Un val de fantome
articol aparut in Cultura, nr. 180 din 2008-07-03» cultura revista revistelor »
Autor: C. STANESCU
Într-un frumos exercitiu critic „tradus“ în proza, D. R. Popescu (re)descopera inefabilul „puls aristocratic al provinciei“ în poezia lui Petre Stoica, în care autorul „Pietrelor kilometrice“ învie acea „stare calma a vietii fara desfasurari si tehnici de tip hollywoodian“, lumea veche, indatabila din „satul ce pluteste în aburul laptelui fiert“, lume compusa din pulberea lucrurilor marunte si nepieritoare : „caruta cu pasari, cu mac, cocosul cu trâmbita sparta, functionarii lin pieptanati, ceasul preturii din care cad smalturi crapate, aerul dulce, fotograful prabusit peste ziar, vorbind în somn“. Parca te afli – exclama prozatorul cucerit de pulsul molcom si aristocratic al provinciei – „într-un tarâm al echilibrului, calm, într-o biodiversitate fara de bezmeticii în care au intrat demonii biblici transformându-i într-o turma de porci.“ În poezia de nuanta expresionista a lui Petre Stoica obiectele, umanizate, se însufletesc, iar fapturile se „obiectualizeaza“ statuar : „bunica era o femeie / aproape înalta sclipea ca alamurile fanfarei din chiosc / în orologiu e foarte târziu / si un vapor cu aburi se scufunda încet / în gravura de sus“. În aceasta poezie a provinciei calme si echilibrate, prozatorul, obsedat, ca si Eminescu, de marele Will, descopera si retine, pe urmele poetului, pe „nebunul care înconjura fiecare pom si vede, de pe podul de lemn, moartea, în biodiversitatea paradisiaca a lumii … în timp ce sotia primarului priveste circul ambulant care trece cu umbrele, cu tobe si cu o maimuta închisa în lada, nebunul vede capul neintinatei, inocentei Ofelia, plutind ca nufarul pe apa murdara.“ Extraordinara este concretetea acestei lumi banale întru reabilitarea careia scrie atât de patrunzator D. R. Popescu într-un serial din revista „Pro Seculum“. Exegeza prozatorului, veritabila revizuire, rivalizeaza cu mai vechea si acuta lectura a criticului Cornel Ungureanu : „A reabilita lucrurile vechi, demodate ale lumii, a repune în circulatie obiectele uzate, ramase de caruta civilizatiei moderne. Toata poezia lui Petre Stoica poate fi considerata un lung razboi cu faptele vechi ale lumii. O înviere din morti. Un bal de fantome. Poze vechi, istorii vechi, functionari de odinioara, profesiuni de demult : o adevarata «înviere» a unei lumi. Un cimitir Spoon River regasit, repus în drepturi, resacralizat.“ Prozatorul se întâlneste cu poetul sub semnul aceleiasi resuscitari definite de critic : sub semnul resacralizarii unei lumi înviate din morti. Ca un bal de fantome.O „fiinta greu de multumit“În acelasi numar al revistei din Focsani, Magda Ursache raspunde întrebarilor adresate de regretatul Al. Desliu. Raspunsuri „incendiare“, privitoare la viata universitara ieseana, la „universitatea care ucide“. Critic neîmpacat cu maladiile spiritului critic pe care nu conteneste – într-o maniera „sinucigasa“ s-ar putea zice – sa le denunte, Magda Ursache întreprinde în cartile sale din urma, potrivit lui Ioan Adam „o calatorie terifianta în bolnitele unei culturi în care oamenii au fost (multi sunt înca !) sub vremi …“ La rându-i, Constantin Calin crede ca tocmai din aceasta pricina remarcabilele aparitii ale Magdei Ursache nu vor aduna reactiile si adeziunile pe care scrisul ei le merita : „Tipic în critica actuala e, cel mai adesea, sa coexisti, sa superi cât mai putina lume, sa te rezemi de grup, sa te pliezi pe ideile celor mai bine plasati în ierarhie, sa fii amuzant ca un comis-voiajor … Atipic a devenit sa încerci sa spui adevarul integral, sa nu uiti, sa nu fii las, sa nu fii oportunist.“ Un volum ca „Pe muche de hârtie“ (Ideea Europeana 2007) este, ca si cel anterior, „cronica unui timp bogat în „minciuni conventionale“ scrisa de o „fiinta greu de multumit“, inteligenta si îndrazneata care vede, citeste, aude si retine enorm“ – cum scria acelasi Constantin Calin.
Incoruptibila si incorigibila ca orice mare idealist, incapabila sa fie, ca un comis-voiajor, pe placul tuturor clientilor ce-i pica sub condei, Magda Ursache ramâne aceeasi „fiinta greu de multumit“ si în confesiunile recente din „Pro Saeculum“ – confesiuni taioase si, în fond, pline de amaraciunea „adevarului integral“ de la care nu poate abdica.„Român de nuanta ebraica …“O remarcabila restituire în „Saeculum“: „Trei reviste mai putin cunoscute editate de I. Peltz“ de Rodica Lazarescu. „Un impecabil cunoscator al limbii române, fiind mai mult un român de nuanta ebraica, decât un evreu“ (G. Calinescu, „Istoria …“), I. Peltz editeaza la saisprezece ani revista „Îndrumarea“, din care au aparut doar doua numere scrise în întregime de adolescentul rebel care „polemizam cu protipendada atinsa de toate viciile posibile. Voim – se angajeaza el – o cât mai vasta opera de cultivare, de democratizare si de asanare a subredelor moravuri de la noi … Încrezatori în destinele acestui neam care va sa se afirme, noi voim sa contribuim cu slabele noastre puteri la curatirea uscaturilor, mucegailor si parazitilor sociali cari îi storc vlaga facându-l incapabil de acte mari, de acte cari prin însasi forta lucrurilor e destinat sa le înfaptuiasca.“ Intransigentul idealist combate un „microb literar“ ca Ion Dragoslav, „nenorocit parazit al literelor române“ care-l contesta pe Gherea. „Argumentul ? Gherea e jidov si asta ajunge. În fata unui atât de convingator argument ne plecam. Nu ne trebuie jidovi ! … Ce ne mai trebuie un critic jidov ca Gherea, un filolog ca Tiktin sau Saineanu … Traiasca Dragoslavii nostri, ca-s destui !“. În „Caiete literare“ face cultul lui Tudor Arghezi : „De la Adam, literatura a mostenit foamea ineditului si de la Dumnezeu magnificul creatiei. De la Tudor Arghezi scrisul românesc a mostenit cuvântul-piatra si imaginea-aur. Închinati-va adânc prieteni, caci pâna la Arghezi alfabetul ne-a ramas taina si gândul temerar numai deziderat.“ Va fi dojenit pentru idolatrie de catre E. Lovinescu, ceea ce nu-i va scadea admiratia fata de Arghezi.
În „Zodiac“ îl ataca violent pe Ion Barbu („energic mitocan de Vlasca încapatânat sa stihuiasca“ !), autorul eseului despre „poezia lenesa“. Nu-i menajeaza pe coreligionari („Tuhas-Calugaru, Mehala Kakar Marcus deja Voronca, Rol Cur, Brauner-Spirt metilic …“), „manualii care au sterpelit, cu dexteritati uluitoare, stilul si poetica dlor Baltazar, Celarianu si Savel“. Ipostaza unui I. Peltz polemist neînfricat (nici schimbatorul Iorga nu este iertat : „Ca te schimbai cum schimb si eu ciubota !“) este memorabila. Gigantismul –
boala a spiritului criticDe citit neaparat în acelasi numa al bunei reviste de la Focsani un dialog pe alocuri senzational Elias Canetti – André Müller (trad. din lb. germana de Daniel Stuparu), revelatoarele note de jurnal ale lui Max Hacman „între Ultimatum si Diktat“ prefatate de Liviu Papuc, precum si notele lui Florin Paraschiv despre posteritatea lui Eminescu pline de observatii pertinente cu privire la valorificarea „strâmba“ si tot mai strâmta a poetului national, culminând, scrie autorul, cu „comemorarea ratata din 1989“. Acidele însemnari ale lui Florin Paraschiv se încheie cu excelenta diagnosticare a uneia din bolile spiritului critic cu care se razboieste, probabil zadarnic !, si Magda Ursache : „Parca în umbra comemorarii din 2000 a lui Eminescu se dezlantuie si vizionarii apocaliptici. Cica Eminescu ar fi fost victima unui complot urzir de liberali, pus în lucrare în 1889 de un grupuscul vindicativ cu intentii reparatorii, din care nu lipseau of course regele Carol si regina veleitara Carmen Sylva. Bestii asasine necunoscute îl lichideaza pe Poet, apoi sunt la rându-le lichidate. Asa, ca sa învete reteaua universala ce înseamna conspiratia româneasca ! Îsi mai afla locul dreapta masura. Har Domnului, se exprima si voci moderne de bun-simt, care condamna genul de gigantomanie al unei culturi mici si firave, în care e musai ca numele lui Eminescu sa fie însotit de aprecierea «cel mai mare poet» ! Si – desigur ca e trist – dar pentru tinerii români din cultura la zi, doritori de afirmare pe piata dominata de duh anglo-saxon si political correctness, Patapievici afirma taios (si riscant), Eminescu joaca rolul cadavrului din debara !? De, de-ale sincronizarii !“.