Inceput de vara
articol aparut in Cultura, nr. 180 din 2008-07-03» cultura cultura politica »
Autor: CONSTANTIN STOICIU
(Corespondenta din Montréal)
Daca s-ar fi întâmplat în România, toata suflarea tinerilor jurnalisti si a câtorva mai trecuti ce-si refac de optsprezece ani virginitatea s-ar fi sufocat de indignare. În numele cititorilor, ca sa nu spun în numele poporului si al dreptului sau sacru la indignare prin intermediul celor care stiu cum s-o întoarca din condei. Cu mici si cunoscute exceptii, politicienii, functionarii, tehnicienii, muncitorii ar fi fost facuti cu ou si cu otet pentru iresponsabilitate, incompetenta, indolenta si tot ce se mai poate adauga pentru a justifica concluzia tragica si fatalista ca nu e nimic de facut, stam prost, catastrofal cu civilizatia. Sau daca ar mai fi ceva de facut si se vor gasi oameni de isprava sa împinga natia în gratiile civilizatiei continentului si ale Americii de Nord, va lua atâta timp ca nu are nici un rost sa ne mai batem capul. Si s-ar putea – ce zic, devine din ce în ce mai evident – ca nici poporul sa nu aiba tragere de inima. Acest popor orb, surd, imun la adevarata civilizatie – înteleg din primele comentarii triste si dezamagite de dupa alegerile locale –, care a votat din nou anapoda sau, mai degraba, n-a votat! S-a întâmplat deci în Canada. În provincia Québec. În Montreal si în împrejurimi. O rupere de nori cu tunete, fulgere, ploaie torentiala si vânt puternic. Deodata, în miezul zilei, s-a întunecat si s-a pornit vijelia. O jumatate de ora mai târziu, cerul s-a limpezit, vântul s-a oprit si începutul de vara, dupa o iarna si o primavera mizerabile, si-a reintrat în drepturi. Câteva camioane rasturnate pe unul din podurile ce traverseaza fluviul Saint-Laurent, zeci, poate sute de copaci smulsi din radacini si de stâlpi cazuti si 250 000 de case ramase fara electricitate.În urma cu zece ani, în miez de iarna când, sub greutatea poleiului, au cazut mii de copaci si sute de stâlpi obisnuiti si de înalta tensiune, electricitatea a fost complet restabilita dupa mai bine de trei saptamâni. Majoritatea caselor sunt încalzite cu electricitate, fiecare are povestea lui, s-au scris carti, s-au facut filme despre acest capriciu violent al naturii, unul dintre extrem de rarele evenimente de-a lungul istoriei considerate catastrofale si traumatizante pentru aceasta parte nordica a lumii.Reprosurile cele mai serioase ale presei au vizat compania de electricitate si de distributie, Hydro-Québec, companie de stat, mândrie nationala! Cei care au dârdâit de frig trei saptamâni au fost mai degraba surprinsi si nedumeriti decât indignati ca într-o tara ce se pretinde printre cele mai civilizate din lume s-a putut întâmpla asa ceva. În traditia pamântului fagaduintei, definitivul se masoara în luni, în ani, în câteva decenii, ce se construieste azi (blocuri, case, centre comerciale, strazi, spitale, scoli…) trebuie sa poata fi distrus mâine sau poimâine, oricând, fara nici o strângere de inima. Progresul o cere, afacerile o cer. Imaginile cartierelor din sudul continentului spulberate de furtuni si inundatii sunt spectaculoase, dar perfect explicabile. În afara de industria armamentului si a razboaielor, nimic nu pare sa mai fie azi facut sa dureze. Acest provizorat, aceasta febrilitate de a construi rapid pentru a distruge cu usurinta ar putea fi una din explicatiile perpetuarii spânzurarii cablurilor de alimentare cu electricitate si a transformatoarelor pe stâlpi de lemn plantati cu o discretie consumata în spatele sirurilor de case nord-americane.Vijelia de la începutul verii a pus la pamânt aceiasi stâlpi si a smuls alti copaci din radacini. Electricitatea a fost complet restabilita dupa trei zile. Suficient timp pentru a masura ravagiile unei vijelii tropicale cunoscute numai la televizor (ca si razboaiele) si prea putin timp pentru nedumeriri si indignari. Presa s-a rezumat la serviciul minim, informatii succinte despre ce si cum si când. Dramele lumii de ieri si de azi s-au petrecut si se petrec totdeauna în alta parte. Foiletonul începutului de vara rascoleste, de câteva saptamâni, detalii picante si o anumita stupoare crestina destinate sufletelor sensibile si amatorilor de echivocuri, povestea unei frumuseti locale care a sedus de-a lungul anilor banditi, oameni de afaceri, politicieni si, de curând, ministrul de Externe al Canadei, demisionat între timp. Daca în verile trecute dezbaterea intelectuala a verii s-a învârtit în jurul revendicarii homosexualilor de a se casatori (s-a rezolvat deja, inclusiv adoptarea de copii), în acest an se discuta placid si steril despre „acomodarile rezonabile“ cu precadere religioase ce-ar trebui sau nu acordate imigrantilor de catre majoritatea francofona si catolica a provinciei pentru a le înlesni si grabi integrarea. Comisia condusa de un intelectual francofon pretins nationalist si un altul anglofon deschis federalist a cheltuit patru milioane de dolari pentru a repertoria minutios frustrarile majoritatii si asteptarile minoritatilor imigrante de toate natiile si religiile a caror integrare echivaleaza cu gasirea unui loc de munca bine platit. Ceea ce se stia de mult. Monstruos pasnic, consensual si letargic intelectual acest teritoriu civilizat din nordul continentului nord american numit Canada.