Din nou despre metanoia si alte reflectii postelectorale

articol aparut in Cultura, nr. 181 din 2008-07-10
» cultura cultura politica »
Autor: Bogdan Duca

Fiind un comentator politic crestin, cred în capacitatea oamenilor de a se schimba în bine, de a se cai, de a avea parte, asemenea lui Pavel, de drumul lor spre Damasc. Eu însumi ma consider „produsul“ intelectual al unui proces evolutiv, plin de schimbari si „revelatii“ ce m-au facut sa nu mai fiu, intelectual si spiritual vorbind, copilul parintilor mei.

Împotriva comunismului celorlalti

Profesorul Vladimir Tismaneanu, care mi-a devenit un adevarat mentor în descoperirea conservatorismului din Statele Unite (gândirea democratica de dreapta cea mai curata, din punctul meu de vedere), este el însusi un mare convertit, de la marxism (leninist sau „luminat“) la o viziune a lumii asezata sub semnul moderatiei si fermitatii.

Dar, din pacate pentru noi, asemenea convertiri la valorile democratiei nu sunt fenomene de masa. Mai mult chiar, rentabilitatea jocului de-a democratia a facut sa ne trezim cu o viata politica si culturala plina de falsi convertiti, de democrati si anticomunisti ocazionali.

Din 1989 luptam împotriva comunismului. Si tot de atunci facem ce facem si tot comunisti avem la putere. Aceasta pentru ca si cei mai vajnici luptatori anticomunisti sunt de fapt aceiasi activisti si copii de activisti din „iepoca de aur“. Partidul Social-Democrat, condus (înca) de catre fiul unui general de Securitate, are în staff-ul sau pe eternul Ion Iliescu, pe Adrian Nastase si pe ceilalti tovarasi de încredere din „vremurile bune“. Chiar si tinerii din partid, multi dintre ei fara origini „sanatoase“, sunt înrolati în diviziile de lupta ale neomarxismului, îmbracând revolutionarul „tricou al mortii“, cel cu Che Guevara imprimat pe el.

Partidul Democrat-Liberal se doreste a fi un partid de dreapta, unicul partid de dreapta. Dar el este alcatuit din fostul Partid Democrat, factiune desprinsa din FSN-ul lui Iliescu si Brucan, culcusita pâna în 2005 în Internationala Socialista, si dintr-un grup de liberali ce confunda liberalismul cu economistul ceausist, recuperat de Iliescu ca premier, Teodor Stolojan.

Partidul National-Liberal este infestat de vizionarii valahi ai noii stângi, precum doamna Smaranda Enache si colaboratorii domniei sale, fiind obligat din ratiuni politice sa faca aliante cu socialistii de stânga ai lui Iliescu pentru a nu fi înghitit de catre socialistii de dreapta ai lui Stolojan.

Partidul România Mare gazduieste grosul nostalgicilor comunisti, fiind un veritabil sanatoriu politic a frustratilor si nostalgicilor.

Partidul Conservator (fost Umanist) poarta un nume pe care înca nu îl onoreaza cu nimic. Lipsiti de doctrina, lipsiti de coerenta politica, supravietuitori de cursa lunga, conservatorii-umanisti sunt un pion întrebuintat de marii jucatori din viata noastra politica.

Iar lupta acestor partide se duce împotriva comunismului... celorlalti. Nu pot sa îmi ascund scârba de a vedea cum unul dintre aceste partide, cel mai ipocrit dintre toate, foloseste mitul anticomunist al Pietei Universitatii pentru meschine interese politice. Nu este cinstit sufleteste ca fosti ministri si demnitari ai guvernului ce a comis crimele din 13-15 iunie sa ajunga, cu cinism si nesimtire, sa vorbeasca în numele victimelor de atunci.

Tirania cartierului Primaverii

Metanoia presupune si cainta. Or, nici unul dintre fesenistii „de dreapta“ nu a facut un gest minim de cainta, nici atunci, când ministri, prefecti si parlamentari au girat crimele, nici acum, când au folosit pe martirii anticomunisti de atunci pentru a-si salva afacerile cu borduri si parcari.

Apolitic, conform Constitutiei, Presedintele Traian Basescu mizeaza pe o singura carte: cea a fostului sau partid: PDL-ul. El însusi cu un trecut comunist neasumat personal (daca nu cumva era singurul comandant de nava-amiral româneasca si oficial român peste granite pe care PCR-ul si Securitatea l-au ignorat fara nici un motiv rational), Basescu a jucat cartea „metanoiei“ prin condamnarea oficiala a comunismului. O condamnare ce nu a avut nici un efect, cu exceptia isterizarii celor din sanatoriul PRM.

Daca aceasta metanoia ar fi fost cu adevarat sincera, Traian Basescu ar fi trebuit sa înceapa construirea unui nou proiect politic pentru România: unul eliberat cu adevarat de tirania cartierului Primaverii. Dar Basescu nu a facut-o, mizând mai departe pe fidelii din partidul fesenisto-liberal, miza ce ar putea sa îl coste chiar scaunul prezidential din 2009.

Un asemenea proiect, ce ar fi trebuit sa evite, cel putin pe moment, dimensiunea partinica, ar fi putut sa devina filtrul viitoarei clase politice românesti, dar si al societatii civile. Spatiu de întâlnire al unei gândiri politice, economice si culturale de dreapta, autentic conservator si autentic liberal, acest proiect ar fi oferit sansa vindecarii României de tirania fostilor activisti de partid.

Dar un asemenea proiect politic nu poate sa adune comisioane de la clanurile mafiote care ne finanteaza viata noastra politica, nu poate sa favorizeze „bordurizari“, nu poate sa plateasca campanii electorale (atât de ieftine, daca este sa le judecam valoarea din punctul de vedere al ideilor), nu poate sa întretina averi construite pe compromisuri morale si pe mormane de gunoaie politice.

În schimb, proiectul ar fi putut sa asigure lui Traian Basescu un loc mult mai important în istorie. L-ar fi facut cu adevarat „Traian cel Mare“, omul altor coordonate istorice. Dar Basescu, din pacate pentru noi, este un Traian mic, legat prea mult de cercurile de interese ale prietenilor si partidului sau, de jocul politic demagogic, de blocajul românesc în vânarea comunistilor de catre comunisti.

Înca un „bordurist“

Multi dintre adversarii lui Traian Basescu se tem de veleitatile dictatoriale ale acestuia. Si eu m-am temut, chiar si atunci când îl admiram si îl sustineam deschis. Acum încep sa înteleg ca Presedintele ales de mine nu reprezinta un risc real pentru nimeni. E doar un alt „bordurist“, asemenea baronilor sai din PDL, disperat pâna la limita neconstitutionalitatii ca partidul sau pierde teren, ca în toamna va avea de înfruntat tot un Parlament ostil si un guvern ce nu îi reprezinta cercurile de interese.

Nu m-as mira daca, împacându-se cu Ion Iliescu (fiind, doar, copilul sau), Basescu va încerca sa-si „salveze“ partidul de la dezastrul imediat, prin reînfiintarea Frontului Salvarii Nationale.

---