„Satana“ trebuie sa se schimbe!
articol aparut in Cultura, nr. 180 din 2008-07-03» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
Nu este, cu certitudine, acum, în tarile cu munti adevarati ale Europei (si turismul de rigoare creat din asa ceva), un loc de disputa potrivit pentru cele mai puternice reprezentative.
Mai mult decât atât, lipsesc destul de multi jucatori pe care i-am apreciat în Liga Campionilor, fie pentru ca tarile lor nu s-au calificat, fie pentru ca au plecat mai devreme decât ne asteptam acasa. Anglia, stim, nu poate rezista prea mult, cu jucatorii sai obisnuiti sa treaca zilnic pragul puburilor, entuziasti la venire si clatinându-se evident la plecare. Si Portugalia a fost atinsa de aceasta plictiseala de a alerga la cel mai înalt nivel. Cristiano Ronaldo, Deco, Carvallo si Ferreira veneau dupa un sezon prea greu pentru gena latina ca sa-si mai poata tine turate la maxim motoarele pentru sarje cu mingea la picior prin apararile adverse. Nu cred ca la fel poate fi apreciata Olanda, depasita clar de „Mannchaft“, care a condus tot timpul. Acolo, indiferent de prestatia rusilor, antrenati si educati sub tricolorul lor de un flamand norocos, Hiddink, cred ca platitudinea lui Van Basten si-a pus, în final, pecetea, chiar daca au defilat în grupa, trecând cu rezervele peste noi si jucându-se cu umbrele ultimei finale mondiale, Italia si Franta. Aveau si cel mai bun golaveraj în grupe, 9-1, ceea ce exprima eficienta maxima defensiva si ofensiva. Desigur, a fost eliminata de una dintre revelatii, Rusia, aflata în proces de ameliorare a calitatii si a dinamicii jocului de la meci la meci, chiar daca începusera dezarmant, 1-4 cu Spania hâtrului Aragonez. Cert este ca în sfertul Olanda-Rusia, chiar daca s-a ajuns la departajarea prelungirilor si apoi a penalty-urilor, formatia moderna ca miscare a fost cu certitudine „Rusia alba“. „Portocala mecanica“ a parut stoarsa si lipsita de imaginatie în posesie si atac si de rezistenta la mobilitatea permanenta, dar si compensatorie defensiv zonal, a oamenilor lui Hiddink. Astfel, olandezii au avut ceva ocazii în plus în minutele obisnuite, dar în final au zburdat doar Arsavin si compania. Pornind de la realitatea ca s-au întâlnit doua reprezentative conduse de nume de marca ale scolii lor conceptionale fotbalistic, este cert ca atunci când Hiddink admira si se inspira din miscarile Ajaxului lui Stefan Covaci si al nationalei lui Michels, cu Cruyff regizor în teren, Van Basten era doar copil de mingi... Dar peste toate aceste întâmplari sugerate de miscarile din teren, mentalitatea impusa este definitorie. Cât de pilduitoare si plina de învataminte, în special pentru noi românii, în fotbal, suna explicatia-declaratie a lui Guus Hiddink dupa ce si-a eliminat conationalii: „Mi-a fost frica de aceasta puternica echipa a Olandei si atunci nu aveam decât sansa atacului“. Si a surprizei declansate astfel în rândurile portocaliilor, care s-au simtit sfidati prin agresivitate de la început, si au cedat pâna la urma. De aceea, cred ca jucatorii, dar si multi dintre antrenorii români de azi, nu stiu istoria neamului. Chiar recenta! Pentru ca fotbalul seamana mult cu razboiul. Nu e întâmplator faptul ca brazilianul Scolari le-a facut cadou portughezilor pe care-i antrena pentru turneul final al campionatului mondial din 2002 cartea „Arta razboiului“ a chinezului Sun-Tze, scrisa cu 600 de ani înainte de Christos! Sau ca Löw si Klinsmann, cuplu conducator tehnic al reprezentativei de acum doi ani de la mondiale, au citit poate chiar în adolescenta manualul „Despre razboi“, al generalului Von Clausewitz, seful de stat major al împaratului Friedrich cel Mare. Cu siguranta si Hiddink stie ca principiile de miscare ale trupelor în batalii seamana cu cele ale fotbalului. Sa te blochezi si sa ataci surprinzator pentru adversari, hartuind defensiva lor prin mobilitate si sa aduci forte în plus (oameni dinamici în fotbal) pentru locul unde se hotaraste soarta înclestarii. În fotbal: în fata portii. Asa s-a petrecut si acum. Concluzie valabila în cazul a trei formatii ajunse în semifinale: Germania, Rusia si Spania. Au defensive puternice, dar si cu posibile brese: în cazul rusilor, un mijloc mobil si agresiv cu pressing, continuat cu patrunderi lansate pe benzile terenului si în centru. Astfel aduc mereu câte trei, patru atacanti acolo unde se da batalia decisiva. Adica în fata portii adverse. Este clar ca aceste ratiuni-principiu fundamentale si acum în jocul de fotbal, noua ne-au lipsit. Ca vine din negura defensiv-contemplativa a istoriei sau din capacitatea reala a jucatorilor alesi de Victor Piturca are doar importanta descriptiva. Cred ca generatiei de acum, (o generatie mai mult de jucatori decât de fotbalisti!) nici macar nu i s-a povestit despre cum ne-am salvat tara aproape cucerita, prin atacurile de la Marasti, Marasesti si Oituz ale generalului Prezan... Fapte de arme relativ recente, care seamana cu repriza a doua de la Constanta, unde, pe aceiasi olandezi pe care acum doar i-am privit, la Berna, atunci i-am atacat si am câstigat. În conditiile unui palmares altminteri dezarmant.
De aceea, acum, când gândurile despre cum ne-am comportat la acest turneu final al fotbalului european
s-au mai asezat, si dupa atâtea pozitii scrise sau comentate, ne putem apropia de adevarul prestatiei noastre de acolo. Si las de la început deoparte traditia noastra de „agresivitate“. N-am prea avut-o nici pe câmpurile de lupta (cu exceptia agresivitatii defensive), si nici pe terenurile de fotbal. Sa fie doar o coincidenta nefasta?
Oricum, s-a gresit selectia, magul tricolorilor ramânând cam la aceiasi jucatori de la mijloc în fata, jucatori care pot, prin disciplina blocarii, sa câstige o calificare, dar, prin putinatatea mijloacelor de posesie si de atac, nu pot aduce victorii la un turneu final. Dar si mentalitatea impregnata psihic si pregatirea fizica au fost tratate cu superficialitatea noastra clasica. Ne-am speriat când am vazut si s-au comentat atât de defetist, precum ne este felul, sortii grupei, si am lâncezit pregatirea, unde cred ca nu s-a facut nici macar un antrenament de rezistenta în regim de reactie.
Sa se fi anchilozat si selectionerul? Da sau nu, la atâtea discutii si de rigola pe care avem darul sa le întretinem, o singura dilema priveste viitorul: va avea, oare, puterea sa înteleaga si sa accepte ca a gresit esential de data aceasta? Si ca nu are decât sansa de a dovedi prin viitoare dovezi de joc complet (nu numai defensiv) ale nationalei ca este capabil sa se schimbe radical? Eu sper în acest sens si pentru ca „Satana“, asa cum l-au botezat laptop-urile occidentale, poate schimba mai multe fete. Le asteptam! Altfel...