Romanian Beauty
articol aparut in Cultura, nr. 178 din 2008-06-19» cultura cultura literara »
Autor: ANDREI TERIAN
„Deocamdata, Stefan Manasia ramâne un poet care promite mai mult decât scrie“ – astfel îmi încheiam cronica la volumul „Amazon si alte poeme“ (2003), cu care debutase tânarul autor clujean. Nu am nici orgoliul, nici iluzia afirmatiilor infailibile, dar cred si acum ca am avut dreptate, în ciuda comentariilor entuziaste care au însotit reeditarea cartii: la relectura, „Amazon“-ul mi s-a parut acelasi volum inegal, în care cele doua piscuri splendide din prima parte („amazon“ si „ostroveni“) sunt contrabalansate, în cealalta jumatate a cartii, de un desert pe care nu se poate cultiva aproape nimic.Ca asa stau lucrurile, o arata retrospectiv noul volum al poetului („cartea micilor invazii“), care absoarbe si placheta samizdat „etica grunge“, aparuta în 2006. Daniel Cristea-Enache s-a grabit sa vada aici o „desprindere“ de formula din „Amazon“ („România literara“, 18 aprilie 2008). În realitate, nu e vorba de asa ceva: „tonalitatile de poet revoltat“ nu lipseau nici din cartea de debut, doar ca acolo cele doua dimensiuni ale poeziei lui Manasia (cea „maximalista“, nostalgica si vizionara si cea „minimalista“, angajata si prozaica) îsi împarteau echitabil teritoriile; aici, însa, cele doua linii se suprapun, iar efectul de ansamblu este unul superior si de durata. Nu vom regasi, ce-i drept, în „cartea micilor invazii“ piesele flamboyante cu care ne obisnuise „Amazon“-ul (doar „levitatia“ finala atinge o asemenea incandescenta), însa poetica lui Manasia îsi dezvaluie acum o miza cu bataie mai lunga.Captivul din tablouUn bun exemplu al modului în care functioneaza acest mecanism îl constituie poemul „aroma“: „cum trece apa peste stavilar ca sa se piarda / în noaptea cea clara / asa sa treaca – în tangaj etern – / si viata ta. ori sa încremeneasca / deodata cu tumultul cascadei / în pastelul kitsch, / între arinii prin care se strecoara / luminile de licurici. lumile / mici laolalta cu golul major / al existentei de aici si / din vietile tale fictive / sa se uneasca pentru totdeauna / în tabloul kitsch. iar informatiile inutile / sa se disipe în aerul cu sclipici. / aerul umed si sulfuros. tu / / sa ramâi cu pacea arinilor, / în sandale, pe pod, deasupra / stavilarului si luminitelor / oliv. sa-ncremenesti / peste farâma de plaja, / peste stâncariile de sapun. salivând / si cu narile invadate / de izma si cimbrisor, / experimentând, alternând, / punând la lucru papilele / pâna ce vei afla, / în clipa aceea solemna si atica, / aroma golului major din viata ta.“Textul de mai sus mi se pare definitoriu pentru poezia lui Stefan Manasia. Mai întâi, nu e greu de observat aici aliajul de „minor“ si „major“ pe care l-am amintit deja. Discursul ceremonios al poetului (pigmentat cu numeroase reluari, pretiozitati si rime interne) amesteca doua serii de reprezentari, dintre care primele vizeaza concretul imediat (cascada, arinii, licuricii, „aerul umed si sulfuros“ etc.), pe când celelalte trimit catre o alta dimensiune, conotata metafizic sau cel putin existential („tangaj etern“, „golul major al existentei“, „vietile tale fictive“). Ca si în falsele pasteluri barbiene, pare sa avem de-a face în „aroma“ cu „dimensiunea – doua“, cu o „îndoire“ a lumii în urma careia subiectul transcende din contingent în eternitate, lasând deoparte „informatiile inutile“. Si totusi, sensul poeziei e altul, de vreme ce elevatia eului nu se finalizeaza în sensul sublimarii de sine, ci printr-o dureroasa revelatie a „golului major din viata ta“. În fond, nici nu avea cum sa fie altfel: captiv într-un „tablou kitsch“, subiectul poeziei nu poate accede la plenitudinea existentiala (de vreme ce aceasta este una iremediabil trucata), ci poate cel mult sa-si explice intuitia falsitatii propriei vieti.Parada simulacrelorMai mult decât atât, atitudinea din „aroma“ se proiecteaza asupra întregului volum, pe care unii comentatori l-au asezat sub zodia estetismului. Si, la prima vedere, acolo se si afla cartea, daca avem în vedere ca Manasia ne desfasoara înaintea ochilor o veritabila parada a simulacrelor: de la „înserarea ca o ilustrata“ din „serenada muncitorului“ la „atolii de ruj“ si „buzele matlasate“ din „alien tandru“ sau de la „matrix / religia pura“ si talk-show-urile care „ne sug creierul prin micul ecran“ (în poemul „26“) pâna la „tabloul kitsch“ pe care l-am pomenit deja, majoritatea textelor se dezvolta în jurul acestui regim al duplicatelor.Exista o singura problema aici, si anume ca, desi da la tot pasul peste simulacre, Manasia nu e dintre aceia care sa juiseze la vederea lor. Din contra, poemul „kamunyak“ (nu foarte reusit ca text, dar relevant ca atitudine) ne ofera o explicatie a acestei rezistente: poetul vizioneaza un documentar despre o leoaica pe nume Kamunyak, care „adopta“ un pui de antilopa oryx. Reactia sa la acest fenomen – natural si, totodata, împotriva legilor firii – este una extrem de violenta: „kamunyak / / tu ma faci sa nu mai vreau / sa par inteligent / tu-mi dai inima pe razatoare / si ma îndepartezi de / LUMEA LOR DE CÃCAT / de spectacolul lor pt. CRETINI“, iar asta se întâmpla „în vreme ce etilul caldut & cafeaua / -mi storceau si irigau creierul / si tatuau în crevasele creierului noile reclame: / prabusiri, sfidari, eviscerari, topiri, / ademeniri, miraje, termitiere, / scaderi, caderi, sclipiri, clipiri...“Prin urmare, departe de a urmari sa fardeze realitatea, poezia lui Manasia da semnalul „rebeliunii grunge“ împotriva talk-show-ului universal. Orice suspiciune de estetism trebuie înlaturata de aici; dimpotriva, estetismul nu constituie placa turnanta, ci marota versurilor lui Manasia. De altfel, acest lucru se observa chiar în „viziunile“ poetului: desi trece într-o maniera aproape unanima drept un vizionar, Manasia nu „transfigureaza“ nimic. Caci, chiar daca textele sale ne tin la curent cu ultimele contorsiuni ale realului, poetul se jura cu mâna pe inima ca toate aceste imagini sunt vazute, iar nu facute. El se complace astfel în ipostaza aparent umila de profet al miracolelor lumii „de dincoace“, de stenograf al unui vizionarism imanent.Epifaniile organiculuiÎnsa cea mai importanta confirmare vine din atitudinea poetului fata de organic. În fond, aceasta este cheia întelegerii poeziei lui Manasia. Epifaniile organicului – zice poetul în „ostroveni. viata si contactele“ – „ne-au umilit imaginatia“, iar paduchii, viermii, pisoii, iezii si brusturii declanseaza, în „cartea micilor invazii“, revelatii cu mult mai electrizante decât ar putea-o face vreodata muzica sferelor, lumina suprasensibila sau restrânsele perfectiuni poliedrale. Tot astfel se explica, de fapt, titlul cartii, proiectata ca o succesiune de extaze consumate în „zona“ tarkovskiana de dupa blocuri: „acum 7 ani la adapostul serii / începeau micile invazii: / din gradinile ghemuite la picioarele blocurilor / pustimea fura trandafiri, crini cu aura flamboianta / ramuri cu zarzare si cirese abia date în pârg“ („micile invazii“).Dar fara îndoiala ca viata „cantonului“ nu se limiteaza la câini si pisici. Vie, pentru Manasia, e orice realitate care poate fi tradusa într-o „stare de spirit“. Cum se întâmpla, bunaoara, cu acea punga de plastic din „American Beauty“, care îl bântuie pe poet fie în varianta amazonica a unui „sac de nailon / pe jumatate umflat de aer pulsând ca o inima alba“ în „tourette (2)“, fie ca iluminare suprema ce pune capat extraordinarului poem „levitatia“: „la 16:56, 2oC, în Manastur, / în amiazaspreseara de noiembrie (cancer în stadiu terminal) / am vazut colaje de frunze, ziduri coscovite / oameni cu încaltari proaste si umbrele negre, / un cires umed si viu / lânga cristi de tabla despuiati & înfrânti. / ... / am vagabondat pe strazi care se bifurcau / în strazi care se bifurcau la capatul blocurilor faraonice, / pâna la casele promiscuurbane / unde aerul e dintr-o data mai curat iar pomii mai însufletiti, / unde soarele jilav dimineata loveste / în cocosii de tabla ai acoperisurilor, / iar staniolul înghetatei Napolact straluceste / ca o inima de aur, ca o inima de aur strivita de caldarâm.“Putem întelege acum mai bine ce va sa zica „etica grunge“, drapelul sub care Manasia si-a asezat ambitiosul sau proiect poetic: e vorba, negresit, si de scârba fata de cei ce „vor sa se scoata cu literatura“. Dar, totodata, e vorba de ceva mai mult: de etica unui poet care, constient de faptul ca transcendenta este o iluzie, are taria sa refuze mirajele unui univers de carton, multumindu-se cu „micile“ minuni ale lumii de lânga noi. Caci, hotarât lucru, Manasia nu crede în „adevarul minciunii“, sau, mai bine zis, în faptul ca, pentru a iesi înaintea noastra, literatura ar avea nevoie sa îmbrace straiele minciunii. Si, tocmai de aceea, pentru tânarul poet clujean, poezia va fi întotdeauna o chestiune de etica si nu de „estetica“.Dincolo de câteva naivitati (gen „toporisca-nserarii“, „iepurii elocintei“ sau „madlena textila“) sau de anumite experimente grafice facile ciclul titular al volumului, „cartea micilor invazii“ mi se pare una dintre cele mai convingatoare probe privind tineretea poeziei „tinere“.