Fapte diverse
articol aparut in Cultura, nr. 183 din 2008-07-24» cultura cultura politica »
Autor: CONSTANTIN STOICIU
Corespondenta din Montréal
La începutul lunii iulie, bombardierele americane ale coalitiei ce s-a invitat în Afganistan pentru a stârpi de la radacini terorismul au ucis peste saizeci de civili si au ranit alte câteva zeci, majoritatea femei si copii. Nu e pentru prima oara, nu e pentru ultima oara. Un fapt divers, cu alte cuvinte. Câteva rânduri strecurate în coltul de jos al unei pagini de ziar, o stire eventual rapid citita la televiziune si la radio.Nimic nou, deci, nici în România, nici în Canada, nici în Statele Unite, nici aiurea în Occident. Informatiile despre civilii afgani spulberati de bombe – ca si cei sârbi în urma cu câtiva ani, ca si cei irakieni –, cântaresc mai nimic în comparatie cu cele despre bravii mercenari cazuti pe câmpul de lupta, readusi în patrie în sicrie înfasurate în steagul national, îngropati cu onoruri militare, decorati post-mortem si saltati în panteonul celor care au priceput cum merge lumea de azi. Un fel de eroi ce si-au asumat beneficiile si riscurile meseriei, ar spune cu cinism un oarecare compatriot ce trage nemilos cu condeiul în tot ceea ce misca – sau i se pare ca misca – împotriva bunei orânduiri actuale a tarii. Eroi de banda desenata, de fapt, acesti mercenari, desi s-ar putea sa nu fie decât un detaliu. Dar cine se mai încurca azi în detalii când vine vorba de marile cauze ale civilizatiei în curs?De 18 ani, România politica, economica, intelectuala n-a inventat nimic, n-a imaginat nimic, tot ceea ce s-a distrus (si s-a distrus cu furie dusmanoasa), tot ceea ce s-a vândut (si s-a vândut pe sprânceana si pe sub mâna), tot ceea ce de bine de rau s-a construit (si cum s-a construit si în folosul cui s-a construit), tot ceea ce s-a gândit, s-a scris, se scrie si i se baga pe gât natiei nu reprezinta altceva decât o copie, o aplicare servila si natânga, tavalita în sos local, a dogmelor si moravurilor importate din Occident. Vremurile socialismului românesc multilateral dezvoltat si ale dictatorului Ceausescu rasfatat de Occident sunt prea detestabile pentru ca amintirile unei minime independente de spirit si de actiune în raport cu exemplul marelui frate si protector sovietic sa mai însemne ceva. Azi suntem unde suntem si cum am cam fost dintotdeauna, servili, trufasi în privinta fleacurilor, distractivi, fantezisti, uituci atunci când ni se cere si ranchiunosi fara motiv serios. Asa se explica probabil si impresia puternica a unei Românii în care evenimentele mari si marunte par sa nu mai fie – si nu sunt în buna masura – decât o acumulare haotica de fapte diverse, de câini striviti pentru placerea galeriei, de zvonuri, bârfe, bancuri si hartag genetic. O Românie în care, sub impulsul falsei fatalitati de a tine pasul cu istoria dictata de altii, existenta tuturor si a fiecaruia în parte este redusa la un mediocru film politist cu buni si rai, cu cei care înteleg si cei care nu înteleg, cu hoti si cinstiti, cu corupti si pacaliti, cu binevoitori si rauvoitori, cu intelectuali întelepti si intelectuali senili, cu politicieni unsi cu har dumnezeiesc si politicieni populisti, cu comunisti nostalgici si democrati admirabili.În contextul comentariilor puerile pe marginea proiectului de lege privind obligatia unui echilibru între stirile pozitive si cele negative – cu adevarat stupida formularea –, cu totul hazlie astfel descoperirea vadit tulburatoare ca emisiunile de televiziune românesti vulgare, primitive, idioate, cretinizante nu sunt decât copii ale emisiunilor occidentale.Grotesca, dimpotriva, îngrijorarea pentru vulnerabilitatea telespectatorului român privat în anii de teroare comunista de deliciile degenerescentei intelectuale si morale din care se hranesc si prospera de decenii televiziunile particulare din Occident. Înduiosatoare, în sfârsit, convingerea ca telespectatorul occidental a supravietuit, nu da semne de depresiune sinucigasa si nici de intentii de rebeliune deschisa. Ceea ce, odata cu împamântenirea vesnica a adevaratei democratii, a adevaratului capitalism etc., îl va salva, fara îndoiala, si pe telespectatorul român. În asteptarea acestei vesti minunate într-o Românie în care imaginatia politica, economica si intelectuala au secat, gândirea autentica, inovatoare, responsabila va continua sa se loveasca în spatiul public de perdeaua de fum opaca a discursului oficial si soporific al binefacerilor capitalismului si al apartenentei la o uniune comerciala benefica Occidentului si la o alianta militara ale carei ultime interese sunt de cautat dincolo de Atlantic.Faptele diverse sunt adevarate, dar nu tin loc de adevar.