita dintre doua lumi tulburate si cu opera, din nou, supusa expertizelor si (re)evaluarii – am aflat zielel trecute, de pilda, ca pânza „Colosul“, reprodusa în toate albumele care i s-au dedicat, nu-i apartine, de fapt – se afla acum în atentia marelui public. Iata doar doua premise ce îndreptateau asteptarea cu sufletul la gura a noului film semnat de Milos Forman. Interes, din pacate, urmat de o deceptie la fel de mare, dupa ce pelicula a rulat în cinematografele europene si americane.Nimeni nu contesta faptul ca e foarte greu sa faci un film biografic – asteptarile sunt imense, mai ales în Occident, unde, de ani buni, autobiografiile si biografiile se afla în topul celor mai vândute si citite carti.Reusitele unor asemenea filme de gen se pot datora, nu de putine ori, vâlvei, scandalului facut în jurul personajului central – vezi „Nixon“ al lui Oliver Stone, de pilda –, notorietatii unui moment istoric, cu personajul evocat de martori sau de imagini documentare, ca în „Bobby“ al lui Emilio Estevez, dar si unor texte cu certe calitati literare devenite scenarii, cum s-a întâmplat cu „Amadeus“ al aceluiasi Milos Forman (care a si propulsat spre cariera un cvasinecunoscut, pe Tom Hulce, în rolul lui Wolfgang Amadeus Mozart). Asa cum partile „delicate“ ale biografiei ecranizate pot produce caderea filmului – una de rasunet fiind aceea a lui „Alexander“, în regia lui Oliver Stone – sau îi pot aduce succesul – filmul dedicat lui Johnny Cash si sotiei sale, June Carter Cash... În fine, apropiindu-ne mai mult de „cestiune“, ultima reusita în ecranizarea unei episod dintr-o biografie de artist-pictor a fost „Fata cu cercel de perla“, cu Colin Firth în rolul lui Vermeer, secondat de Scarlett Johanson, având însa ca punct de plecare al scenariului un roman foarte citit, tradus omonim în 24 de limbi, romanul omonim al lui Tracy Chevalier. Pentru „Fantomele lui Goya“, Milos Forman a beneficiat de un cunoscut scenarist, cu care a facut, de altfel, echipa, Jean-Claude Carrière – filmarile s-au produs „la fata locului“ – Madrid, Salamanca, Toledo, maestrul a reusit sa obtina dreptul de reproducere a unor pânze si gravuri aflate în mari muzee si colectii (chiar particulare), celor trei nume de actori în voga li s-a alaturat o pleiada de actori care au evoluat bine în rolurile secundare, mai ales Randy Quaid (regele Carlos IV) si Blanca Portillo (regina María Luisa). Picturalitatea filmului, chiar cu unele excese de „reproducere“ a pânzelor maestrului, a contribuit din plin la reusita reconstituirii de epoca. De mentionat si o ingenioasa scena de atelier în care imagini în succesiune rapida dezvaluie spectaculosul procedeu de realizare a gravurilor în aqua forte – aqua tinta. Si totusi... Daca nu consideram filmul lui Milos Forman drept o ecranizare a unui episod din biografia lui Goya – ramas personaj de plan secund – atunci nu ramâne în discutie decât o „cinenovela“ pe fundalul unei epoci zbuciumate: escalada Inchizitiei târzii în Spania, campania bonapartista care a produs pe tarâm iberic atrocitati egalate de acelea ale „eliberatorilor“ ducelui de Wellington. Daca, dimpotriva, consideram filmul lui Milos Forman o secventa din biografia lui Goya, atunci lucrurile stau la fel de rau. Caci nimic din zbuciumul personajului care si-a depasit cu mult epoca nu transpare pe ecran.Don Francisco Goya y Lucientes e, în viziunea lui Forman, un fel de... papitoi cu sapcuta (sau cu palarie pe borurile careia stau lumânari aprinse atunci când îsi picteaza, noaptea, autoportretul). Deceptionat ca nu-i este înteles realismul artei sale „de curte“, egolatru, sperios, mercantil (când „pretaluieste“ pictarea unei mâini la 1500 de reali), îndragostit – vag – de modelul Inès si caraghios (sa nu spunem mai mult) în crizele de surzenie. Nimic din revoltatul care va schimba fata gravurii europene în Quinta del Sordo, din artistul-cetatean, din personajul tragic dat la o parte cu violenta de tavalugul istoriei pentru ca vrea sa spuna lumii adevarul sau de creator. Vazând cât de strain se simte un actor de valoarea lui Stellan Skarsgard în „hainele“ acestui rol sters, mi-am amintit de un alt Goya, interpretat de fascinantul actor lituanian Donatas Banionis, într-un film regizat, în 1971, de Konrad Wolf, pentru (defunctul, azi) studio DEFA Berlin. Alte vremuri, alta miza. Recent oscarizatul Javier Bardem nu se simte nici el mai bine în „hainele“ lui Don Lorenzo – inchizitor, violator si mare dusman al lui Voltaire, apoi cetatean-revolutionar si imperial bonapartist, mare pasionat de acelasi Voltaire, dupa cum se schimba vremurile, care îl vor duce pe raspopitul Casamares, în cele din urma, la spânzuratoarea din piata publica. Folosit, mai ales, ca „imagine“ Javier Bardem se remarca în filmul lui Forman doar prin expresivitatea privirii fixe si a multitudinii de tonuri când îngaima „hmm“ în scene „cheie“. În fine, Natalie Portman, careia i se aplica, la un moment dat, un machiaj de film horror, e stearsa, liniara, si când e „angelul“ Inès Bilbatua, si când trece în „costumul“ Aliciei, prostituata „fiara“ (doar cu numele), într-un dublu rol mama-fiica ce ar fi putut sa lipseasca din filmografia tinerei vedete hollywoodiene. Cam putin pentru revenirea unui maestru de
talia lui Milos Forman. Poate data viitoare sa fie mai bine.