Noul Roman se sfichiuieste cu biciul
articol aparut in Cultura, nr. 180 din 2008-07-03» cultura cultura literara »
Autor: CRISTINA BALINTE
Provocarea combate suficienta, învioreaza prin gest cantonarea în comoditate, pune pe jar obisnuintele publicului, incita, vâra adânc sfredelul, în timp ce ochii se zbat în miopie sa aproximeze-daca exista – sensul. Odata cu „Un roman sentimental“ se confirma o paradigma comportamentala: aceea a incitatorului mereu nedomolit, cu rang de creator. Înainte de ultima dedare la scriitura fantasmatica, realizata în stil propriu de Nou Roman, de catre sacademicianult Robbe-Grillet, în 2007, seria întarâtarilor cu forta sporita de adio continea deja câteva exemple ilustre: Pasolini îsi lasase neterminata, în 1975, epopeea ororilor din „Salo sau Cele 120 de zile ale Sodomei si Gomorei“, film-parabola antifascista, inspirat, în latura proliferarii actelor de cruzime, de romanul marchizului de Sade, „Cele 120 de zile ale Sodomei sau Scoala Libertinajului“; mai recent, în 1999, cel din urma film al lui Kubrick, „Eyes Wide Shut“, actualizase paroxistic orgiastica decandentei sfârsitului de secol XIX vienez, din nuvela „Povestea unui vis“ a lui Arthur Schnitzler. Pentru toate cazurile amintite, creatia ultima refuleaza cu naduf cumulul de oprobrii al autorului, care scapa astfel de o parte consistenta din bagajul pregatit trecerii dincolo.Scolarita cea cuminte si profesorul versat„Romanul sentimental“ în 239 de episoade-cadru imaginate de Robbe-Grillet i-ar face pâna si pe cei mai feroce adepti ai libertinajului sa simta muscatura invidiei: sânge si placere, cavalcade cu pozitii sado-maso, scene de tortura amplificata cu fiecare paragraf din cele multe si scabroase, recuzita de baza, cu bice, lanturi, curele, scripeti, frânghii, taisuri, într-o galerie variata de sofisticarii ale durerii orgasmice.Nu-i vorba, Robbe-Grillet faultase în majoritatea romanelor si scenariilor de film, dintr-o cariera de peste jumatate de secol, norme, moravuri, ipocrizii conformiste. Ca un bun francez speculase literar traume, fetisisme, complexe, teme deschise îmbietor interpretarilor psihanalitice. Înscenase crime, motivate de oedipianism („Gumele“), se delectase în productii cinematografice cu descrierea schingiurilor de femei („Glissements progréssifs du plaisir“, „La Belle captive“). Dar fantasmele fusesera experimente asupra aptitudinilor limbajului de a simula functia privirii. Facuse din vise scris, nu transcrisese continuturi. Autorul focaliza prioritar pozitia literara, nu exhibitia sexuala.În „Un roman sentimental“, meritul central revine cursei de rezistenta a suplicierii prelungite, fara oboseala, fara semne de epuizare, a fanteziei, ca sa creeze ipostaze sado-masochiste. Pe lânga naratorul-observator trezit buimac într-un spatiu alb, apasator, presupus claustrant, apar, prin extindere a cadrului, mai întâi, o adolescenta, apoi, un barbat. Scolarita cea cuminte si profesorul versat. De fapt, fiica si tatal. Adolescenta citeste cu voce tare literatura licentioasa de secol XVIII, parintele îi ghideaza selectia bibliografica si îi tine expresivitatea sub control. Teoria patrunde în practica, fiica-victima primeste cadou o papusa... vie, care îi devine când sclava, când stapâna în secventele stopate pe ritualuri deviante.Robbe-Grillet se joaca în felul lui Sade cu scrisul din cruzime. Desi blamul pornografic îl pândeste cu fiecare episod, desi este evidenta placerea de a mima trairea dureroasa a sexualitatii, chiar în procesul construirii textului, desi autorul uita prea des ca face o carte, descoperind fericirea nebuna de a o face cu cartea, totusi, din loc în loc câteva aduceri la realitate permit, înca, o ancorare în termeni de literatura, nu de subproductie sado-maso.Mai întâi, felul de a da impresia dominarii actului de concepere a obiectului-carte, pe temele enumerate anterior. Editia româneasca imita aproape la detaliu (minus buburuza din colt) maniera de prezentare a celei franceze, lipind pe coperta un avertisment (se atentioneaza asupra speciei – „acest basm cu zâne pentru adulti este o fictiune fantasmatica; ea risca sa raneasca unele sensibilitati“), urmat de precizarea modului de acces la continut („Paginile cartii nefiind taiate, pentru a o deschide e de preferat sa se foloseasca un instrument ascutit, si nu degetul“). În romanul lui Robbe-Grillet se patrunde cu stil (cu stylus), nu cu barbarie. Apoi, fantasmele sunt captate într-un scenariu. În raport cu ele, autorul se straduieste sa ramâna distant si obiectiv. Chirurgical. Nu îsi propune „un livre masturbatoire“ (aceasta nu înseamna ca nu îi si reuseste, dovada receptarea în genere a romanului; plus cererea lui Robbe-Grillet facuta Editurii Fayard de a scoate de pe coperta întâi adaugirea „membru al Academiei Franceze“). Nu el este implicat direct. Datoria autorului-narator-regizor-scenarist consta în experimentarea diverselor pozitii ale personajelor si, eventual, în chinuirea (agreabila estetic) a cititorilor în vârtejul imaginilor de profil. Pentru autor, tatal reprezinta „personajul“, fiica poarta „costumul indicat, corespunzator rolului de cititoare“, scenele sunt „compozitii“, lectura ca act de interpretare trebuie sa fie nemodalizata, neutra, abaterea pedepsindu-se cu asprime („Scrupulosul tata [...] o pune pe draguta vinovata sa repete de mai multe ori fiecare fraza la care s-a poticnit, fie pentru ca n-a respectat întocmai scurtele pauze inegale marcate prin punctuatie, fie ca o întorsatura pretioasa, neobisnuita, ori un termen deosebit de scandalos a iesit cu dificultate si fara armonie din gura ei, fie ca o ezitare inadecvata a însotit o aluzie licentioasa, o cruzime sexuala, o practica dezgustatoare...“). Robbe-Grillet utilizeaza întreg repertoriul de convergente cu sado-masochismul: forme de gândire, locuri comune. Se foloseste de acestea, însa personajele (si cititorii) evolueaza în direct, fantazând la stigmate, la martiraje cu sfinti care asteapta în extaz torturile, la deghizarile din spatele portilor unui castel întunecat, cu gard înalt de fier si câini negri, agresivi în curte. Ansamblul romanesc leviteaza în gamele imponderabile ale lui „ai crede o în stare sa viseze“, „încearca sa-si imagineze“. Nimic palpabil în fond, desi în zona de fantasme se urla de placerea extrasa din durere.Insertiile speculative în directia mesajului social solicita o a treia agatatoare de pulpana literaturii de Fayard si nu de productia de sexodrom din Pigalle. Majoritatea „victimelor“ provin din orfelinate, din familii denaturate care îsi scot la mezat odraslele, ori sunt decazute din drepturi în urma razboaielor de cucerire. „Politicienii [...] ar fi vrut sa fie abolite toate aceste exhibitii scandaloase, care îi atrag totusi pe turistii înstariti. Numai ca singura solutie la îndemâna, gasita cu ajutorul traficantilor, e vânzarea unora dintre cele mai delicioase condamnate de toate vârstele în acest Occident bogat unde înfloreste desfrânarea“. Onorabilul si perversulRobbe-Grillet nu cruta nimic, nici obiectul-carte, nici personajele, nici cititorii, nici Occidentul, nici exploatarea sexului slab, nici industria pornografica. În ultimul roman, vrea sa curga sânge. Cu si din pura placere. În 2004 fusese ales academician, în locul lui Maurice Rheims. Nu si-a facut discursul de receptie si a refuzat sa îmbrace uniforma. Teribilism la o vârsta la care nu se mai pierde nimic, în afara de viata. „Un roman sentimental“ oscileaza confuz între instinct si stapânire de sine, între tentatia de a da curs liber mintii si scupule de imagine. La un interviu pe France 3, realizatorul îl întrebase pe Robbe-Grillet daca a scris „un livre masturbatoire“? Romancierul ezita, vireaza initial înspre o posibila aparare de om onorabil, spunând ca „masturbatoire“ nu este un cuvânt prea academic, apoi se apuca sa vorbeasca despre felul în care în „Un roman sentimental“ îsi satisfacuse discursiv fantasme avute înca din adolescenta, cum se bucurase întotdeauna chinuindu-si frumos, ca autor omni/super-potent, personajele feminine. De aici, decurge si semi-rateul cartii: din lipsa de curaj a autorului de a-si asuma pâna la capat o formula, din imposibilitatea de a juca în absolut, cu pasiune excesiva fie rolul „onorabilului“, fie rolul „perversului“. Parerile de rau si gândurile din urma saboteaza o carte din care memorabil ramâne nervul, furia de a opera peste tot cu „instrumentul ascutit“.Daca romanul lui Robbe-Grillet si-a gasit în Dumitru Tepeneag cel mai indicat traducator, atât din punct de vedere ideologic, cât si stilistic (o singura „scapare“ am remarcat: echivalarea lui „serviette“ prin „servieta“, când sensul contextual era de „prosop“: „e vorba de prenumele fetei din baie, pentru ca aceasta, cu servieta înca în mâna, îsi înalta chipul, întorcându-se energic catre peretele din dreapta“, p. 8), nu se poate spune ca la fel de adecvat la obiect este postfatatorul Bogdan Ghiu. „Degetul sau cutitul? O re-fantasmare a literaturii“, textul dispus de editorii români pe final, ruleaza foarte bine autonom pe teme predilect foucauldiene, de aversiune fata de Sistem, biopolitica, anti-consumerism. Altfel acesta nici nu lumineaza, nici nu întuneca definitiv nedumeririle cititorilor care au ajuns târâs-grapis la sfârsitul cartii. Logica asezarii prestatiei din postfata ar fi probabil: dupa ce ati suportat 239 de episoade de tortura, de Robbe-Grillet, a sosit vremea sa încercati si blindajul teoretic (al 240 episod, cifra rotunda), al lui Bogdan Ghiu.