Sari la conținut

Anne Hébert. Sensul trecutului

articol aparut in Cultura, nr. 180 din 2008-07-03
» cultura cultura literara »
Autor: RODICA GRIGORE
Privit în ansamblu, romanul „Kamouraska“ al scriitoarei canadiene Anne Hébert abordeaza raporturile de extrema ambiguitate pe care Elisabeth Rolland, învestita atât cu rolul de narator, cât si cu acela de personaj central al cartii, le întretine cu istoria sa personala, cu trecutul tragic pe care-l retraieste în fiece clipa a vietii ei, jalonata de nenumarate situatii limita.

Aparent expresie a unei constiinte marcate de vinovatie, punerea în scena a actiunilor acestui roman reprezinta o permanenta pendulare între tarâmul visului – sau, mai exact, al cosmarului – si domeniul realitatii, iar în acest fel autoarea îsi determina eroina sa evalueze, poate ca pentru prima data pâna la capat si în mod corect, episoadele esentiale ale vietii ei, amintindu-si mereu întâmplarile de consecintele carora nu poate scapa. Astfel, Anne Hébert realizeaza o inedita punere în abis, acesta fiind si principiul de baza ce configureaza romanul, caci actiunile si întâmplarile din viata lui Elisabeth Rolland sunt o expresie a proiectului narativ al autoarei însasi, care, prin reprezentarea în cheie romanesca a unui fapt divers, aduce, deodata, o lumina cu totul noua asupra unei perioade cheie din însasi istoria Canadei. Caci, în fond, „Kamouraska“ se inspira dintr-un fapt real, petrecut în anul 1839, în timpul asa-numitei Revolte a Patriotilor din regiunile Sorel si Kamouraska, din Québec, si anume uciderea unui latifundiar local de catre amantul sotiei sale. Iar actul reprezentarii, raportându-se, deopotriva, la istoria personala a oamenilor locului, dar si la istoria politica a zonei, este simbolizat în romanul lui Anne Hébert prin punerea în scena a unui trecut reconstituit sub forma unui proces. Pentru autoare, la fel ca si pentru Elisabeth, ca voce narativa privilegiata, aceasta întoarcere în trecut – istoric, pentru Hébert, personal, pentru doamna Rolland – vine din convingerea ca evenimentele de altadata le explica pe cele din prezent. Tocmai de aceea, agonia lui Jérôme Rolland o determina pe Elisabeth sa-si aminteasca circumstantele mortii lui Antoine Tassy, primul ei sot, ucis de doctorul Nelson, iubitul ei, iar sentimentul de vinovatie pe care doamna Rolland îl traieste în prezentul narativ nu face altceva decât sa-i readuca în memorie culpabilitatea trecutului, legata de asasinarea seniorului de la Kamouraska, mosia care nu înceteaza sa-i trezeasca amintiri dureroase. În plus, Anne Hébert însasi publica acest roman cu putin înainte de criza politica ce a marcat Canada în toamna lui 1970, moment comparat din mai multe puncte de vedere cu acela al revoltelor din Québec, din anii 1838 – 1839. Asadar, un soi de dubla ambiguitate în plan ideologic este transpusa la nivelul structurii narative a acestei carti: pe de o parte, avem de-a face cu dorinta eroinei de a rupe orice legatura cu trecutul, fapt care, însa, nu se va întâmpla, din cauza unei infinite nostalgii, iar pe de alta parte, acelasi trecut este vazut ca principala sursa a suferintelor din prezent, atât la nivelul strict al vietii personajelor, dar si la acela, mai larg, al istoriei canadiene moderne.

Estetica fragmentarismului

Pe de alta parte, Anne Hébert transforma aceasta dorinta de rupere a legaturilor cu trecutul într-o transgresare neasteptata a codurilor prozei traditionale, realizând o incursiune în modelul configurator al modernitatii literare, prin intermediul unui discurs romanesc ce tinde sa capete accente de-a dreptul onirice, dar si prin impunerea unei structuri narative multistratificate. „Kamouraska“ dobândeste, astfel, marca indiscutabila a unei inedite estetici a fragmentarismului, semn al raporturilor complexe pe care personajele – si mai ales Elisabeth – le au cu valorile societatii în care traiesc. De aici numeroasele voci narative, dar si multitudinea de tonuri si de nuante care marcheaza fiecare aparitie în scena a frumoasei vaduve Tassy, viitoarea doamna Rolland. Caci Elisabeth, aflata mereu în cautarea iubirii si a libertatii, nu accepta sa se supuna nici rolului conventional pe care ar trebui sa i-l impuna casatoria cu bogatul stapân de la Kamouraska, si nici valorilor burgheze conventionale, centrate pe o asa-zisa onoare si, mai ales, pe aparente. Astfel încât este inevitabil conflictul între fiinta sociala de suprafata, imaginea pe care ceilalti ar dori s-o proiecteze asupra ei, si fiinta interioara, profunda, pe care ea încearca uneori aproape cu disperare s-o pastreze doar pentru sine. La fel cum inevitabil se va dovedi si esecul tentativei sale de a se salva prin iubire de constrângerile acestei lumi, la valorile careia nici Elisabeth si nici Nelson nu vor dori si nu vor reusi sa se adapteze.

Identitati ireconciliabile

Fragmentarea, evidenta la nivelul întregului roman, determina si construirea, dupa un plan perfect, a ipostazelor pe care temporalitatea le îmbraca în „Kamouraska“, ilustrate, pe rând, de trecerile bruste ale eroinei de la starea de veghe la vis sau la cosmar, de la fantezii îndraznete la mustrari acute de constiinta. Cronologia este anulata complet, iar ordinea prezentarii evenimentelor urmeaza exclusiv impulsurile de moment ale lui Elisabeth, ca si traseul labirintic al acesteia printre amintirile care o bântuie si care o vor duce, în cele din urma, spre împlinirea tragica a destinului sau. Iar daca Anne Hébert vrea sa rupa legaturile cu datele dominante ale traditiei literare, eroina sa încearca, într-un mod la fel de hotarât, sa se desparta de toate fantomele trecutului care nu înceteaza, totusi, sa-i revina în memorie. De aceea, ea alege sa se prezinte pe sine doar drept „doamna Rolland“, cu toate ca identitatea sa este scindata, Elisabeth cea frumoasa si provocatoare ramânând ascunsa la adapostul acestei masti sociale, singura în stare
s-o protejeze într-o lume asa cum e cea în care se vede ea silita sa traiasca. Caci, dupa ce Antoine Tassy, primul ei sot, este ucis, iar George Nelson, iubitul ei, alege exilul, neavând alta sansa, Elisabeth e constrânsa de normele sociale sa se recasatoreasca repede, pentru a deveni, în acest fel, o femeie cât mai apropiata de modelul de respectabilitate unanim acceptat al vremii si pentru a pastra aparenta nevinovatiei sale. Iar faptul ca totul e doar o aparenta e dovedit cu prisosinta de sentimentele pe care le traieste Elisabeth atunci când vegheaza agonia celui de-al doilea sot si când întelege îngrozitorul sentiment de înstrainare pe care l-a trait, dedesubtul mastii sociale, vreme de mai bine de optsprezece ani, condamnata, asa cum a fost, sa poarte cât mai la vedere ipoteticul semn al inocentei de catre o societate ce punea aparenta onoare mai presus de adevar. Personaj tulburator si complex, Elisabeth are, în fond, mai multe identitati ireconciliabile, care apar într-o alternanta constanta de-a lungul romanului. Astfel, prezentata, pe rând, drept Elisabeth d'Aulnières, fata impulsiva si pasionala care parea ca nu va fi îmblânzita de nimeni, apoi drept Elisabeth Tassy, sotia nefericita a nobilului violent de la Kamouraska, mai târziu drept Elisabeth cea îndragostita dincolo de granitele ratiunii de doctorul Nelson, iar în cele din urma, drept doamna Rolland, sotia perfecta a egoistului Jérôme Rolland, eroina romanului lui Anne Hébert se dovedeste a fi mereu în cautarea identitatii sale, dar si în cautarea lumii unde aceasta identitate sa poata fi si afirmata pâna la capat. Structura complexa a protagonistei primeste, însa, o serie de nuantari si prin intermediul subtilului proces de reflectare si de reliefare reciproca ce are loc o data cu aparitia lui Aurelie, fosta sa servitoare si confidenta, mai exact a vocii acesteia, una dintre cele mai pregnante dintre vocile trecutului actualei doamne Rolland.

Plasând actiunea romanului sau în epoca tumultuoasa a secolului al XIX-lea, Anne Hébert reuseste, în „Kamouraska“, nu doar sa reconstruiasca extrem de convingator o lume ce parea multora desueta si îndepartata din toate punctele de vedere, ci mai ales sa spuna o poveste de si despre dragoste, plina de pasiune, violenta, dar si de romantism, demonstrând celor care mai aveau îndoieli în aceasta privinta ca sentimentele omenesti sunt aceleasi, oriunde si oricând; si ca aceeasi este si dorinta de descoperire de sine si de împlinire prin iubire. Chiar daca, asa cum se întâmpla în cazul lui Elisabeth, rezultatul nu este întotdeauna descoperirea fericirii, drumul catre ea – iluzorie sau nu – este ceea ce conteaza cu adevarat.