C.T.S. - un epilog
articol aparut in Cultura, nr. 178 din 2008-06-19» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: ANDREI TERIAN
În zilele de 30 si 31 mai s-a desfasurat la Iasi cea de-a treia editie a Colocviului Tinerilor Scriitori. N-aveam de gând sa scriu despre el în „Cultura“, pe de o parte pentru ca oricum am raspuns la o ancheta pe aceasta tema realizata de o alta revista, pe de alta pentru ca – mai ales dupa editia de anul trecut – ma asteptam ca evenimentul sa fie comentat intens (si, din pacate, cu precadere la nivel de bârfa & bascalie).
Cu toate acestea, m-au mirat slabele ecouri la editia de anul acesta: doar câteva publicatii iesene si revista „Mozaicul“ i-au acordat, dupa stiinta mea, oarecare atentie. Recunosc, s-ar putea ca unele reactii sa-mi fi scapat, iar altele sa mai apara între timp. Mai mult, dincolo de slaba receptare, am auzit zvonuri ca editia de la Iasi ar fi fost si ultima.Ce-i drept, asta nu pare o pierdere asa de mare. Tragând linie, cel mai mare câstig de pâna acum al Colocviului a fost ca tinerii scriitori de pe cuprinsul patriei au ajuns sa se cunoasca si sa mai schimbe câteva vorbe. În rest, ar fi, cred, putine lucruri de retinut. Din prima editie, de la Bucuresti, nu-mi mai amintesc decât câteva figuri pe care le-am vazut atunci pentru prima data. De la Cluj, nu pot sa uit numarul excesiv de participanti (aproape o suta), concursurile de Miss & Mister Popularitate si supararea lui Marius Ianus ca organizatorii l-ar fi „lucrat“ la numaratoarea voturilor. La Iasi mi-au placut mai ales atmosfera cordiala si calitatea dezbaterilor. Cu toate acestea, ce ramâne dupa cele trei editii? În niciun caz antologiile Colocviului: pe prima, daca-mi amintesc bine, a recenzat-o sarcastic Bianca Burta-Cernat cu doi ani în urma. Despre celelalte nu stiu daca a mai scris cineva (parca Manasia în „Tribuna“, despre cea de anul trecut), dar ma-ndoiesc ca vreuna din ele va deveni o piatra de hotar în istoria literara.N-am de gând sa scriu aici un pamflet împotriva Colocviului, mai ales ca, în general, organizatorii au facut ce-au crezut mai bine (chiar si la Cluj, unde i-au lasat pe junii condeieri sa-si faca de cap tocmai dintr-un exces de „corectitudine literara“). Însa ma întreb ce a iesit si, mai ales, ce ar putea iesi dintr-un symposion care a înghitit pâna acum peste un miliard de lei vechi. Ma tem ca principalul neajuns al Colocviului nu vine din selectia participantilor (pâna acum, toti tinerii scriitori importanti au fost invitati macar la o editie), ci din proiectarea defectuoasa a întâlnirii propriu-zise. Practic, Colocviul a fost organizat pâna acum sub forma dezbateri + lecturi publice, iar dezbaterile s-au învârtit în jurul unor teme prea vagi (gen „cât de noua e noua literatura?“, „alcatuiesc tinerii scriitori o snouat generatie?“ etc.), care au facut ca interventiile sa alterneze între truisme voioase si ofuri personale. Din acest punct de vedere, cred ca editia de la Iasi a fost o exceptie partiala (si partial benefica). Spun asta pentru ca, în cazul de fata, dezbaterea a fost precedata de câteva comunicari ale unor tineri critici consacrate „spiritului locului“. Cred ca initiativa organizatorilor a fost una rentabila, inclusiv pe termen lung. Din pacate, comunicarile – altfel, excelente ca material de istorie literara – nu se prea legau de tema Colocviului, astfel încât unii participanti au ajuns sa paraseasca rând pe rând scena. Totusi, cred ca ideea conferintelor nu trebuie abandonata în principiu; mai mult, s-ar putea ca acestea sa fie singura sansa pentru ca C.T.S. sa ramâna „ceva“. Fireste, nu cred ca ar trebui renuntat la dezbateri sau la lecturile publice (care, de regula, aduc si ceva public neofit), tot asa cum nu cred ca rendez-vous-urile oficiale ale tinerilor scriitori ar trebui sa concureze asa-zisele „sesiuni stiintifice“. De aceea, esentiala într-un asemenea caz mi se pare alegerea temei: suficient de precisa astfel încât sa nu se ajunga la situatia în care fiecare vorbeste „pre limba lui“, dar si suficient de larga pentru ca sa nu se transforme într-o sueta între 2-3 persoane. N-am pretentia ca modelul la care ma gândesc eu ar fi perfect, însa un precedent fertil în domeniu mi se pare Festivalul National de Poezie de la Sighisoara (editiile din primul cincinal al anilor '80).N-am uitat ca noi, douamiistii, am inventat roata, dar or mai fi stiind si ai batrâni câte ceva...