McRanin în dialog cu Cristina Rusiecki
articol aparut in Cultura, nr. 181 din 2008-07-10» cultura cultura interogatiei »
Autor:
„Stiam ca în Festivalul „Shakespeare“ domnul Boroghina avea sa aduca greii teatrului mondial, asa ca noi am mizat pe cei care le vor lua locul în urmatorii douazeci de ani...“
Cristina Rusiecki: Domnule director Mc Ranin, acum, la sfarsit de BabelFest, sunteti satisfacut de aceasta editie a festivalului?
Mihai Mc Ranin: Sunt fericit ca acesta exista, ca o necesitate în peisajul cultural romanesc, ca o expresie a diversitatii artistice, a nelinistii creatoare. Aceasta editie este împlinirea unui vis: aducerea la Targoviste a unor tineri regizori deja recunoscuti international, dar total necunoscuti noua, a unor mari trupe din Germania si Armenia prezente pentru prima oara în Romania... Si ma opresc pentru ca despre prezentele din festival vor vorbi altii...
C.R.: Care au fost punctele forte ale festivalului de la Targoviste de anul acesta?
McR: Eu nu urmaresc punctele forte. Toate manifestarile sunt importante... desigur ca unii ar remarca începutul cu Teatrul „Oskaras Korsunovas“ - piesa „Chip de foc“ a fost prezentata si la Avignon în selectia oficiala -, si sfarsitul cu Teatrul „Volsksbuhne“ din Berlin, cu „Neveste de dictatori“ în regia lui Rene Pollesch. Aceste prezente dau prestigiu festivalului si pregatesc editiile viitoare... Cred ca acest festival trebuie sa-si pastreze dimensiunile modeste. Sa nu depasim suma de cincizeci de evenimente si sa punem accentul pe calitate... sa aratam colegilor nostri din tara ca suntem acordati cu respiratia teatrala mondiala si ca teatrul nostru tanar este competitiv.
C.R.: Este un festival care se adreseaza doar cunoscatorilor sau unul deschis întregii comunitati? Ce parte de program îi revine unei parti, ce parte celeilalte?
McR: Cred ca teatrul, întocmai ca muzica, are o parte de limbaj care vorbeste tuturor, mai ales acolo unde spectacolul are o poveste si actorul joaca bine într-un stil realist... dar dincolo de acest strat, de acest prim nivel al perceptiei, se ascund straturi mai adanci, unde trebuie sa cunosti o anumita tehnica artistica, un anumit curent, experiment si mai ales citat cultural... Daca ne gandim la spectacolul pe care l-a prezentat teatrul nostru cu „Odihna“ dupa G. Banu, în regia lui Mihai Maniutiu, acesta poate parea frumos, energetic si interesat pentru necunoscatori, dar pentru cei care au vazut spectacolele lui Peter Brook, Kantor etc. este un regal spiritual; ei descopera ceea ce l-a legat pe G. Banu de teatrul secolului XX si ceea ce-l desparte pe Mihai Maniutiu de acelasi teatru obsesiv-expresiv-plastic-mortificat, din care el se hraneste tradandu-l... Maniutiu cu umor si nostalgie se joaca cu „citate“ video sau reconstruite... pentru a crea un univers paralel care vorbeste despre artistul baroc de astazi... Intelectualul e supraclasat de omul viguros, vital, inventiv... dar moartea obosita ne pandeste în spatele usii... Întotdeauna m-am întrebat despre ce vorbesc oamenii simpli; nu am aflat sau nu m-a interesat ce am aflat... oamenii simpli nu vin la un astfel de festival... O asemenea manifestare nu se adreseaza maselor decat prin spectacole de strada, concerte si artificii. Ceea ce se întampla în interiorul salilor de spectacol tine de un ritual al celor initiati... dar ei stiu sa aprecieze si sa aprofundeze calitatea si mai departe consolideaza ceea ce de obicei numim cultura...
C.R.: Festivalul a adunat cel putin doua nume uriase, Korsunovas si Rene Pollesch. Cum ati reusit sa aduceti trupele acestea?
McR: Într-un fel foarte amuzant. Am cautat pe Internet si ne-am împrietenit. Korsunovas a venit cateva zile la Targoviste în luna februarie pentru a vedea sala si spectacolele noastre... Pollesch si-a trimis echipa tehnica. Cred ca au apreciat vitalitatea teatrului nostru, trupa diversa si motivata. Stiam ca în Festivalul „Shakespeare“ domnul Boroghina avea sa aduca greii teatrului mondial, asa ca noi am mizat pe cei care le vor lua locul în urmatorii douazeci de ani... E un pariu dificil. Cultura trebuie sa o ia înaintea politicii sau chiar a economiei... Pentru ca vorbim de economie: nu am fi adus Teatrul Volksbuhne fara ajutorul Institutului GOETHE din Bucuresti, Academia Ruchu din Polonia fara Institutul Polonez din Bucuresti si pe lituanieni fara suportul Festivalului SIRENE din Vilnius.
C.R.: Babilonie, babilonie, dar totusi care e specificul de la BabelFest?
McR: Artele si-au pierdut din puritate, ele se întrepatrund, se influenteaza reciproc. Nu se poate concepe un spectacol contemporan fara o anumita plastica si muzica ce vorbesc publicului contemporan... Multe decoruri sunt instalatiile de ieri din muzeele de arta moderna ale lumii... Noi aducem artisti de varf care reprezinta tendinte ale artei prezente... si încercam sa-i punem în contact pentru cercetari viitoare, pentru proiecte comune sau pur si simplu pentru informare. Bunul cel mai de pret al nostru este libertatea, libertatea de expresie, libertatea de miscare, libertatea de a dialoga cu un strain si de a descoperi ca acest strain vorbeste aceeasi limba cu tine, limba artei. Trebuie sa acceptam dialogul, diversitatea... Noi nu putem exista singuri, izolati, ideile nostre trebuie sa fie polenizate de ideile altora... Babelul nostru nu are nimic de a face cu Babelul biblic... Babelul nostru este un Babel al întelegerii si acceptarii Celuilalt... Un proiect care s-a nascut în festival este un spectacol regizat de un armean, Surenne, si un turc, Kemal Basar, probabil pe textul „Nunta însangerata“ al lui Garcia Lorca, jucat la Targoviste în limba romana. Proiectul are implicatii politice si istorice pentru ca armenii si turcii se detesta de peste o suta de ani (de la genocidul armenilor pe vremea Imperiului Otoman), iar relatiile dintre aceste state sunt foarte firave. Realizarea unui asemenea proiect, romantic, utopic, recunosc, poate relansa ideea mai veche ca arta salveaza viata... omul. Zambiti?
C.R.: Zambesc cu încredere si optimism. Ce surprize ne asteapta la editia viitoare?
McR.: Editia viitoare se va deschide cu un mare
spectacol de dans contemporan, probabil Pina Bausch. Vom pune accent pe aceasta arta care abia se înfiripa în constiinta publicului romanesc, pe spectacole de teatru în care ultimele tehnologii sunt foarte prezente (holograme, video, Internet), pe spectacole de strada, arte plastice... noi tendinte. Vom continua întalnirile criticilor de teatru moderate de G. Banu, ale scenografilor patronate de J.G. Lecat... De ce?... Cheia dezvoltarii artelor spectacolului în viitor este vizualul, scenografia care trebuie sa dea suflet tehnologiei reci si sofisticate... iar de critica avem nevoie pentru a constata aceasta reusita. Ar fi pacat sa ratam o astfel de întalnire...