Revista presei internationale

articol aparut in Cultura, nr. 181 din 2008-07-10
» cultura cultura internationala »
Autor:

Le Monde

Llosa si pretextul Hugo

Citesc în „Le Monde“ un interviu cu Llosa despre recentul sau eseu „Tentatia imposibilului“, tradus si în franceza. Tradus abia acum în franceza, editia originala aparând în 2004. Nu cunosc dedesubturile mecanismelor editoriale frantuzesti care recomanda atâta prudenta si atâta strategie a asteptarii în cazul Llosa, si înteleg prea putin de ce un volum tratând despre Victor Hugo a fost imediat tradus în româneste (Humanitas, 2005) si doar peste patru ani în frantuzeste. Llosa nefiind orice terchea-berchea care s-a trezit sa scrie un studiu despre marii literaturii franceze si care are nevoie de omologari peste omologari; si nici un beletrist ordinar care face greseala sa se apuce de teorie si hermeneutici în proiecte care-i depasesc specializarea si capacitatile, si care trebuie, în consecinta, verificat. Llosa a putut fi omologat înca de acum 30 de ani, când a publicat „Orgia perpetua“ – studiul despre Flaubert -, dar nici atunci editurile franceze n-au sarit sa-l intercepteze. Llosa a ramas în stand-by vreo trei ani (publicase studiul în 1975 si a fost tradus în franceza în 1978), într-un interval în care, finalmente, francezii au decis ca studiul sau e interesant pentru biobibliografia lui Flaubert. Daca stand-by-ul de trei ani, în cazul primului volum scris de Llosa despre un scriitor francez mi se pare de domeniul prudentei acceptabile, amânarea de patru ani în cazul volumului despre Hugo, „Tentatia imposibilului“, publicat în 2004, mi se pare semnificativ mai putin acceptabila. Dar în fine, când esti gestionarul mostenirii lui Hugo & Flaubert, sa-l tii pe Llosa în anticamera pare, poate, un gest rezonabil.

Asa ca evit sa dau detalii despre acele sectiuni ale interviului care-l au ca referent pe Hugo vazut de Llosa (pentru piata româneasca nu sunt niste detalii urgente, ele exista în volumul tradus la noi înca de acum trei ani) si ma opresc asupra unor consideratii de survol, de punere în ambient a studiului în chestiune. Llosa e atras (ori mai degraba s-a cerut, cu eleganta, atras) în cadrele unei discutii despre hegemonia fictionara, despre fictiunea „prea perfecta“, aceea care „rivalizeaza de la egal la egal cu realitatea“, aceea în raport cu care viata reala nu mai ramâne decât o „închisoare de maxima securitate“. Când intervievatorul a produs argumentul „literatura angajata“, Llosa a sucit însa prompt discutia: „Cine ar mai crede, azi, cu seriozitate, ca un mare roman poate schimba ordinea sociala? ... E practic imposibil sa demonstrezi ca marile opere, de la tragediile lui Shakespeare la romanele lui Faulkner, trecând prin «Don Quijote» si «Razboi si pace», ar fi provocat cel mai neînsemnat frison în sistemul politic sau social...“. Nu ideea „literaturii angajate“ îl nelinisteste Llosa, ci inversa ei, literatura-divertisment, literatura absolut neangajata si relaxarea fara principii. „Nu accept o literatura care nu este decât o forma de distractie, chiar una elaborata, sofisticata. Daca e sa fie divertisment, macar sa fie unul problematic.“. Restul interviului, déjà-lu, déjà-entendu. (T. D.)



Le Nouvel Observateur

Homer a scris ca...

Aflu din cel mai recent numar din „Le Nouvel Observateur“ ca s-a descoperit cu precizie data întoarcerii lui Ulise în Ithaca: 16 aprilie 1178 înainte de Christos. Autorii revelatiunii sunt doi astronomi, Marcelo Magnasco, de la Universitatea Rockefeller din New York, si Constantino Baikousis, de la Observatorul astronomic din La Plata, Argentina. Rodul colaborarii dintre cei doi e afisat pe site-uri ale diverselor academii de stiinte si pare învestit cu o mare doza de plauzibilitate, daca nu si de certitudine. Data respectiva a fost reconstituita pe baza informatiilor astronomice continute în „Odiseea“, a coroborarii pozitiei Soarelui, a Lunii, a lui Venus, Mercur, Pleiade s.a., deduse din discursul odiseic, si izbeste nu numai prin pretentia proiectului (reconstituirea unui eveniment de acum 3 000 de ani), ci si prin pretentia exactitatii absolute: data de 16 aprilie 1178 î. Ch. este propusa ca „singura posibila“ în conditiile date; altfel spus: e imposibil ca Ulise sa se fi întors în Ithaca în alta zi decât în ziua de 16 aprilie, anul mentionat.

Generosi, cercetatorii responsabili de acest act de arheologie cronotopica vireaza toate eventualele laude si felicitari catre nimeni altul decât Homer. Domniile lor îi sunt recunocatori poetului orb pentru exactitatea cu care a proferat/conservat informatiile care le-au servit lor, în 2008 ani, sa stabileasca acest record arheologic. 

„Homer stia ce spune“, titreaza autorul articolului din „Le Nouvel Obervateur“, în asentimentul celor doi oameni de stiinta. „Ne-am bucura ca oamenii sa ia «Odiseea», sa o citeasca si sa se gândeasca la ce citesc“, pluseaza Magnasco. „Chiar daca stim ca nu vom putea niciodata întelege perfect aceste texte, chiar daca stim ca s-au scris biblioteci întregi de studii asupra lui Homer, exista mereu loc pentru investigatii noi. Presupunând ca deductiile noastre ar fi corecte, asta înseamna clar ca Homer stia ce spune“. Fara sa deduca din asta si adevarul istoric complet al „Odiseei“, Magnasco se limiteaza la aproape-certitudinile conform carora: (1) Ulise s-ar fi întors acasa; (2) pe 16 aprilie 1178 î. Ch. În marja acestor concluzii, astronomul de la Universitatea Rockefeller mai e sigur si ca „Homer avea un solid bagaj de cunostinte astronomice si de informatii datând cu mult înaintea epocii în care a trait“. Altfel spus, Homer e felicitat pentru ca, traind în secolul 8 î. Ch., avea informatii despre cum arata cerul noptii si al zilei cu trei secole si mai bine înainte de el.

Citind declaratiile acestor doi astronomi, dincolo de mirificul solutiei stiintifice produse si de posibilitatea certitudinii ca greu-încercatul Ulise sa se fi întors cu adevarat la nevasta, ramâne o constanta slaba: tot esafodajul stiintific al reconstituirii e bazat pe Steaua fixa „Homer“. Citez din preluarea articlierului din „Le Nouvel Obs“: „Homer spune ca“, „Homer a descris“, „Homer a scris ca...“ (!), „Homer stia ce stia“, „Homer era un bun cunoscator al...“, „Homer indica“, „Homer lasa sa se înteleaga“ etc.

Magnasco si Baikousis, ca doi insi rigurosi stiintific, au lasat deoparte bibliotecile care trateaza incertitudinea identitara a cetateanului arhaic Homer, de profesie poet, si au luat în calcul numai informatiile în care acestuia îi este garantata starea civila si numarul de buletin. Asadar: daca Ulise e ala care s-a întors acasa, e clar ca Homer e ala care a scris „Odiseea“; si reciproc. (T. D.)

---