Pune-ti amprenta! Solidarizeaza-te cu infractorii!

articol aparut in Cultura, nr. 183 din 2008-07-24
» cultura cultura politica »
Autor: Bogdan Duca

Realitatea TV, Asociatia de Monitorizare a Presei – Academia Catavencu si Romani Criss au hotarât sa mai câstige niste capital de imagine, audienta si, evident, bani de pe urma deciziilor ferme si corecte ale guvernului italian cu privire la situatia nomazilor din Italia. Ca urmare, se apuca sa se amprenteze, pentru a-si exprima „solidaritatea“ cu nomazii ce se gasesc pe teritoriul statului italian. Din punctul meu de vedere, sa se amprenteze...

Europa ideologica vs Europa natiunilor

Spre mirarea lor, impactul „pozitiv“ este unul anemic. Cu exceptia neostângistilor si a politicienilor nostri de trei parale, care fac orice pentru a mai iesi un pic în fata, opinia publica s-a aratat cel putin dezinteresata. Daca cititi forumurile de pe site-ul Realitatii TV, veti vedea ca aproape nu exista mesaje defavorabile deciziilor guvernului italian. Iar acele mesaje critice arata, prin stil, cine sunt autorii lor: activistii  diferitelor organizatii subventionate de neomarxismul multicultural.

Opinia publica  româneasca este de acord cu masurile legislative ale guvernului italian. Mai mult ca sigur, opinia publica din toate tarile europene este si ea de acord cu Berlusconi.  Dar opinia publica nu conteaza deloc în Uniunea Europeana. Tot ce conteaza este ca mass-media si asa-numita „societate civila“ sa vorbeasca „cum trebuie“.  În rest, cetateanul european mai e luat în seama doar la alegerile pentru Parlamentul european, unde rata absenteismului este suficient de mare ca birocratia neocomunista de la Bruxelles sa poata lucra linistita.

Avem practic doua Europe. Mai întâi avem o Europa a natiunilor, coordonata înca de politicile statale. Dar avem si o Europa ideologica, Europa birocratiei de la Bruxelles, Europa celor de la Consiliul Europei, dar si Europa stângii politice sau ONG-istice.

Între aceste doua Europe exista un „razboi rece“. Europa natiunilor este un mozaic civilizational ce se sprijina pe vointa democratica a electoratelor nationale si pe puterea politica legitimata de aceasta vointa. Unica sa forta provine din energiile fiecarei civilizatii nationale europene în parte.

Armele Europei ideologice nu sunt democratice. Forta sa tine de un mit istoric deja invalidat de fapte: acela al bunastarii pe care o poate oferi o Europa unita cetatenilor sai. Statisticile economice arata însa, dupa 50 de ani de existenta a UE, contrariul. Dar tocmai acest esec este cel care, paradoxal, fanatizeaza pe apologetii acestui mit.

Pentru a reusi, Europa ideologica trebuie sa submineze Europa natiunilor. Si o face prin intermediul clasei police din statele europene (mai ales prin partidele de stânga si de centru – desi nici dreapta nu este straina de asemenea infiltrari), prin propaganda bine subventionata de birocratia europeana, dar mai ales prin intermediul organizatiilor nonguvernamentale ce alcatuiesc atotputernica „societate civila“.

Glasul societatii civile

Metodele de atac sunt relativ simple: controlul asupra mass-media, pentru a se face auzita doar o singura voce, cât mai mult scandal organizat de agitatorii ONG-isti si subminarea birocratica a dreptului la vot al cetatenilor ce locuiesc în Europa.

Vocea opiniei publice este subminata de glasul societatii civile. Iata, de pilda, exemplul campaniei despre care am vorbit la începutul acestui articol. Desi majoritatea zdrobitoare a oamenilor chestionati de organizatori si-au exprimat clar punctul de vedere (tiganii sunt o problema, iar initiativele guvernamentale italiene reprezinta o solutie), Realitatea TV, Romani Criss si cei împreuna cu ei nu vorbesc decât despre acei foarte putini ce sunt de acord cu ei. Iar acest fenomen se repeta peste tot în Europa, indiferent de tema discutata.

Autoritatea politica a statelor nationale este subminata de birocratia europeana. Un exemplu excelent este oferit de odiseea constitutionalismului european. De când doresc sa ofere o Constitutie Uniunii Europene, birocratii de la Bruxelles depun eforturi serioase pentru a evita confruntarea cu electoratul din statele Uniunii.

Iar atunci când guvernele statelor nationale nu mai fac dovada supunerii lor fata de Bruxelles, încep atacurile concentrate asupra acestora. Cazul Guvernului Berlusconi este edificator. Toata mass-media este împotriva sa, societatea civila este isterizata de „fascizarea“ Italiei, europarlamentarii se amprenteaza în semn de protest, partidele de stânga din întreaga Europa vuiesc profetizând revenirea nazismului daca nu se face „ceva“. Iar acum, cred ca merita sa ne oprim sa vedem ce este acel „ceva“.

Paradoxal, scandalul din Italia prinde bine. De ce? Deoarece ofera posibilitatea de a se crea un precedent. Daca Berlusconi va merge mai departe, racnetele isterice ale aparatorilor drepturilor omului si mormolocilor vor determina institutiile europene sa ia masuri. Iar aceste masuri vor reprezenta testul puterii UE în fata Europei natiunilor.

Chiar daca va pica acest test, victoria de imagine va fi una puternica. Sperietoarea cu „pericolul fascist“ (aia de care râdea Revel înca din anii '80) se  va reactualiza, iar stânga europeana va mai câstiga o victorie împotriva si asa firavei si incoerentei miscari nationale.

Amprentarea nu e punitiva

Sa discutam putin si despre corectitudinea deciziei guvernului italian. Caci, ideologizând discutia, batând câmpii cu povesti despre nazisti, cei care ataca Guvernul Berlusconi fac în asa fel încât sa dea uitata adevarata problema.

Aceasta este reprezentata de o etnie care,  în majoritatea ei, traieste în Italia (si nu numai) la limita legii. O etnie care refuza civilizarea si integrarea.  Or, nimeni nu vorbeste despre problema reprezentata de romi, ci de problema reprezentata de... italieni.

Italia este a italienilor. Faptul ca aceasta tara este victima unor atentate la bunele moravuri (cersetorie, prostitutie) si a cresterii ratei infractionalitatii din pricina  unei parti reprezentative a unei comunitati etnice o îndreptateste sa ia masuri. Iar aceste masuri trebuie sa fie conforme cu faptele.

Paradoxal, desi toata lumea crede asta (de ce oare?), amprentarea romilor din tabere nu este o masura punitiva, ci poate chiar sa-i protejeze pe membrii comunitatilor respective de eventuale abuzuri ale legii. Prin amprentare, comunitati care nu au iesit înca, din punctul de vedere al culturii civice, din preistorie vor putea capata o identitate în fata legii, putând fi astfel protejati de aceasta. Sau, desigur, identificati pentru a fi pedepsiti, în cazul în care au încalcat legea.

Dar nimeni din mass-media, ONG-uri si din mediile politice de stânga nu este interesat de prezentarea amprentarii ca nefiind un proces punitiv. De ce? Deoarece nici una dintre politicile unui stat din U.E., menite sa ajute la consolidarea identitatii etnice proprii, nu este binevenita. Solutiile U.E. sunt reprezentate de multiculturalism si de noua toleranta, cai menite sa rezolve problemele interetnice prin slabirea majoritatii si nu prin adaptarea minoritatii. Motivul este simplu: cu cât statele sunt mai slabe, cu atât va fi Uniunea Europeana mai puternica.           

Berlusconi vs Mussolini

În schimb, se poarta marota fascismului. Comparatiile dintre Berlusconi si Mussolini, dintre Maroni si Himmler se practica cu o lejeritate specifica doar ignorantilor sau ideologizatilor. Problema cea mai grava este ca aceasta comparatie prinde, mai ales din cauza tacerii celor care ar trebui sa spuna lucrurilor pe nume – inclusiv faptul ca extrema dreapta este... de stânga.

Cert este ca premierul Berlusconi si excelenta sa echipa ministeriala ar putea sa preia totusi ceva din fascism. Ar trebui sa spuna Europei „Me ne frego!“ si sa mearga mai departe fara frica.

---