Sari la conținut

Noi si europenele

articol aparut in Cultura, nr. 177 din 2008-06-12
» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
Comicariile de dupa sfârsitul campionatului continua, selectionerul de culoare liberala (dar nici nu îl chestionam asupra doctrinei) a semnat, ca primarul, un act justificativ pentru operatiunile mai mult sau mai putin oculte ale latifundiarului din Pipera. Sa îi fie de bine, caci nici nu începusera pregatirile pentru „Euro“.

 În schimb Steaua, depunctata, poate intra si sub sabia U.E.F.A.  Aceea este dreapta.

Altfel gândind, Piti este un personaj tare interesant. Chiar puternic. Are „sânge în el“, cum mai spun românii. Si înca sânge rece, chestie decisiva în conducerea unei echipe. Desigur, se mai pune problema cunostintelor complexe, dar nici acestea nu sunt o mare problema. În istoria fotbalului au fost aureolati, adesea, antrenori mai putin sofisticati tehnic si tocilari de carte, dar care au avut carisma, care „stiau jocul“, cum spunea unicul nea Tinel Stanescu, si care produceau un „feeling“ puternic între ei si jucatori, o cheie de necontestat a succesului. Apoi, tare importanta pentru un tehnician este capacitatea de a reduce tot registrul informational al unui joc la strictul necesar. Adica la ceea ce trebuie sa faca, simplu si doar în câteva idei de joc, oamenii sai. Si sa stie cum sa blocheze evolutia adversarului.

Grupa mortii: leac sau scapare

Si în aceasta privinta Piturca puncteaza decisiv. Aproape peste ceilalti antrenori ai puternicelor nationale pe care le vom întâlni (când apare acest articol jocul cu Franta s-a disputat, deja) în grupa de la „Euro“, numita aiurea, ba „grupa mortii“, ba „a bucuriei“ – ultima expresie apartinând în mod particular unor oficiali importanti ai forurilor conducatoare ale fotbalului. Ma rog, e abilitatea lor sa toarne apa chioara a vorbelor peste încrâncenarea de necontestat a disputelor. Pai, cum sa vorbesti de moarte în cazul nostru, al românilor? Am trait noi cu adevarat, vreodata? Cu profunzime si responsabilitate încrâncenata, suferind, înfrangându-ne pornirile subiective? Sau, mult mai simplu spus, strângând din dinti pentru a ne fi, cu adevarat, mai bine? La noi, si în comportamentul nostru, contaminant a fost contemplativul si înselaciunea oriental-bizantina, hohotul de râs pentru mai toate ce sunt serioase si înjuratura.

Si ce frumos stim sa ne împopotonam fals cu artificii de atitudine. Când sortii ne-au asezat în aceasta grupa „C“, am dat de ceasul mortii. Ca e tare greu, ca s-ar putea sa ne bata toti si câte si mai câte bocete, de care nu cred ca ne vom scutura vreodata. Îndeosebi atunci când norii par sa se îndrepte spre noi, ca mai ieri, cu grindina cât oul de porumbel. Aproape imediat dregem basamacul. Încercam sa invocam soarta, potrivnica mereu, dar dam si ceva plesniri ca, totusi, ne vom descurca. Sa luptam cu destinul, cum fac popoarele puternice, as! Am mai balansat, cât de cât, dramul de speranta fara de leac sau scapare prin care îi amagim pe cei de lânga noi si ne pacalim pe noi însine. Vagi îmberegateli propagandistice ca, totusi, s-ar putea sa rupem gura târgului. Bineînteles ca târgul nostru, pentru ca adversarii nostri, pe când noi fugeam prin râpi de navalitori, erau deja bine asezati în „burguri“, cu ziduri de aparare inexpugnabile si se rugau în biserici templiere, în al caror spatiu puteau încapea mai toate locurile de rugaciune de la începuturile asezarii pastorului Bucur.

Si ai lor scârtâie pe ici pe colo

Ce-i drept, un turneu final de campionat european este mult mai echilibrat decât competitia suprema, campionatul mondial. La europene nu poate fi categorisit ca slab nici un participant. Iar noi întâlnim, nici mai mult nici mai putin, în primele doua partide din serie, tocmai pe finalistele din urma cu numai doi ani ale mondialelor! Cealalta prezenta este Olanda. Si oricât am crede ca ne avantajeaza, cât de cât, moral, faptul ca i-am învins în ultima disputa, aceea de la Constanta, stim foarte bine ca purtatorii culorii „Ducelui de Orange“ abia ne asteapta. Au si ei, de la mijloc în fata, jucatori rapizi si tehnici, bine asamblati, care pot inventa oricând o executie de exceptie aducatoare de gol. Ca si Franta si Italia! Totusi, apararile acestor adversari din grupa, interpretate atent, pot scârtâi. Nu din toate încheieturile, precum reumaticii, dar în axul central defensiv cu siguranta. Totusi o astfel de vulnerabilitate nu poate fi pusa în evidenta prin presionarea sau avansarea întregului modul de joc în terenul lor. Numai creându-se spatii de plonjare se poate, deci pe contraatac. Asa cum, de fapt, Victor Piturca a si conceput lotul prin care ne vom prezenta. Poate ca, în acest sens, putea fi inclus printre tricolorii de atac si incisivul Bratu, aflat cu certitudine mai în forma decât... numai talentatul Ciprian Marica. Dar ca sa-l pui în evidenta pe percutantul Florin Bratu trebuia sa dispunem si de pasatori buni pe culoarele scapate, uneori, de acoperire ale celor pe care îi vom înfrunta la Zürich si Berna – „rifinitorii“, cum le spun atât de plastic fratii nostrii de ginta, italienii.

Optimism în declaratii.
Si sa nu primim gol!

Poate ca, firesc, în zile si nopti cu mintea la rece, dupa analizele de apreciere a adversarilor si dupa pesimismul tragerii la sorti, au urmat atitudini rezervat optimiste. În declaratii, dar mai putin si în fapte de joc. Pentru ca tricolorii, pastrati destul de discret în cantonamentul de la Mogosoaia, s-au antrenat normal, dar au evoluat la vedere doar într-o singura partida, aceea cu reprezentativa deja intrata în vacanta, doar de putin timp, a Muntenegrului – echipa cu traditie de jucatori valorosi în istoria fotbalistica a unitei Iugoslavii.

În final, soarta noastra la acest examen suprem european depinde mult de gândirea si de abnegatia fizica, dusa pâna la sacrificiu, a purtatorilor culorilor tricolore. Mai ales începutul, adica primele nouazeci si ceva de minute sunt foarte importante. Si mai cred ca este decisiv sa ne concentram pentru a nu primi gol. Este imperativul tuturor echipelor în istoria unor astfel de competitii. Cu atât mai mult pentru noi, care am probat de atâtea ori ca ne aprindem repede, dar ne si stingem imediat entuziasmul. Oricum, sa dea, deci, bunul Dumnezeu sa pornim cu dreptul. Eu voi fi mereu, în numerele ce vor urma, cronicarul dumneavoastra pentru tot ce se va petrece.