A patra coroana pariziana
sau despre istoria unui masacru
articol aparut in Cultura, nr. 178 din 2008-06-19» cultura cultura sportului » Psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
Inevitabilul s-a produs, dar la niste dimensiuni cu totul surprinzatoare! Imaginam acum câteva saptamâni în paginile revistei „Cultura“ un întreg scenariu pentru evolutia raportului de forte în sezonul pe zgura al circuitului ATP de anul acesta. Pe scurt, descriam, aproximând, cum vor arata lucrurile în tenisul mondial profesionist. Îl laudam pe Roger Federer pentru modestia de a lua totul de la zero, jucând si câstigând la Estoril, un turneu de mâna a treia. Îl apreciam pe Novak Djokovici pentru imensul progres înregistrat în decursul unui singur an, ca si pentru taria de a profita de sincopele primilor doi competitori ai lumii, Rodger si Rafa. Triumful de la Foro Italico exemplifica fara rest acest tip de oportunism pragmatic si cinic. Dar înainte de orice îl glorificam pe Nadal, omul nu facut, ci nascut sa domine jocul pe zgura. Îi explicam surprinzatoarea înfrângere în turul II la Roma, prin oboseala si uzura acumulate în doua saptamâni de victorii muncite, la Monte-Carlo si Barcelona, accentuând totodata ca „nasul“ lui era nimeni altul decât un fost lider mondial si un ex-campion la Roland Garros, compatriotul sau cu nume regal, Juan Carlos Ferrero. Si pronosticam, dupa didacticele meciuri din semifinala si finala de la Hamburg, câstigate dramatic împotriva lui Nole Djokovici si Roger Federer, ca delfinul maiorchin va fi încununat a patra oara la rând pe zgura de la Roland Garros, egalând astfel recordul postbelic al celebrului suedez Björn Borg.În chip ciudat, desi prevestirile mi s-au confirmat în proportie de 100%, nu ma simt deloc ca o Mafalda triumfatoare... În fond, totul tine de specia celei mai prozaice si pedestre evidente. Nu trebuia sa fii un geniu ca sa intuiesti care ar fi putut sa fie cursul lucrurilor. Natural, întotdeauna exista un procent de incertitudine, provocat de posibile accidentari, abandonuri, miraculoase zile de forma pentru un jucator sau altul. Eu judecasem la bunul simt, fara sa iau în calcul factorul întâmplare. Ca am avut dreptate nici nu se mai cade sa discut, semn ca uneori realitatea e mai puternica decât orice fortuna sau conjuratie.Si sansa a determinat sa ma aflu la Roland Garros, în decursul primei saptamâni a turneului.
I-am vazut la lucru pe toti favoritii, ca si pe ceilalti competitori, mai putin bine cotati, dar recunoscuti pentru frumusetea sau insolitul jocului lor. M-am delectat cu soliditatea clasica a tenisului practicat de Marat Safin, am fost încântat de echilibrul si siguranta lui David Nalbandian, apoi am suferit ca argentinianul a fost eliminat de obscurul francez Jeremy Chardy. Am admirat inteligenta, eleganta si sportivitatea americanului James Blake, adevarat arbiter elegantiarum al circuitului pro. L-am invidiat pentru precizie, ritm si rezistenta pe neverosimilul rus Nikolai Davidenko, un om cât o aschie, dar care s-a dovedit un incredibil atlet pe court-ul de tenis.Cel mai atent i-am studiat însa pe primii trei favoriti, Federer, Nadal si Djokovici. Multi au spus ca elvetianul a progresat mult cât priveste jocul pe suprafata rosie. Înaintea finalei de la Roland Garros cu Rafa Nadal, a treia în trei ani, Roger a declarat fostului mare jucator suedez Mats Wilander ca se simte din ce în ce mai bine pe zgura, ca, spre deosebire de oponentul sau, si-a ameliorat jocul si ca nu se pune problema nici unui complex în fata spaniolului, în conduita caruia a deslusit unele imperfectiuni de care ar vrea sa profite. Realitatea a dezmintit cuvânt cu cuvânt, silaba cu silaba spusele liderului mondial, caci a fost evident pentru toti cei care nu sufera de cataracta sau de alta boala oculara ca ibericul a indus lui Federer un adevarat complex de inferioritate, unul autentic, analizabil conform tuturor coordonatelor lasate noua mostenire de Freud. Meciul final practic n-a avut istoric, caci el a stat tot timpul la discretia spaniolului. Scorul, dar mai ales statistica, sunt elocvente pentru maniera în care a dominat Rafael Nadal partida: 6 -1, 6 -3, 6 - 0!; greseli directe: 35 Federer, 7 Nadal; mingi de break convertite: 1 din 4 Federer, 8 din 17 Nadal; puncte câstigatoare (inclusiv serviciul): 31 Federer, 47 Nadal; total puncte câstigate: 52 Federer, 92 Nadal. O naucitoare înfrângere, un masacru, un carnagiu - asta a fost finala mult asteptata a editiei a 80-a a Roland Garros-ului! Rafa l-a nimicit cu jocul sau perfect, de aparare, iar ceea ce Federer a clamat înainte de meci ca ar fi slabiciune în jocul spaniolului, cautând solutia atacului, s-a dovedit un bluf, caci urcarile la fileu au contabilizat pentru elvetian un trist raport de 18 câstigate la 42 tentative, adica 43%, total insuficient pentru un pasator de geniu cum este Nadal. Expresul de Basel a fost constrâns sa adopte viteza unui nenorocit de marfar, iar suprematia maiorchinului nu a fost nici un moment pusa la îndoiala! Desi victoria lui Nadal nu m-a surprins decât prin proportiile scorului, marturisesc ca înaintea jocului final m-am întrebat daca Federer va fi capabil sa-i smulga macar un set rivalului sau de patru ani... Nu era o mirare retorica, partizana, subiectiva, ci doar reflexul unui studiu de o saptamâna, la fata locului, apoi al vizionarii pe canalul Eurosport a celorlalte meciuri de la Roland Garros, începând cu optimile de finala, pe care le-am prins la Bucuresti, acasa. Ei bine, vreau sa spun ca am fost realmente surprins de maniera în care Rafa si-a eliminat adversarii din optimi si sferturi. În faza ultimilor „16“, Nadal l-a întâlnit pe ibericul Fernando Verdasco, un foarte bun jucator pe zgura, pe care însa l-a spulberat cu 6 -1, 6 - 0, 6 -2! Numarul 20 mondial, Verdasco nu este ceea ce se cheama specialistul unei unice suprafete, în speta zgura, el facând faze superioare si la Wimbledon, dar si la US Open, pe gazon si pe hard, deci este un competitor complex si mai ales un mare luptator... De aceea m-a mirat zdrobitoarea victorie a lui Rafael Nadal! În sferturi triumful a fost înca si mai eclatant, caci secundul lui Federer s-a întâlnit cu un alt compatriot, Nicolas Almagro, un jucator pe care multi comentatori îl considera numarul trei mondial pe aceasta suprafata, dupa Rafa si alt iberic, David Ferrer. Scorul înregistrat de tânarul din Manacorul Maiorcai a fost la fel de jenant ca si cel din optimi, contra lui Verdasco: un sec triplu 6 -1! Nemaivazut! Toate aceste rezultate au constituit pentru mine indicii extrem de clare ca nu învingatorul este problematic la Roland Garros-ul de anul acesta, ci numai scorul... De aceea nu m-am temut ca va câstiga Roger Federer. Pentru ca, omeneste, psihologic, sportiv, elvetianul a pasit pe zgura de pe Philippe Chatrier ca o victima, ca un taur dus în arena spre a-l înfrunta pe toreador. Or, stie oricine, oricât de bataios ar fi taurul, deznodamântul nu poate fi decât unul singur: victoria purtatorului de spada. Numele acestui teribil torero? Rafael Nadal de Manacor. Spada sa? O racheta Babolat Aero Pro Drive. Atu-ul sau? Taria morala si inteligenta tactica. Consecinta? A patra coroana la rând pentru regele jocului pe zgura, în padurea Bois-de-Boulogne, în Colosseum-ul de la Roland Garros. Olé, Rafa! Olé!