Haralamb Georgescu si icoana modernismului
articol aparut in Cultura, nr. 178 din 2008-06-19» cultura cultura urbana »
Autor: RADU COMSA
Pe Calea Ferentari din Bucuresti, un loc brenduit groaznic sau cel mult ignorat de bucuresteni, aproape de capat, un ansamblu urbanistic pare iesit din context. Trei unitati de locuit construite într-o geometrie perfecta, cu fatade reticulare finisate în detalii precise si cu circulatii acoperite cu atentie, în grija pentru trecator. Ansamblul nu e interbelic, pare ulterior, contemporan anilor '50, dar, curios, nu respira sovietic. Misterul se lamureste odata ce revezi imaginea, proiect din 1944, pe un panou al expozitiei dedicata arhitectului Haralamb Georgescu, deschisa în mai la sala Universitatii de Arhitectura „Ion Mincu“. Eveniment rarisim prin amploarea si exactitatea documentarii si mult mai consistent decât obisnuitele obligatii motivate de centenarul subiectilor.
Este în primul rând un restitutio absolut necesar pentru un arhitect mentionat pâna acum doar prin ecoul colaborarii cu Horia Creanga, cu care semneaza monumente ale exactitatii moderniste precum imobilele Aro de pe Magheru si Calea Victoriei si cladirile uzinelor Malaxa. Câteva, putine, imobile din Bucuresti sunt create de Haralamb Georgescu în calitate de autor exclusiv, printre care Restaurantul Ratoi din Herastrau si minicvartalul din Ferentari, dar claritatea discursului e aceeasi ca în cazul imobilelor proiectate alaturi de Creanga.
Ceea ce ar putea parea deja substanta unei retrospective devine doar prologul, pentru ca expozitia urmeaza viata si opera sa în America, complet necunoscute românilor. În fata compromisului inevitabil, arhitectura fiind serbetul de coacaze al dictaturii, Haralamb Georgescu sacrifica o cariera universitara si alege în 1947 exilul. Cu succes. De fapt, exceptionala practica a meseriei si consecventa ideilor transforma rapid exilul în partea principala a arhitecturii semnate de el. Mai ales dupa ce ajunge pe coasta de vest si dupa câteva întâlniri determinante, printre care si cea cu Pier Maria Pasinetti.
Un european rafinat, pendulând între California si Venetia, scenarist al lui Antonioni, Pasinetti a fost comanditarul ideal, ideala fiind si colina din Summitridge Drive, Beverly Hills. Resedinta Pasinetti, construita în 1957-1958, constituie un arhetip al simplitatii împacate cu natura într-o structura atent gândita, într-o vreme când America era potcovita cu unele din cele mai urâte cladiri din istoria sa.
Stilul este continuat în resedinta proprie, construita între 1963-1965, care nu beneficiaza de panorama aleasa de Pasinetti, fiind cu atât mai remarcabila. Urmeaza o serie de locuinte private si edificii publice în care apelul la legile modernismului este elaborat în permanenta, de exemplu la Rinaldi Convalescent Hospital din Los Angeles (construit în 1966), este reinterpretata tipologia fatadei uzinelor Malaxa. Opera magna ar putea fi considerat proiectul „Sky lots“ (1967, nerealizat) o dezvoltare urbanistica pentru 20000 locuitori propusa pentru Los Angeles. Concentrarea în zone de mare densitate cu spatii ample între ele si fatadele cu un tipar neuniform ale acestui proiect au fost comparate, la simpozionul aferent, cu proiecte ale lui
Le Corbusier. Dar aceleasi elemente se regasesc într-un
déjà-vu de tinerete, pe Calea Ferentari în Bucuresti. Filiatia dintre ansamblul din Ferentari si proiectul grandios pentru Los Angeles este evidenta si tipica pentru consecventa arhitectului. Si unul dintre micile secrete ale orasului pe care bucuresenii iubesc sa-l urasca.
Dincolo de descriptiv, expozitia Haralamb Georgescu pune în discutie problema fundamentala a icoanei moderniste în arhitectura româneasca de azi. Pentru ca, exceptând un Ardeal vernacular, în România arhitectura de calitate fie pupa icoana modernista, fie nu exista. Casa Florei Reich de pe Grigore Mora, a lui Marcel Iancu, e obligatoriu sa fie copiata în timpul studentiei, de multe ori si dupa. Inspiratia interbelica e prezenta la orice scara, chiar Vladimir Arsene declara într-un interviu televizat ca în proiectul Europe House din Piata Victoriei a reluat o tema formala din imobilul Scala al lui Rudolf Fraenkel.
Icoana modernismului si lipsa alternativelor ei erau evidente la deschidere. Studentii se plimbau oscilând între admiratia pentru ceea ce ar fi putut sa fie Bucurestiul daca ... si groaza compromisului de dupa absolvire care îi va obliga sa planteze lalele de inox la intersectii. Haralamb Georgescu le ofera acestora experienta succesului prin refuzul compromisului, arhitectura sa americana devenind referinta unei evolutii continue, dar pe o tema de mult glorificata la noi. Ceea ce subliniaza prin opozitie acuta absenta a alternativelor, or acestea exista, câtiva japonezi au aratat în timpul Bienalei din 2006 cum poti ajunge pe un drum nou dupa modernism cu mijloacele sale – adica cu umilinta, câteva linii drepte si cu gândul la lumina soarelui.