Expozitii londoneze
articol aparut in Cultura, nr. 177 din 2008-06-12» cultura afis international »
Autor: ANGELA MARTIN
FREDERIC CANOVAS
La National Gallery – „Pompeo Batoni (1708-1787)“
Un mostenitor al bellei manera
Muzeele frantuzesti se pot mândri ca au, fara îndoiala, cea mai frumoasa, colectie de pictura italiana din afara Italiei. Un pictor însa lipseste dureros la apel: Pompeo Batoni (1708-1787). La Luvru nu sunt decât trei pânze ale marelui maestru italian din secolul XVIII. Dar în Marea Britanie, mai ales, lucrarile lui sunt împartite între muzee si colectionari. A fost, asadar, de asteptat ca responsabilitatea celebrarii tricentenarului nasterii pictorului sa-i incumbe celebrei National Gallery. Rezultatul a fost uimitor. De-a lungul celor sase sali de un rafinament tipic englezesc, expozitia de la Londra a reparat o nedreptate ale carei victime au fost, dupa moartea acestuia, pictorul si lucrarile sale. Mostenitor direct al lui Rafael si al lui Guido Reni, a caror influenta se vadeste si în reprezentarile Fecioarei si ale Sfintei Familii, Batoni e cunoscut mai ales ca portretist. Începând din 1750, toate personalitatile care erau considerate ca atare de aristocratia britanica, si care vizitau peninsula în cadrul Marelui Tur, treceau prin atelierul pictorului roman. De aici, o colectie unica de portrete în marime naturala, pictate la tara sau printre ruinele romane, pe care turistii englezi, irlandezi si scotieni le duceau apoi pe proprietatile lor si le agatau de simezele castelelor lor pentru a-si impresiona vizitatorii, incitându-i sa faca la fel; ceea ce, pentru Batoni a însemnat un numar impresionant de comenzi care l-au facut celebru si bogat. Sala din centrul expozitiei a prezentat câteva dintre aceste superbe portrete. Originalitatea si forta acestei retrospective s-au datorat însa faptului ca ea nu s-a marginit la acest aspect arhicunoscut al operei pictorului italian, oricât de admirabil, ci i-a restituit traiectoria: de la pictura religioasa („Fecioara cu pruncul în slava“ apartinând Muzeului din Toledo) la alegoria trecând prin pictura pe teme istorice, de la care însusi Batoni se revendica si pe care, din pacate, portretele sale adeseori a eclipsat-o. Expozitia a fost o încântare, dezvaluindu-ne în pânze demne de bella manera, un mare colorist si un desenator fara pereche. Am ramas, totusi, cu un singur regret: comisarii expozitiei n-au considerat oportuna prezentarea desenelor pictorului. În ele, Batoni se dovedeste a fi egalul propriilor modele si unul din artistii cei mai înzestrati ai secolului al XVIII-lea.
Expozitia a fost deschisa între 20 februarie si 12 mai. La Royal Academy of Arts – „Cranach“
Un pictor virtuoz la curtea principilor germani
Cu cinci secole în urma, în 1503, împaratul Frederic III îi îngaduia pictorului sau oficial, Lucas Cranach (1472-1553), sa foloseasca stema – un sarpe înaripat tinând în gura un inel. Majoritatea picturilor artistului din aceasta perioada sunt recognoscibile dupa aceasta emblema, dar Cranach se distinge si prin stilul sau, melanj al influentei lui Albrecht Dürer, în atelierul caruia a lucrat probabil un timp, cu cele ale unor pictori flamanzi, descoperiti în timpul sederii sale la curtea Margaretei de Austria care guverna pe atunci Tarile de Jos. Royal Academy of Arts i-a adus un omagiu pictorului german prin cincizeci de lucrari pictate si gravate, dintre care celebrul triptic cu „Pruncul si Sfânta Ana“ (1509) din muzeul de la Frankfurt, tablou de un rafinament si de o somptuozitate surprinzatoare, ce ne lasa sa presupunem ca Cranach cunostea bine arta pictorilor italieni, în special a lui Perugino si Rafael. Portretele sale de o mare minutie – a fost printre primii care au realizat portrete în picioare – izbutesc sa redea psihologia personajelor pe care le reprezinta. Asa sunt, bunaoara, diferitele portrete ale lui Martin Luther, cu care Cranach a fost prieten. Cel din 1525, în care marele reformator german se detaseaza pe fondul verde, se aseamana cu lucrarile unui alt mare portretist al epocii, francezul Jean Clouet, nascut în Tarile de Jos burgunde, pe care Cranach l-a cunoscut probabil în timpul sederii sale la Mechelen. Dincolo de portrete si de mari compozitii religioase si mitologice (precum uluitorul festin al lui Irod din 1533), Cranach exceleaza în executia peisajelor. Fundalul unora dintre tablourile reunite la Londra lasau sa se întrevada peisaje magnifice, în care realismul – adesea vecin cu suprarealismul unui Dali sau al unui Max Ernst – se amesteca cu sublimul, demonstrând ca pictorii germani pot da dovada uneori de tot atât de mare virtuozitate ca si pictorii italieni si flamanzi din aceeasi perioada.
Expozitia a fost deschisa între 8 martie si 8 iunie.