A început balul fotbalistic
articol aparut in Cultura, nr. 178 din 2008-06-19» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
A început lupta pentru suprematia europeana a reprezentativelor. Disputata din patru în patru ani, în intervalul dintre mondiale, astfel încât, la doi ani, laurii supremi se asaza pe fruntea unor tari care au în spate civilizatie si traditie nu numai în fotbal.
Acum, jocurile finale ale încercatului nostru continent se disputa în doua tari parca surori, Austria si Elvetia. Prima a cunoscut micimea umana a razboaielor, a doua aproape deloc, parca de la legendarul Wilhem Tell, cu arcul lui fermecat. Sunt cam noua sute de ani de atunci! Când esti alintat cu atâta liniste si când Dumnezeu te mai pricopseste si cu o tara minunata, de pe ale carei culmi parca vorbeste cu oamenii, sigur ca la tine acasa sunt depozitati o mare parte din banii lumii. Austria si Elvetia, tari fara pasiuni extremeParadoxal, nici Austria si nici Elvetia nu au ca preferinta pasionala si distractiva acest joc, care, pentru ei, se asaza într-o scara a interesului stârnit abia pe pozitia a patra. La austrieci putin mai sus, pentru ca au avut în istoria lor frumoasa poveste a „Wunderteam“-ului lui Happel si Sindelar, din anii '50. Când s-a mistuit acest jar, a ramas doar încercatul stadion din „Prater“, ce poarta acum pe buna si dreapta piosenie numele marelui pasator de la mijlocul terenului care a fost Ernst Happel, confirmat mai apoi si ca mare antrenor, câstigator de doua ori a „C.C.E“ cu Feyenoord si S.V. Hamburg, si inventator de exceptie al multor strategii de joc si mijloace de antrenament ce au revolutionat jocul. Sa-i fie tarâna usoara! L-am simtit de câteva ori de aproape. Emana caldura umana, superioritate a spiritului si pace în fotbal. Cu frumosii si limpezii sai ochi albastri, ca o apa curata de munte. Ultima data, la începutul anilor '90, când fizic mai era doar o umbra de om, antrena Austria. Si parea la fel de liber ca si libertatea ce noua, românilor, ne-a fost pogorâta atunci, din ceruri. A si plecat apoi, tare repede, tocmai spre acolo. Merita!Elvetia a cochetat mereu si mai putin cu fotbalul. Ceva, ceva tot prin anii '50, si a mai avut câteva tresariri dupa aceea. Numai la nivelul reprezentativei tarii celor patru cantoane. Acesti nemti, francezi si italieni de la munte, triburi vechi de când e lumea, la câti bani învârt si dosesc, va dati seama ca daca ar vrea, si-ar încropi repede echipe care ar aseza rezultate continentale de exceptie. Dar nu au pasiuni extreme, plesnesc de echilibru, si nu-si bat capul pentru excentricitati ce prind pe alte meleaguri.În tarile lor se odihnesc si vara si iarna cei care se respecta si vor liniste, peisaje de vis si aer curat. Atât cât îl mai poate apara aceasta planeta. Interesant este ca dupa atâta zgomot halucinant suportat în fotbal, mai marii acestui joc se-ngrijesc sa-si faca, nu numai pentru batrânete, câte o proprietate locuibila în aceste binecuvântate tari. Si ce ziaristi buni au! Jacques Ducret sau Mario Widmar, batrâni acum, dar mari iubitori de români si de când am furat-o, cu 7-1, în toamna lui 1967, la Zürich. Ce-ar fi sa ma bat peste gurita! Mai suntem înca pe acolo, în aceste zile de turneu final... Prietenosul Jacques Ducret conduce presa de câteva decenii bune, dar si fotbalul helvet. Ne admira si ne întelege toate prin care am trecut si nu întîmplator ajuta cum poate orice român ce-i apare în fata. Pe regretatul mare actor Dumitru Furdui, în 1970, l-a angajat la „Barul cu Serpi“ din Laussane. Iar dupa ce si-a garnisit cât de cât buzunarul, l-a trecut si granita cu Franta printr-un lan de porumb de lânga punctul de frontiera. Sub binoclul întelegator al celor care pazeau: „E mare actor român si visul lui este sa-si rupa câteva perechi de pantofi strabatând Parisul visurilor sale. Trebuie sa-l întelegeti“, argumenta sensibilul Jacques. De atunci i-a ramas porecla... „Mitica mais“!Atentie la portughezi!La Basel, cu Elvetia-Cehia si nu la Viena. Acolo se va încheia cu o semifinala si finala. Firesc, în orasul în care pietrele si zidurile murmura parca si ele acorduri de vals. Începutul n-a fost de bun augur. Doar încrâncenare provocata de oamenii lui Karel Brückner. Acum cu o linie de mijloc mobila si noua, doar cu Galasek vechi; în fata cvartetului de fundasi obisnuiti din ultimii ani. Peste pivotul Koller s-a vazut ca s-au asezat anii. Si nici nu-i mai are în preajma pe Milan Baros si Rosicki. Elvetia lui Kobi Kuhn s-a zbatut, putea chiar sa egaleze, dar, dupa ce s-a accidentat Frei n-au mai avut... fler în fata portii.În schimb, a cântat pe masura de fado cu arabescuri tehnice Portugalia. S-a jucat cu ienicerii sultanului Terim, doar îndârjiti. Atentie la portughezi! Au o distributie sigura si poate cel mai bun antrenor al europenelor pe banca tehnica, brazilianul Scolari. Daca nu se vor plictisi, pot ajunge departe. În „grupa B“, croatii au trecut cu scrâsnet de revolta peste fostii stapâni, austriecii. Le lipseste Eduardo si au doar doi oameni de la mijloc în fata care pot face diferenta: Modrici si Olici. Cam putin, daca mai adaugam ca si axul central defensiv este cam sfârsit energetic. Îi vor chinui oricum si pe germani.Dar „Manchafft-ul“ ramâne trupa în mars lansat. N-ati vazut ce simplu au trecut, iarasi, peste Polonia? În plus, antrenorul de acum, Ioachim Löw este tacticianul de decizie din spatele lui Klinsmann de acum doi ani, la mondiale. Ce periculos se rotesc în atac, surprinzând orice aparare, cele trei vârfuri de lance, Gomez, Klose si Podolski! Când ai o aparare sigura si trei mijlocasi de forta lui Fritz, Ballack si Schweinsteiger, poti ajunge foarte departe.În grupa noastra s-a început cu o partida-somnifer. La fel cum ne alintau, spre carbaxin!, francezii, în 1984. Am avut un om în plus la mijloc si n-am stiut ce sa facem cu el! Am facut santuri si gropi numai ca sa ne aparam, iar pe poarta n-am tras niciodata. Si ce Franta jalnica am prins. Poate pentru prima data.Ultima grupa – „D“, a confirmat superioritatea Spaniei si a Suediei. Toreadorii lui Aragonez trec în atac cu inventivitate si har tehnic de orice aparator cu mobilitate de taur, cum au fost rusii în primul meci. Sunt tineri si pot face multe. Suedezii, acum struniti doar de Lagerbäck, evolueaza cu aceiasi jucatori din ultimii ani, având si ei, ca nemtii, trei atacanti de exceptie: Ljundberg, Larsson (chiar la 37 de ani!) si Ibrahimovici. Va fi clar o lupta pentru suprematie finala între echipele latine si cele germano-saxone. Iar surprize, ca aceea cu Grecia, care a luat titlul în urma cu patru ani, nu se vor mai întâmpla.