Culorile rodiei

articol aparut in Cultura, nr. 177 din 2008-06-12
» cultura cultura antropologica » Barca lui Noe
Autor: CIPRIAN VOICILA

Desi am trecut de nenumarate ori pe lânga Biserica Armeneasca, nu am intrat niciodata. Poate ca si acum s-ar fi întâmplat la fel, daca nu as fi fost însotit de trei studente care s-au implicat în cercetarea asupra comunitatii armene din Bucuresti. Studentele se numesc Ana Apostu, Veronica Danila si Teodora Vladescu. Proiectul în care cercetarea noastra si-a gasit locul se intituleaza Puzzle – Povestea vecinilor – La taifas cu „ceilalti“. „Ceilalti“ fiind germani, evrei, maghiari, turci, francezi, greci, rromi, bulgari, italieni, aromâni, comunitati etnice care au contribuit la construirea identitatii culturale a Bucurestilor.

Înainte de a-i lasa pe ei sa se auto-reprezinte, va garantez ca, daca nu am fi monopolizat noi românii ospitalitatea, ar fi trebuit sa îi declaram pe ei cei mai ospitalieri oameni. Duceti-va la Biserica Armeneasca si veti vedea.



Lusine Navasardyan:

Armenia – România, fara retur

Povestea unei cetatenii

„Am venit în 2000, dupa ce am terminat facultatea, am venit aici sa fac masterul. Când am venit, deja aveam de gând sa ramân aici, nu am venit sa fac masterul si sa plec înapoi, stiam ca voi ramâne. De ce am plecat din Armenia ?... Mai mult motive politice, nu neaparat social-economice, pentru ca din acest punct de vedere familia mea statea destul de bine. Si m-am hotarât sa plec din Armenia, unde sa ma duc, iata ca în România, bunicii fiind de aici.

M-am gândit ca voi obtine cetatenia destul de usor si voi putea sa si profesez. Am ajuns în România, a urmat o perioada de acomodare, iar în ce priveste cetatenia, am obtinut-o mai greu decât m-am asteptat. A durat 3 ani sa-mi obtin cetatenia româna, desi bunica îsi redobândise cetatenia. Exista în România diferenta între dobândit si redobândit, iar cei care au avut cetatenie si-o pot redobândi, inclusiv urmasii acestora; asa ca totul ar fi trebuit sa dureze câteva luni, însa autoritatile române mi-au refuzat cererea, spunându-mi ca bunica nu a avut cetatenie româna, ca nu i-a fost data în mod legal si o gramada de alte motive de genul acesta. Asa ca am fost prima persoana care sa dea statul roman în judecata pentru cetatenie si am câstigat pe o lege din '47. Eram deja intrata la doctorat când am obtinut-o, apoi am intrat si la Barou si mi-am început, sa spun asa, viata de cetatean român.

Si pot spune ca, pentru prima data, în România am simtit ca mi-am gasit locul. Nu era vorba ca simteam ca nu sunt armeanca, nimic de acest fel, nu, sunt chiar foarte daruita culturii si civilizatiei mele. Dar dupa optzeci de ani de comunism, Armenia fiind si un stat foarte traditionalist, foarte conservator, am simtit o usoara constrângere. Cum felul meu de a gândi a fost mereu open-minded si tolerant si cum gândirea celorlalti pentru mine e foarte importanta, îmi place ca fiecare sa-si exprime punctul de vedere, chiar daca e diferit de al meu. Acolo exista o gândire de masa, iar toata înclinarea asta spre traditionalism s-a produs si pentru ca de fiecare data au fost fie sub turci, arabi, tatari, tot timpul au fost sub influenta cuiva. Si mereu statele care se afla sub dominatia altora, sub amenintare de invazie, de asimilare, sunt ceva mai conservatoare, încearca sa-si pastreze traditiile si câteodata merg prea departe. Nu înteleg ca una e sa-ti pastrezi traditiile, anumite credinte, anumite modalitati de a fi si alta sa nu accepti nimic diferit, nu neaparat nou sau vechi, ci pur si simplu nimic diferit. Eu nu spun ca acolo legea te pedepseste, nu , dar social simti ca nu apartii locului, ceilalti îti dau de înteles ca, daca nu esti la fel ca ei, esti dat la o parte. Când am venit însa în România, mi-am dat seama cât de mult aveam nevoie de liniste si sa fiu acceptata de ceilalti, în ciuda diferentelor, de orice fel ar fi ele. De exemplu, eu nu sunt credincioasa, dar în România mare parte din oameni sunt. Ei, eu niciodata nu am simtit ca nu as fi acceptata din aceasta cauza. În Armenia, în schimb, armenii, desi sunt spirituali, nu sunt fanatici cu religia. Acum par sa devina, dar asta poate fi si din cauza ca religia a devenit un refugiu în fata vietii grele pe care o duc.

O Românie a bunicilor

Bunicii au vazut România interbelica, nu pe cea comunista, pentru ca în '48 s-au întors în Armenia, iar Bucurestiul era acela boem, frumos, si de la ei stiu expresia asta «Bucuresti e Micul Paris», ei ramasesera cu imaginea asta, cu cafenele, scriitori, artisti, ceea ce m-a atras foarte tare, copil fiind într-un regim sovietic strict, dar chiar si dupa; chiar si perioada de dupa revolutie a fost grea. În primul rând, la noi revolutia a tinut trei ani, iar razboiul practic nu s-a terminat nici acum si va dati seama cum se reflecta asta în vietile oamenilor. Bineînteles ca eram atrasa de aceasta imagine a Europei, pentru ca pentru noi Bucurestiul, România, reprezenta Occidentul. Asa ca tot timpul am stiut ca am aici o a doua patrie. În ceea ce priveste obiceiurile, cele ale familiei mele au diferit putin, dar asta nu pentru ca ei ar fi fost în România, ci pentru ca în Armenia societatea e împartita în armenii de acolo si cei care au venit din strainatate; au fost crescuti în strainatate, majoritatea au fost descendentii celor care au fugit de masacrele din 1915 din Turcia, ori erau chiar generatia aceea care scapase de masacre. Apoi, dupa ce s-a instaurat Uniunea Sovietica, prin anii '40 oamenii au fost mintiti si convinsi sa se întoarca în Armenia, ademeniti cu idei despre educatie, dar mai ales cu mitul patriei, pentru ca orice armean, în momentul în care pleaca din tara, crede ca se va reîntoarce. Chiar si astazi cred la fel, ca se vor întoarce sa moara în Armenia. Iar diferentele de obiceiuri de care vorbeam vin tocmai din aceasta diferentiere, pentru ca Armenia Orientala de azi are traditii usor diferite de Armenia Occidentala. Aceasta a fost mereu un pic mai civilizata pentru ca Armenia Orientala este si o regiune muntoasa, iar oamenii sunt mai legati de pamânt, ocupati doar cu traiul de zi cu zi, desi la acea perioada aparusera universitati si alte elemente de civilizatie. Au mai existat si alte diferente, de exemplu religia. Desi eu nu sunt un om religios, bunicii mei materni au pastrat botezul. În timpul sovietic religia a fost anihilata, marea majoritate a armenilor s-au botezat dupa aceea. Ori, în familia mea s-a pastrat botezul, faceam Pastele, pe când majoritatea nu facea.

Elemente de mitologie armeana

Exista o versiune a Mesterului Manole, iar prima data când am aflat de legenda mesterului Manole am încercat sa gasesc versiunea armeneasca, dar nu am reusit. Stiam ca mai auzisem ceva asemanator prin copilarie. Dar e mai mult o legenda locala, nu e una principala. Miturile si legendele principale vin de dinainte de crestinism, de aceea nu se pot face diferente între Armenia Orientala si Occidentala, pentru ca despartirea s-a produs mult mai târziu. Sunt oameni din cele doua regiuni care nu se înteleg, sunt si diferente gramaticale, mai mari decât sunt între ardeleni si moldoveni sa zicem. Cele mai cunoscute mituri sunt legenda lui Noe; a construit într-adevar o arca si s-a adapostit, dar difera mult de cel românesc. Mai exista mitul lui Haik si Bel. Haik a fost considerat zeul vânatorii, al razboiului, si înainte de influenta persana, când zeul suprem era Aramat. Haik a fost zeul principal al panteonului armean. De asemenea, izvoarele spun ca Haik este patriarhul armean. În legenda asta, Haik reprezenta Armenia, iar Bel e regele Asiriei. Exista o lupta între Haik si Bel, Haik îl provoaca, se lupta ei doi si îl omoara pe Bel cu o sageata cu trei vârfuri. Ce e interesant aici, e ca Haik e un personaj mitic, legendar, iar Bel, pe de alta parte, are legatura cu zeul Baal, al asirienilor, zeul razboiului. Dar asta e interpretarea mea, pentru ca Asiria a avut într-adevar lupte cu Armenia, dar aici e vorba de o perioada de formare a unui stat armean. Armenii provin din patru triburi mari si acestea au fost mereu amenintate de Asiria, cea mai mare putere. De aceea, zeul lor are o reprezentare populara, iar faptul ca pierde în lupta cu zeul nostru ar fi o reprezentare a dorintei de formare a statului armean. Au fost doua triburi principale, Haiasa si Armeni, si tocmai de aici vine si diferenta de nume. Pentru straini noi am fost armeni, tara Armenia, dar noi ne spunem Haiastan, de la Haiasa. E o denumire mai moderna, înainte ne spuneam Haik, având aceeasi provenienta cu numele zeului. Ne mai spunem Nairi, dar „ Nairi“ e un cuvânt asirian, dar, pentru ca este foarte vechi, ne-am identificat mereu cu acesta, iar majoritatea oamenilor nu stiu ca nu e un cuvânt armenesc si asta e denumirea poetica a Armeniei, însemnând „la mijloc de rau“, sau „amestecare de rau“.

Mai spre crestinism a aparut mitul lui Lilit si a fost prelucrat de un autor cunoscut, cel mai mare poet al Armenei moderne. Se spune ca dupa ce Dumnezeu l-a creat pe Adam, se tot plângea Adam ca e singur, iar Dumnezeu a creat prima femeie, pe Lilit, din foc, si a fost data lui Adam. Acesta însa, fiind creat din lut, iar ea din foc, elemente diferite, Adam s-a înteles cu Lilit, dar ea nu s-a înteles cu Adam, nu a putut Adam sa-i ofere ce îi trebuia ei. Devine sotia lui Satan, si nu se specifica ce se întâmpla. Apoi este creata Eva din coasta lui Adam, devine sotia supusa si ascultatoare, dar prelucrarea se termina cu imaginea lui Adam tânjind dupa Lilit, desi buzele lui Adam spuneau întotdeauna numele „Eva“, în inima lui a ramas mereu numele Lilit. Iar azi se crede ca femeile sunt atât descendente ale lui Lilith, cât si ale Evei. Aici se poate face legatura cu mitul evreiesc si implicit cu cel asirian.

Rodia

Se crede ca fructul cunoasterii care a cauzat caderea din Rai a fost rodia si nu marul, marul sigur nu. Despre mar vorbim abia când s-a tradus Biblia în Europa Occidentala, Franta, Germania, pentru care marul reprezinta cel mai cunoscut fruct. Nu cred ca în Biblie exista o mentiune speciala, se spune „fructul cunoasterii“ sau „fructul interzis“, dar explicatia a venit ca e marul. Se spune ca la evrei e vorba de smochina, dar cred ca cel mai probabil e vorba de rodie, ea e simbolul cunoasterii, nu numai la armeni, asta probabil datorita multitudinii de seminte, ea fiind unul si mai multi în acelasi timp. În folclorul armean rodia e asimilata puterii poporului, care e unul si mai multi în acelasi timp.



Aurora Arshaluis: Casa de Cultura a Armenilor, un loc al reamintirii

„În 1942 a fost construita Casa de Cultura a Armenilor, care contine un muzeu, o biblioteca si arhive. Biblioteca a fost fondata mai devreme, în 1927, în aceeasi cladire cu scoala, iar apoi a fost mutata în Casa culturala.

În biblioteca se gasesc carti nu numai în limba armeana, dar si în româna, engleza, franceza sau rusa. Exista în jur de patru sute de carti vechi, de la 1500 la 1800.

Manuscrisele au coperti cu ferecatura aurita, hârtia este realizata manual, sunt decorate cu ornamente si ilustratii. Multe dintre cartile despre armeni sunt tiparite în România sau în afara Armeniei: la Viena, la Paris sau în Venetia, unde a fost tiparita prima carte în limba armeana, în 1512. Casa culturala a fost construita cu ajutorul unui armean mai bogat din familia Dudian. Siruni, un istoric armenolog-orientalist, a fost primul director al Casei culturale, el fiind si fondatorul bibliotecii din interiorul Casei. Siruni a întocmit o harta pe care sunt marcate comunitatile si bisericile armenesti din România.

Refugiatii armeni, indiferent de tara în care au ajuns, au construit biserici, scoli si tipografii. Au încercat sa salveze civilizatia si istoria armeneasca.

Primul val de armeni veniti pe teritoriul României a fost in secolul 5. Între secolele 11 si 14, dupa caderea regatului Ani, numerosi armeni au venit pe teritoriul României, unde au format o comunitate puternica la Botosani. Armenii s-au instalat mai întâi în zona Moldovei, iar apoi s-au extins spre Transilvania si Tara Româneasca. În 1401, la Suceava, Alexandru cel Bun a dat un hrisov si a acordat armenilor dreptul de a-si face episcopie pe teritoriul României. În fiecare an, în jurul datei de 15 august, de sarbatoarea Sfintei Maria, armenii merg în pelerinaj la prima episcopie din Suceava.

Cultul pentru manuscrise

Întotdeauna manuscrisul a fost ceva sfânt pentru viata armenilor. Un eveniment remarcabil în viata armenilor a fost crearea alfabetului de catre preotul Mestop Mastot, în anul 405. Pâna atunci armenii vorbeau în limba armeana, dar scriau în latina, greaca sau persana. Prima carte scrisa în limba armeana a fost Biblia. Limba armeana nu semana cu nici o alta limba, nici vorbit, nici scris. Alfabetul armean are treizeci si noua de litere.

S-au format centre de copiere a manuscriselor stiintifice, filosofice, istorice etc. Manuscrisele sunt scrise pe pergament si sunt împodobite cu miniaturi. Cele mai vechi manuscrise, distruse de selgiuci în 1170, datau din secolul 5. Astazi în lume exista în jur de 30.000 de manuscrise în limba armeana, dintre care jumatate se gasesc la Erevan.

Întotdeauna armenii, când au fost nevoiti sa fuga din tara lor, si-au lasat în urma hainele si restul de lucruri, dar au luat cu ei manuscrisele. Armenii au personificat întotdeauna manuscrisele spunând ca „s-a nascut un manuscris“, „s-a îmbolnavit un manuscris“, „s-a luat prizonier un manuscris“… Cel mai vechi manuscris detinut de muzeul armenilor este un evangheliar care a fost scris in 1351, început la Kaffa, terminat la Suceava.

De asemenea, în muzeu exista si talismane de rugaciune, carora li se atribuie o valoare vindecatoare. Rugaciunile de pe talismane sunt adresate lui Iisus, Mariei si Sfântului Grigorie Luminatorul. Aici avem o perdea de altar, decorata cu numeroase imagini. În centru, Grigorie Luminatorul îl boteaza pe regele Tartat al 3-lea, cel care a declarat Armenia tara crestina. Armenia a fost prima tara în care s-a declarat crestinismul ca religie oficiala de stat, în 301.



Parintele Bogdan Ezras: Biserica Armeneasca

Comunitatea armeana se reuneste duminica la slujba, iar în continuarea slujbei se tin cursuri de limba armeana pentru copii. Acestia sunt împartiti în doua grupe: cei veniti din Armenia si cei nascuti în România. Lânga biserica a existat o scoala armeneasca în care se preda în armeneasca, dar la care studiau si români.

Biserica armeneasca s-a despartit de alte biserici în secolul 5, dupa Sinodul de la Calcedon. Este o biserica nou-calcedoniana, pâna nu demult considerata eretica în lumea ortodoxa. Prima biserica armeneasca a fost construita de Grigorie Luminatorul în 294, iar prima catedrala în 301.

Altarul bisericii armenesti este deschis, iar slujba se face cu fata spre rasarit. Biserica are o scena înalta denumita „pem“ în limba ebraica si este un element împrumutat de la sinagogi. Picturile din interiorul bisericii armenesti din Bucuresti nu sunt de influenta armeana, fiind pictate de un artist contemporan. Biserica nu are pronaos, intrarea în naos se face direct printr-un pridvor. Biserica este o copie în miniatura si inexacta a catedralei din Armenia. Crucea armeneasca se numeste „haci-car“ – cruce de piatra – si reprezinta copacul vietii, copacul din care Adam nu a avut voie sa manânce în Rai si pe care Hristos s-a crucificat ca un rod al vietii vesnice. Ornamentele de pe cruce sunt muguri de vita de vie, simbolizându-l tot pe Iisus. Traditional, nu se folosesc imagini cu rastignirea lui Iisus, decât pentru unele obiecte de cult. Initial bisericile erau împodobite cu fresce, dar nu s-a pastrat acest obicei decât în zona Turciei. Peretii erau decorati cu icoane care puteau fi usor transportate în afara bisericilor în cazul unui eventual atac. Prinsa între Bizant si Iran, dupa pierderea independentei statale a Armeniei, în 370, Biserica Armeneasca ar fi trebuit sa adopte limba greaca ca limba de cult. În 451, la sinodul de la Calcedon, Biserica Armeneasca nu a acceptat hotarârea sinodului conform careia Iisus are doua naturi, una umana si una divina. Prin separarea de restul religiei crestine armenii au putut obtine o forma de independenta religioasa. Imediat au fost traduse în limba armeana toate cartile religioase importante.



Pagini coordonate de Catalin D. Constantin

de.constantin@gmail.com

---