Pe bicicleta prin Bucuresti

articol aparut in Cultura, nr. 177 din 2008-06-12
» cultura cultura urbana »
Autor: CATALIN STURZA

Premierul Tariceanu s-a dus la Guvern pe bicicleta. A facut, spune el, 10 minute în loc de 15, cu limuzina; cu scuterul facuse 5. Cozmin Gusa a mers, la rândul sau, în campania pentru primarie pe bicicleta, în baza unui protocol cu PAE (Partidul Alternativa Ecologista). PAE l-a sustinut pe Gusa, care visa sa devina primar, ridicând în schimb o pretentie minora: candidatul sa se expuna la traficul bucurestean, pe bicicleta. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a pedalat si el de câteva ori spre serviciu. S-a lasat repede si si-a cumparat un bolid „prietenos cu mediul“.



Sanatos, rapid, comod

Un candidat la primaria sectorului I, Andrei Chiliman, a trecut în blogroll-ul jurnalului sau de pe Blogspot si doua site-uri ale biciclistilor: Biciclisti Critical Mass si Bate Saua. Domnul Chiliman, aflat deja la sfârsitul unui mandat de primar, vrea, astfel, sa arate ca este, la rândul sau, prietenos fata de biciclisti (si, în general, fata de toata lumea, începând cu bloggerii). În programele celor mai multi dintre candidatii la primaria generala/la fotoliile de sector, cuvântul „bicicleta“ nu e nici macar pomenit.

Site-ul www.batesaua.ro prezinta, într-o declaratie publica, o serie de avantaje ale utilizarii bicicletei: „este un mijloc de transport modern, de viitor“; „are un potential de utilizare în România foarte mare“; „este benefica social, din punct de vedere al integrarii si armoniei, atenuând perceptia discrepantelor si inegalitatii (între sofer si nesofer, posesor de vehicul foarte scump si f. ieftin, între cine conduce si cine e doar pasager etc.); „este eficienta spatial, ocupând o suprafata redusa atât în deplasare cât si în stationare, reducând aglomeratia în trafic“; „este un mijloc de transport relativ ieftin, accesibil practic aproape oricui si ca achizitionare si ca întretinere“; „este un mijloc de transport ecologic, care nu emite noxe si nu produce zgomot“; „este un vehicul nepericulos pentru utilizator si pentru altii, daca este corect utilizat si respectat si de catre ceilalti“.

Bicicleta este, în fine, un vehicul sanatos, rapid, comod si versatil, se integreaza usor cu alte forme de transport, mersul pe bicicleta se învata repede, permite mare economie de timp în traficul din mediul urban, este favorabil turismului si sportului. Declaratia ne arata ca exista un potential redus de accidentare a biciclistului „daca infrastructurile si starea tehnica sunt adecvate“ si ca bicicleta „este utilizabila legal si în siguranta de aproape oricine si în aproape orice situatii“.

Legal si în siguranta

Cuvintele cheie sunt „aproape“ si „daca“. În iunie 2005, în Bucuresti bicicleta a devenit, brusc, ilegala. Ministerul Administratiei si Internelor a ajuns la concluzia ca traficul pe marile artere ale orasului e, ne place sau nu, infernal, ca si asa nu exista spatii de parcare pentru masini, prin urmare a scos din peisaj biciclistii. „Oricum, numarul persoanelor care merg pe bicicleta în Capitala nu este mare“, spunea pe atunci Gheorghe Udriste, înalt functionar din cadrul Primariei Generale. Iar Bucurestiul ar fi, din start, impracticabil pentru biciclisti, deoarece în alte metropole europene pistele speciale „au fost construite odata cu bulevardul“. O vreme a plouat cu amenzi, iar interdictia a fost ridicata abia în luna noiembrie 2005, când biciclistii au început sa protesteze în strada si subiectul a intrat în atentia presei.

Daca tot sunt putini si mici, de ce sa ne batem capul cu ei? Problema noastra sunt masinile tot mai multe, mai scumpe, mai demonstrative. În fata unui Hummer ne saltam, umili, caschetele de pe scafârlii, auziti motorul, priviti maretia aparitiei de otel si fum, forta si intimidare în stare pura, cetateni, faceti loooc!

Conform H.G.R. nr. 85/2003, este interzis conducatorilor de biciclete sa circule pe trotuare ori pe aleile din parcuri sau din gradini publice, „cu exceptia cazurilor când nu stânjenesc circulatia pietonilor“.

Când au fost imaginate aceste interdictii, în Bucuresti existau doar doua benzi de biciclete, pe Bulevardul Elisabeta, în prezent abandonate (stare de degradare). Între timp au mai fost construite câteva piste, cu latime de aproximativ un metru, pe câtiva kilometri, peste trotuar. Traseul urmeaza sa se extinda, pentru a uni, cum a promis primaria, sudul cu centrul si nordul orasului si pentru a acoperi „21 de puncte de interes“.

Pe pista

Mi-am luat din nou bicicleta încurajat, cumva, si de perspectivele acestui proiect. Odata urcat în sa, am pornit-o nerabdator spre Piste: aici voi circula în voie, chiar daca nu-s terminate ma voi bucura de ceva pedalat neted si întins.

Din vârful bicicletei, lumea se vede altfel. E mai absurda si mai enervanta. Ca sunt prea înguste aleile si ca n-au ce cauta pe trotuare, ok, de asta m-as fi prins si înainte. Faimoasele piste, însa, n-au nici cap, nici coada. Încep de undeva, doua linii galbene, paralele, care tâsnesc parca de sub trotuar, merg ce merg, cu niste sageti orientate, aleatoriu, înainte sau înapoi si, la fel de subit, dispar.

În unele locuri sunt doua piste paralele, dus-întors, în altele ramâne un singur culoar-tur, în timp ce geamanul-retur porneste sa ocoleasca pe undeva, prin celalalt capat de cartier.  La iesirea din parcul Izvor s-a aplicat o solutie ingenioasa: cap de linie. Pista se termina, biciclistii ar trebui sa considere ca, odata cu ea, s-a încheiat si orasul, turul devine retur, suntem invitati sa facem bucla si s-o luam înapoi, pe unde am venit.

La câtiva metri mai încolo, pistele de la Universitate sunt deja vestigii arheologice. Drumuri de pe vremea romanilor, în mijlocul carora s-au ridicat panouri publicitare, pubele de gunoi si alte piese de mobilier urban.

Mobilarea pistelor nu e însa doar un semn al trecerii lor în istorie, pe Bulevardul Elisabeta. Culoarele noi si proaspat vopsite se grabesc sa le semene celor vechi. Pe jos, ele au fost înfrumusetate, de la natura, cu gropi si cu radacini de copaci. Cobori ochii pentru a admira, prudent, decorul si constati ca si pe sus pistele au fost mobilate, de om, cu panouri de afisaj stradal. Biciclisti, nu iesiti din casa fara casca, în caz contrar fiecare astfel de constatare va echivala cu un cucui.

Capacele de canal, gardurile teraselor, ba chiar scaunele, mesele si clientii care-si beau cafeaua sunt alte puncte notabile de interes, pe pista.

Masinile parcate în mijlocul culoarelor au, cel putin, calitatea de a fi vizibile. Le percepi siluetele masive de la distanta, înjuri bunul-simt 4x4, primaria si politia care nu dau amenzi si cauti minima carare de ocolire. Daca nu exista, intri pe strada si mergi o vreme pe contrasens.  

Liniile galbene au fost trasate, pe alocuri s-a turnat si un anumit material aderent, însa bordurile au fost ignorate, în circuit. Pe marginea parcului de la Uniriea, linia trece, lejer, peste o bordura de 10 centimetri; roata nu va salta, totusi, la fel de lejer, cel putin nu daca ochii tai nu stau atintiti în pamânt.

Ignorati pericolele, faceti slalom si atingeti cei 30 km/h ai rulajului optim. Vine prima curba. Are un unghi de 90 de grade. Un copil a desenat, cu creionul, niste drumuri pentru masinutele lui de jucarie, asa: brusc dreapta, brusc stânga, bicicleta e versatila, nu? O astfel de curba, în unghi drept, e chiar lânga Ministerul Mediului, pe unde se ducea la serviciu dl Korodi.

Credeti ca, fiind pe pista de biciclete, ar fi normal sa pedalezi concentrat, sa te feresti de radacini, panouri si masini, dar sa ai, cel putin, prioritate. Daca sunteti pietoni, sunt convins ca, de fapt, nu gânditi deloc asta. Daca as fi calcat, sa spunem, în Berlin, o astfel de pista zece biciclisti m-ar fi claxonat furiosi, înainte de a ma initia în tainele Codului Rutier printr-o busitura zdravana. Daca îndraznesti sa claxonezi, în Bucuresti, zece pietoni care ocupa magistrala pista, douazeci de ochi te vor privi, consternati, si zece degete îti vor bate, simultan, obrazul.

Biciclistii care folosesc pistele de pe trotuare sunt atât de putini, încât pietonii nu trebuie sa-si faca, de fapt, nici o grija.

Pe strada

Ramân strazile, care transforma, pentru iubitorii mediului, ai miscarii si ai traficului decongestionat, practicarea ciclismului urban într-un sport extrem. Masinile trec cu 60-80 km/h pe lânga tine, în timp ce încerci sa ramâi pe muchia din dreapta a benzii drepte, unde te trimite Codul Rutier. Aici ar trebui sa se amenajeze, de fapt, pistele pentru biciclete; în latime de 2 metri de la bordura trotuarului, pe sosea/carosabil, în spatele unei linii de demarcare ce nu va fi calcata de masini.

O petitie on-line, initiata de un domn pe nume Leonte Florin, arata de ce o asemenea optiune ar avea sens: asfaltul e de mai buna calitate, nu exista pietoni si borduri, pistele sunt mai directe, fara ocolisuri, fara masini parcate, buticuri si garduri etc. Aceste culoare ar fi respectate peste tot, chiar si unde nu ar fi demarcate prin vopsea, s-ar continua si în afara oraselor, pe drumurile nationale.

Deocamdata, cei doi metri sunt, la fel ca întreg carosabilul, la fel ca si, în multe cazuri, trotuarele însesi, ale masinilor. Un sofer din trei te claxoneaza când mergi pe partea dreapta a drumului. În linie dreapta, cât poti de în dreapta. Fara motiv, doar pentru a-si face remarcata prezenta. Le-as sugera tuturor soferilor sa-si imagineze cum s-ar simti daca ar trece pe lânga o coloana de tiruri de 50 de tone si unul din trei camionagii ar trage de sirena, just for fun.

Când nu te matura cu suflul/claxonul, soferii te fac K.O. cu portiera. De peste tot, de pe marginea drumului sau din coloana de masini blocate la semafor, se poate deschide o usa. Pasagerii se vor asigura, probabil, ca nu vine vreo masina sau vreun autobuz din spate, însa foarte putini vor remarca un biciclist apropiindu-se în linie dreapta. 

Felurile în care poate fi aruncat pe orbita un biciclist sunt nenumarate: dinspre dreapta, dinspre stânga, în depasire si în curba, cu piciorul pe acceleratie, cu o frâna bine calculata, cu claxonul, cu portiera. E problema lor ca sunt invizibili si ca, oricum, n-au ce sa caute pe sosea.

Biciclistii sunt, asadar, în trafic, cvasi-inexistenti. Singura solutie: ocupi, cu tupeu, o banda de mers si pretinzi ca esti masina. În felul asta te asiguri ca vei fi vazut si scad, oarecum, sansele de a fi pocnit. Ca sa supravietuiesti, trebuie sa devii o mare si agresiva tinta vie. 

La destinatie


Presupunem ca am ajuns la serviciu sau la mall, nu ne-au venit de hac radacinile copacilor si portierele. Ei, ce facem cu bicicleta? Pai, nu prea avem ce facem cu ea. Eventual, o aruncam si când iesim cumparam alta. Asta ti-ar recomanda, în orice caz, un paznic sau un gardian public, dupa ce îti vor fi explicat ca bicicletele nu sunt problema lor.

Rasteluri? Înca nu s-au inventat, pe la noi. Dulapuri pentru biciclete si dusuri? Cititi S.F.-uri! Parcuri ca-n Amsterdam? Ha, ne luati la misto, daca nu va convine aicea, emigreaza, dom'le, la olandeji cu bicicleta cu tot!

Cu ceva noroc, gasesti un gard sau un copac de care sa priponesti vehiculul si te rogi ca, la iesirea din birou/scoala/magazin, sa-l recuperezi cu roti, oglinda si restul componentelor atasate de el.

„Nu-i voie cu bicicleta aici“, îmi explica paznicul din fata redactiei. „De ce?“ „Murdariti mocheta cea noua. Lasati-o undeva, afara“. Pe mocheta verde si noua sase câini comunitari au napârlit din belsug si acum se lafaie la soare. 

În tren

Pentru cele mai interesante experiente anti-velo trebuie sa multumesc, însa, Cailor Ferate Române. Mergând la un prieten cu trenul, m-am hotarât c-ar fi o buna idee sa iau cu mine bicicleta: o voi încerca pe drumuri de tara. Sun la informatii: da, e ok, singurul bagaj pe care îl pot lua calatorii, în afara celui personal, sunt bicicletele. Acelasi raspuns de la casa de bilete din Bucuresti, îl primesc chiar de la sefa de tura.

Echipa de nasi nu era însa de acord. Nasul-sef a tinut, chiar, sa-mi demonstreze, cu un ghid al personalului CFR în care nu zaream nimic, ce aberanta e ideea bicicletei în tren. „Casa de bilete? Nu va luati dupa alea! Sefa de tura? Nu stie nimic. Veniti sa ne întrebati pe noi, stim regulamentele pe de rost“. Astepta, probabil, bacsis. Evident, nu l-a primit.

În alta ordine de idei, bicicletele urcate în tren sunt, în esenta, o aberatie. Fara un vagon pentru bagaje, fara spatii speciale pentru depozitare (la fel ca în trenurile din Occident, as spune, cum altfel), unde sa urci bicicleta? La capatul vagonului, unde toti se vor împiedica de ea.

La întoarcere, am demontat rotile, am folosit o banda adeziva pe post de ambalaj si nimeni n-a mai pus întrebari. În afara de: ai cumparat-o de aici, din sat? Desigur, desigur.

Ulterior, am primit, iarasi, confirmarea ca transportul bicicletei cu trenul e legal. De la informatiile CFR, bineînteles. E bine ca baza legislativa, cel putin, exista, ramâne sa le spuna cineva si nasilor, în asteptarea vagoanelor speciale, pentru biciclistii calatori.

Printre maidanezi

La Universitate, pe un trotuar, de roti mi se agata o haita de câini. Maidanezii sunt un pericol printre atâtea altele. Mai ridicat noaptea, pe strazi întunecoase, sau pe trotuare, când au oameni lânga ei de care, într-un fel sau altul, apartin. Maidanezii mei tineau de un aurolac. Acesta ridica privirea si-mi zice: „da, da, au ei boala veche pe biciclisti!“.

Printre oameni

„Românii în general au o perceptie fals-negativa despre biciclisti“, sustin militantii de pe siteurile velo. Au boala pe ei. De ce? Traficul e supraaglomerat, locurile de parcare lipsesc, trotuarele sunt înguste si acoperite de masini, parcurile au fost ocupate de copii si de pensionari. Unde încape, în haosul general, si bicicleta? O grija în plus, un alt factor de stres. 

Mai e chestiunea status-ului: biciclistul nu e om serios. Cravata, costumul si servieta, însemnele respectabilitatii, asociate, îndeobste, cu prosperitatea si cu banii, nu fac casa buna cu mersul pe doua roti. Biciclistii sunt teribilistii aia care fac scheme la Teatrul National sau sunt profesorasii rupti în coate, care
nu-si permit un jepan second hand.

Premierul Tariceanu, în drum spre Guvern pe bicicleta, nu a renuntat la costum si la cravata. O cursa de 10 minute, demonstrativa, o data într-un mandat. Folositi vehicule nepoluante, spun ministrii, mergeti pe bicicleta, îndeamna fostii/viitorii edili. Pe biciclete ergonomice (fitness), mai degraba, în intimitatea caminului dvs: se monteaza usor, între frigider si masina de spalat.

---