Autobiografie, roman autobiografic, roman-memorii, eseu autobiografic? (III)–
articol aparut in Cultura, nr. 177 din 2008-06-12» cultura cultura literara » in ariergarda avangardei
Autor: EUGEN SIMION
Günter Grass – „Decojind ceapa“
Sunt si alte personaje în aceasta „salata de imagini“, cum îi zice într-un rând prozatorul, ce se retin. De pilda, acel caporal-frizer care-l salveaza din spatele liniei rusesti, un tip inventiv si generos, întelept si foarte profund în ciuda profesiunii sale civile. Sau bucatarul din Basarabia, pe nume Brühsam, un filosof si un gentilom al gastronomiei populare. El preda în lagar un curs de initiere culinara si, atras de aceasta arta sau stiinta, cum vrem sa-i zicem, tânarul Günter Grass afla lucruri miraculoase despre costita de porc, tocanita de maruntaie, piftie, despre cârnatii tratati, „ma rog frumos“, cu maghiran si despre alte combinatii care fascineaza pur si simplu pe prizonierul înfometat. Bucatarul cu limba împleticita, labartata, ridicola este un maestru al evocarii si, facându-i portretul, prozatorul îi compara imaginatia libera cu aceea, stearpa, a criticilor care-i judeca romanele. O comparatie nepotrivita, desigur, totusi savuros expusa; „Cu o singura mâna doar apuca visele îndopate si le mâna în abator si sub cutit. Din nimic reusea sa scoata gust. Aerul îl amesteca în supe consistente. Cu trei vorbe nazalizate muia pietrele. Daca, în ziua de astazi, i-as aduna pe toti criticii mei îmbatrâniti si i-as invita la masa în jurul lui, al oaspetelui de onoare, el ar putea sa le explice efectul magic al imaginatiei libere, asadar magia pe hârtie alba; dar, incurabili, ei le-ar sti din nou pe toate mai bine, ar ingera fara nici un chef mâncarica mea de bob cu costite de batal si ar avea cu promptitudine la îndemâna jalnica lor armura, nivelul colesterolului literar.“ Nivelul colesterolului literar, iata o formula care nu avantajeaza pe criticii literari, dar, ce are a face?, e memorabila. Romancierul Günter Grass nu-i are la inima, e limpede, pe bietii sai comentatori. Admira în schimb, s-a putut constata din fragmentul de mai sus, pe acest bucatar pitoresc ce vorbeste cu religiozitate despre himerele gastronomiei. Prozatorul învata în aceste conditii de austeritate si reverie sa gateasca si, mai târziu, când devine scriitor celebru, îsi invita prietenii (printre ei cancelarul Willy Brandt) la un dejun sau o cina pregatite dupa metoda bucatarului basarabean...FemeiDin aceasta splendida „salata de imagini“ nu lipsesc femeile. Acum, când scrie, prozatorul este demult însurat, are patru copii mari, este de mai multe ori bunic, si, iata, în naratiune, nu are complexul pudorii. Facându-si portretul, vorbeste de foamea lui sexuala care-l tortureaza din adolescenta pâna la batrânete. Iubeste întâi platonic, ca scolar, o eleva pe care nu stie bine cum o cheama, în spitalul lagarului adulmeca mirosul acelor Lottas finlandeze care-l îngrijesc, iar noaptea, în cosmarurile lui, pacatuieste cu îngerii. Un lung sir de femei pe care aceasta naratiune ravasita si extraordinar de puternica în realismul ei demitizant le plimba printr-un scenariu lung si fragmentat: o fata simpla si devotata (fata unui miner) pe care tânarul cu aspiratii artistice o paraseste la timp, o taranca, cu simturile în fierbere, posedata pe o capita de fân, o colega de la Academia de Arte si numeroase altele pe care tânarul scapat din razboi le imagineaza în delirul lui erotic... Partitura face parte din concert. Cel care se confeseaza nu vrea sa piarda nimic, sinceritatea este mama autenticitatii si, pentru a fi autentic, credibil, sugestiv, naratorul noteaza totul în aceasta haotica stenograma. Am descoperit într-un loc formula „un haos ordonat“. Este prea oximoronica, dar este potrivita pentru a numi aceste însemnari de o acuitate ce impresioneaza la lectura. În fond, Günter Grass este fidel fata de conceptia lui despre literatura, chiar daca „Decojind ceapa“ nu-i o literatura obisnuita: este confesiunea unui martor al istoriei. Reuseste sa fie mai mult decât atât: o proza seducatoare despre destinul unui tânar german care, dupa ce trece printr-o lume vazuta „ca un balamuc plin de cotituri labirintice“, scrie un roman autobiografic sau un roman-memorii în care ego-ul sau este centru de observatie si, totodata, centrul de receptare a lumii din afara (le dehors). Un realism lipsit de scrupuleTrebuie sa spun ca romanul este reusit, rareori un autor a stiut sa faca din experienta lui o fictiune autobiografica mai substantiala decât cea din „Decojind ceapa“. A scris-o într-un stil pe care l-as numi stilul unui realism lipsit de scrupule, realism modern, plin de forta, niciodata coborât sub o anumita limita estetica. Günter Grass sfideaza conventiile genului si le combina, în acelasi timp, în folosul naratiunii sale, netinând seama în nici un fel de disocierea facuta de Proust si Valéry între eul biografic si eul creator. Dimpotriva, le amesteca, le conditioneaza, indica semnele reale ale creatiei sale, în fine, autorul se considera un produs al realului, nu al imaginatiei. Recapitulându-si viata, în maniera pe care am semnalat-o, nu uita sa precizeze întâmplarile si prototipurile de la care a pornit în vasta sa constructie epica. Vede într-o zi în casa unor prieteni un baietel care, fara a spune ceva, înconjura masa musafirilor batând asurzitor dintr-o toba. De aici, zice prozatorul, a pornit ideea personajului din „Toba de tinichea“. Apoi profesorii, camarazii de lagar, femeile pe care le-a iubit, au intrat, toti si toate, în romanele de mai târziu. Sunt înca zeci, daca nu sute de asemenea detalii în „Decojin ceapa“, roman indirect, roman – din acest punct de vedere – „contre Saint-Proust“... Günter Grass vede romanul în modul lui Stendhal, o oglinda ce se plimba de-a lungul unui drum ce traverseaza istoria timpului sau. Nu spune – si nici nu crede – ca romanele sale transcriu biografia sa, precizeaza doar ca existenta sa nu ramâne în afara fictiunii romanesti. De aceea indica mereu modelele si faptele de la care porneste. Este, si din acest punct de vedere, un scriitor ce sta departe de noul si noul roman, un realist radical, un spirit care îsi asuma sarcina lumii, ceea ce înseamna, în primul rând, a cunoaste direct, a trai si a spune, la urma, adevarul despre ea. Pentru Gûnter Grass adevarul exista si realismul, în gândirea lui, nu si-a epuizat posibilitatile... Autorul îsi face în „Decojind ceapa“, în mai multe variante, un portret care nu-i deloc sarbatoresc. Personajul central se priveste într-o oglinda patata si ciobita si ce vede nu-i place. Si ce nu-i place scrie. Când scapa de razboi, lucreaza într-o mina, apoi la o ferma (sau poate invers), ajunge, apoi, cioplitor de cruci, urmeaza vagi studii de sculptura, deseneaza, calatoreste de colo, colo urmarit mereu de foame (prima foame, cea fizica), se îndragosteste (foamea a doua, iubirea), începe sa scrie, devine militant de stânga, romanul „Toba de tinichea“ îi aduce celebritatea... Are o sora, numita de el Daddan, care, adolescenta, este violata de soldatii sovietici, apoi intra într-o manastire, mama se îmbolnaveste de cancer si moare, în fine, nenorocirile, esecurile existentiale îl întovarasesc fara a face, totusi, din el un spirit nihilist. O biografie speciala. Stilul lui profund si nemilos aminteste de proza lui Céline. Ca si acesta, Günter Grass este obsedat de ceea ce el numeste „caducitatea existentei umane“.