Împreuna. Separat. Împreuna separat?

articol aparut in Cultura, nr. 175 din 2008-05-29
» cultura cultura politica »
Autor: CRISTINA DOGOT

Cu doar doua luni în urma societatea politica europeana (si nu numai aceasta) traia la un nivel destul de febril un eveniment a carui importanta politica parea sa aiba acelasi nivel de importanta ca si crearea unor noi state nationale, la începutul secolului al XX-lea, ca si partajarea Europei în doua blocuri ideologice antagoniste ori chiar ca disolutia blocului comunist, petrecuta cu aproape doua decenii în urma. Noul eveniment, si anume declararea independentei Kosovo, prezenta, de o maniera concomitenta, conditionata de unghiul de abordare, atât caracteristicile unei disolutii, fiind asimilat unei ultime rupturi teritoriale pe care o mai putea suferi ceea ce fusese Iugoslavia si era Serbia, cât si cele ale unei reparatii la nivelul tuturor categoriilor de drepturi pe care le poate avea o comunitate. Reprezinta însa o certitudine faptul ca declararea si recunoasterea larga a independentei Kosovo nu poate avea implicatiile geopolitice pe care le-au avut celelalte evenimente politice amintite, desi nu se poate spune ca ar fi unul lipsit de importanta, îndeosebi daca ne gândim la rapiditatea reactiei (pozitive) a SUA.

Planul Ahtisaari

Modul în care s-a ajuns în acest moment al istoriei Balcanilor a fost unul care a stârnit suficiente dezbateri, toate pornind, în mod firesc, de la diferitele etape si aspecte pe care le-a cunoscut relatia dintre provincia Kosovo, locuitorii si conducatorii politici ai acesteia, cu Serbia, Iugoslavia si din nou Serbia (în final aceasta relatie cunoscând si implicarea mai noii comunitati internationale). Desi nu se poate spune ca a venit timpul unor concluzii, fie ele si partiale, a acorda un minim de atentie asupra a ceea ce s-a întâmplat dupa 17 februarie cu cele doua entitati care, cel putin la nivelul inexistentei unei frontiere, au facut cândva corp comun, reprezinta un demers necesar (un argument suficient ar fi acela de a evita sa fim luati prin surprindere de viitoarele posibile evolutii din zona). Situatiei dificile a Kosovo în cadrul Serbiei si a Serbiei ca „posesoare“ a provinciei Kosovo i-au fost gasite, în termen relativ scurt (adica începând cu adoptarea rezolutiei 1244, în 1999) diferite solutii: independenta, partajarea în zone etnice distincte (ca metoda de a împiedica independenta), înghetarea conflictului, „autonomia substantiala“ (concept a carui substanta a ramas incerta) sau „standarde înainte de status“ (stabilirea unui numar de conditii ce trebuia a fi îndeplinite înainte de a se adopta un anumit statut al provinciei). Cautarea solutiei optime a durat aproape sapte ani, desi termenul propus în 1999, în urma acordului de la Kumanovo, care prevedea retragerea tuturor fortelor militare sârbe de pe acest teritoriu si înlocuirea lor cu cele (interimare) ale ONU, era de numai un an. Iar câstig de cauza a avut planul Ahtisaari, cel ce prevedea recunoasterea unei independente controlate (de catre Uniunea Europeana, care urma sa îsi instaleze misiunile pe întreg teritoriul Kosovo). Declararea si obtinerea independentei era considerata de catre sustinatorii ideii ca reprezentând un element de normalitate, „actul final al unei lungi reglari de conturi cu Serbia“ (Heni Erceg), procesul independentei Kosovo începând de fapt înca din momentul în care Milosevici a ajuns la putere iar cei care i-au succedat nu au reusit sa gestioneze mai bine situatia, de la acordurile de la Rambouillet ori din momentul atacului NATO asupra Serbiei si fiind întrerupt doar de evenimentele din 5 octombrie 2000. De aceeasi parere au fost si unii reprezentanti ai sârbilor, dar din alte considerente: guvernul sârb care i-a succedat lui Milosevici fusese unul prea slab, care facuse prea multe concesii Uniunii Europene, iar ceea ce se întâmpla nu era decât rezultatul unei politici lipsite de fermitate a Opozitiei Democratice Sârbe, grupare politica aservita Europei...

O prajitura de 25 de metri patrati

În ciuda opozitiei (firesti) pe care a manifestat-o Serbia, probabil ca în ambele tabere ceea ce kosovarii au numit ziua asteptata de un secol a declararii independentei era aproape la fel de bine constientizata, desi nu si acceptata. Pentru celebrarea declararii independentei urma sa se organizeze un concert, focuri de artificii si o prajitura de 25 de metri patrati pe care urma sa fie reprezentata, în negru si rosu, harta Kosovo, din care fiecare cetatean avea dreptul la cincizeci de grame („chiar si minoritarii“) si care trebuia sa simbolizeze caracterul pasnic al Kosovo (în momentul în care s-ar fi taiat prajitura ar fi trebuit si sa se dea drumul la un stol de porumbei). Este evident ca prajitura independentei, desi împartita cu generozitate, nu putea fi la fel de dulce pentru toti cei implicati în eveniment: daca în ianuarie sondajele de opinie considerau ca majoritatea (60,5%) sârbilor kosovari nu ar fi fost dispusi sa paraseasca provincia daca independenta acesteia s-ar fi realizat, în zilele ce au urmat datei de 17 februarie o parte a acestora si-au trimis totusi familiile în Serbia, pentru a fi la adapost de eventualele conflicte. Se pare însa ca aceste conflicte au fost mai puternice în Republica Srpska decât pe teritoriul noului stat, unde doar sârbii din nord pareau sa ridice probleme (la sfâsitul lunii februarie aceasta zona aflându-se înca sub controlul Serbiei), fara a fi sustinuti însa în totalitate si de cei din restul fostei provincii...

Desi problema separarii s-a ridicat cu destul de mult timp înainte ca data declararii independentei sa fie facuta cunoscuta, ambele tabere au fost destul de putin pregatite (din toate punctele de vedere) sa faca fata situatiei, motiv pentru care se poate spune ca atât în Serbia cât si în noul stat independent Kosovo nu toate actiunile au avut un caracter prea bine organizat. Daca am merge ceva mai departe cu examinarea situatiei, în perioada anterioara independentei (si anume cea premergatoare si urmatoare negocierilor sârbo-albaneze privind independenta Kosovo, încheiate la 10 decembrie 2007), pot fi remarcate critici la adresa presei scrise din ambele zone pentru atitudinea lipsita de orice spirit critic, conforma discursului oficialilor locali si concentrarea atentiei cu precadere pe pozitiile afirmate de catre  tertii prezenti la negocieri, SUA, Rusia si Uniunea Europeana. (De mentionat faptul ca analiza a fost realizata pe baza a doua mii de articole aparute în Kosovo si Serbia, de catre doua institutii ale societatii civile, Institutul kosovar pentru jurnalism si Asociatia independenta a jurnalistilor din Serbia).

The Day After Tomorrow

Interesant de studiat ar fi însa evolutia situatiei dupa ce lucrurile au început sa se aseze, dupa ce reactiile initiale bazate preponderent pe sentimente ar fi trebuit sa faca loc actiunilor rationale. În acest context, au existat, desigur, voci care au considerat independenta Kosovo ca un nou esec al Uniunii Europene în fata statului natiune si a posibilitatii realizarii unei Europe politice: desi una dintre solutiile propuse de Uniunea Europeana la problema Kosovo viza modelul regional multietnic, aceasta nu s-a putut impune, la sfârsitul lunii februarie unii comentatori acuzând existenta unei tendinte de separare tacita, sustinuta de Serbia dar nerecunoscuta de catre Uniunea Europeana (desi se retrasese din zona) a teritoriului Kosovo, si anume a celui de la nord de Mitrovita, locuit de sârbi, situatie considerata un semn al esecului comunitatii europene de a realiza un Kosovo multietnic. (Acest fapt este reclamat si de miscarea radicala albaneza Vetëvendosja, care acuza retragerea Uniunii din nordul Kosovo si chiar de pe teritoriul întregului stat.) Mai mult chiar, Uniunea Europeana este acuzata si de încalcarea Rezolutiei 1244 a ONU, care precizeaza ca regiunea Kosovo-Metohia este parte a Serbiei. Tot la nivelul esecului diplomatiei internationale erau trecute, la sfârsitul lunii februarie, si incapacitatea structurilor europene de a coopta Rusia (alaturi de Franta, Marea Britanie, Germania, Italia si SUA, ca membre ale Grupului de Contact, dar si de alte state direct implicate în problema sârbo-kosovara) în Grupul de Pilotaj International, care ar fi urmat sa detina rolul celei mai importante autoritati internationale din Kosovo si în fata caruia urma sa raspunda pentru actiunile sale Reprezentantul (Biroul) Civil International. Acesta din urma însa, desi s-a instituit relativ repede dupa declararea independentei, nu va functiona conform parametrilor. Tot în cadrul aspectelor negative se mentioneaza imposibilitatea de a defini clar rolul distinct al OSCE pe teritoriul Kosovo, precum si cel al misiunii europene EULEX, care urma sa înlocuiasca, în termen de 120 de zile, Misiunea ONU în Kosovo (MINUK). Au existat dificultati considerabile de calendar însa, datorita opozitiei Rusiei, dar si promisiunea, din partea Uniunii Europene ca întregul proces se va finaliza în luna iunie.

O atitudine mult mai pragmatica fata de noua realitate geopolitica pare sa fi avut Statele Unite, care au anuntat, în a doua parte a lunii martie, ca va acorda ajutor militar Kosovo „pentru a-si întari securitatea si pentru a promova pacea în lume“. Declaratia lui George Bush nu putea sa nu stârneasca protestele Serbiei, desi nici natura ajutorului si nici data furnizarii acestuia nu au fost clar precizate. Viziunea americana este însa una destul de larga: Corpul de Protectie al Kosovo (organizatie de aparare civila derivata din vechea UCK - Armata de Eliberare a Kosovo) ar urma sa se transforme în Forta de Securitate a Kosovo, un corp militar profesionist, ai carui 2500 de membri activi si cei 800 de rezervisti (de diverse etnii, se precizeaza) vor fi selectati prin concurs, si a carui functionare va începe sa fie reglementata dupa adoptarea Constitutiei Kosovo, eveniment prevazut a avea loc la începutul lunii aprilie. Prin acest corp militar, al carui comandant va fi numit de catre presedinte la propunerea Guvernului, si care va functiona conform legilor interne si standardelor NATO, Kosovo doreste ca în curând sa devina parte a NATO, încercând ca astfel sa îsi dovedeasca bunele intentii si sa spulbere temerile legate de suveranitatea sa.

Drumul spre Albania

Actorii care par a se fi conformat cel mai bine noului cadru regional (iar aceasta înca din 1999, când retragerea armatei sârbe din provincie, urmare a Acordului de la Kumanovo, a pus capat conflictului) par a fi cei economici, 2400 de firme deschizându-si un sediu si aproape un miliard de euro fiind investiti în aceasta zona în ultimii aproape noua ani (cea mai mare parte în constructii, sistemul bancar-financiar si telecomunicatii). Cei mai multi dintre investitori sunt însa interesati de exploatarea potentialului de resurse al provinciei (zacaminte de carbune si de minerale despre care ar fi interesant de stiut ce statut au avut în perioadele anterioare), estimat la aproximativ 200 de miliarde de euro. Sunt resurse care, în unele opinii, ar putea rezolva problemele energetice ale Kosovo, care sunt revendicate de Serbia pe baza Rezolutiei 1244 desi acestea nu au mai fost incluse în ultimii ani în „Bilantul energetic anual“ si în „Planul strategic de dezvoltare energetica“ ale Serbiei, dar a caror „independenta“ a reprezentat o oportunitate si pentru Albania, relatiile economice dintre cele doua state fiind destul de limitate, în ciuda altor afinitati demult declarate si a proximitatii geografice. Astfel, Ministrul Economiei albanez a propus deja guvernului din Kosovo, condus de presedintele Fatmir Sejdiu si prim-ministrul Hashim Thaçi, realizarea unui program comun de gestionare a sectoarelor economice cele mai importante, vizându-l în special pe cel energetic, în care potentialul carbonifer kosovar si cel hidrografic albanez s-ar putea completa în conditii optime. Mai mult decât atât, se prevede si o armonizare a politicilor fiscale a celor doua state, Albania si Kosovo, cel dintâi fiind considerat „dator“ sa faca acest lucru datorita politicilor fiscale mult mai laxe promovate în ultimii doi ani, destinate sa atraga un numar cât mai mare de investitori dar actionând în detrimentul Kosovo. Pare, astfel, ca realizarea unei piete comune kosovaro-albaneze ar putea reprezenta un atu considerabil pentru apropierea respectivelor state de cadrul comunitar.

Site-uri si concursuri

De asemenea, desi se putea considera ca elita politica din Kosovo realizase o actiune de succes, nici în interior nu se poate spune ca evenimentele au avut o derulare lineara. Problemele Constitutiei, a drapelului si cea a imnului kosovar au fost ridicate înainte de declararea independentei. În ceea ce priveste Constitutia, a fost creat chiar un site în care erau expuse legile fundamentale ale mai multor state si se sustinea faptul ca si Constitutia Kosovo a fost redactata, fara ca vreun articol al acesteia sa apara însa pe respectivul site. În plus, desi s-au organizat dezbateri publice cu privire la viitorul act normativ, continutul sau nu este facut public, ceea ce va produce dezamagirea si frustrarea kosovarilor, care vor acuza lipsa de transparenta a oficialilor. În momentul aparitiei acestei Constitutii dezbaterile nu au încetat, radicalii de la Vetëvendosja considerând ca aceasta nu este altceva decât un ghid „de utilizare a planului Ahtisaari“, care, prin faptul ca acorda o parte a prerogativelor executive misiunii europene EULEX, nu acorda dreptul organizarii unei armate nationale ci doar a unei forte de securitate si nu permite Kosovo unirea cu un alt stat, împiedica exercitarea deplinei suveranitati a Kosovo.

Problema drapelului nu a fost nici ea una simpla, Vetëvendosja considerând ca noul stat se afla înca sub o serioasa amenintare sârba deoarece drapelul acestuia continea doua culori „cu tendinta“ sârba (albastru si alb) si nici una „cu tendinta“ albaneza (rosu si negru), ceea ce ar fi dus, în opinia liderului respectivei miscari radicale, Albin Kurti, la o „serbizare“ si mai mare a sârbilor si la o „kosovizare“ a albanezilor.

Pe de alta parte, imnul noului stat a reprezentat, si acesta, o provocare, atât în ceea ce priveste melodia cât si cuvintele, ori mai precis limba în care ar fi urmat sa fie cântat acesta. Pentru adoptarea acestuia a avut loc o sedinta comuna a presedintiei si Parlamentului kosovar si a fost lansat un concurs, rezultatul trebuind sa îl constituie o compozitie unica si originala, care sa nu contina asemanari cu imnurile sau folclorul altor state, partide politice, miscari sau institutii de pe teritoriul Kosovo, care sa dureze între 30 si 60 de secunde, premiul oferit câstigatorului si urmatorilor doi clasati fiind considerabil.

La toate acestea se adauga si problematica toponimelor. Dupa încheierea conflictului, în 1999, noua legislatie stipula ca localitatile sa revina la vechile denumiri, dar dupa obtinerea independentei a fost elaborat un alt act normativ, care prevedea revenirea la denumirile existente în 1999, aceasta fiind una dintre conditiile impuse Kosovo pentru a-si putea declara independenta. Cetatenii kosovari vor fi nevoiti astfel sa îsi schimbe, din nou, toate documentele de identitate (si sa ia în calcul faptul ca legea s-ar mai putea schimba în viitor), iar denumirile albaneze ale localitatilor nu vor putea fi utilizate decât în cadru privat.

Nu se putea ca în cadrul dezbaterii „nuantelor“ sa nu fie implicata si Turcia, opinia acesteia, exprimata public de catre ambasadorul turc în Kosovo, vizând un aspect cel putin neasteptat pentru zona Balcanilor si a Europei de Est: calitatea în care s-a aflat Imperiul Otoman în regiunea kosovara, de ocupant sau de eliberator? În viziunea ambasadorului Imperiul Otoman nu a facut altceva decât sa raspunda chemarilor conducatorilor albanezi, adresate sultanului, de a veni si de a se instala „în inima Europei, pentru a o administra, nu pentru a o ocupa“, motiv pentru care trimisul turc considera complet gresita mentionarea Imperiului Otoman, în manualele de istorie, ca o forta de ocupatie. Cert este faptul ca oficialul turc nu si-a gasit sustinatori pe teritoriul Kosovo.

Happy- sau doar „end“?

Dezbaterile asupra modului de functionare al noulu stat, ca si asupra legitimitatii si corectitudinii solutiei oferite de catre comunitatea internationala (analista croata Heni Erceg vorbeste despre „pompierii piromani ai comunitatii internationale“) continua si este absolut sigur ca nu se vor opri curând, fiind prematura o concluzie favorabila sau nu solutiei independentei. Sustinatorii Serbiei continua sa vorbeasca despre înca o sanctiune aplicata acestui stat, una nedreapta deoarece priva un stat de un teritoriu al sau, cu o simbolistica mitologica si, mai mult decât atât, facându-l singurul responsabil în conditiile în care vinovatii sunt mult mai multi, inclusiv comunitatea internationala care timp îndelungat „a închis ochii“ la crimele lui Milosevici si a oferit solutii care nu au facut altceva decât sa duca la adâncirea conflictului (cazul Bosniei-Herzegovina, împartita în mod artificial, genocidul de la Srebenita, reprezentând cele mai uzitate exemple).

În ceea ce priveste Kosovo însa, noul stat are în continuare suficiente motive pentru a fi multumit de noua situatie, succesele parând a continua daca îl luam în considerare pe ultimul: achitarea de catre Tribunalul de la Haga  a fostului lider al Armatei de Eliberare a Kosovo, Ramush Haradinaj. Cercetat de instanta internationala pentru crime de razboi si achitat, fostul combatant s-a întors în Kosovo întâmpinat de aplauzele numerosilor simpatizanti si ale membrilor partidului din care face parte („Alianta pentru viitorul Kosovo“), fara a fi întâmpinat de nici un oficial al actualului guvern (care, desigur, a salutat decizia instantei de la Haga) si tinând prima pagina a tuturor ziarelor. Conform opiniei lui Haradinaj, decizia amintitei instante dovedeste faptul ca „lumea a recunoscut faptul ca actiunile UCK au reprezentat o lupta de eliberare, un razboi drept“, iar prim-ministrul kosovar, Hashim Thaçi, a adaugat si faptul ca acest razboi a fost dus cu respectarea regulilor de razboi si a conventiilor internationale. Surprizele nu se opresc însa, Haradinaj neuitând nici sa adreseze apeluri la unitate sârbilor: „Kosovo este o patrie pe care trebuie sa o construim împreuna, este o viata pe care trebuie sa o construim împreuna, o tara cu numeroase oportunitati pentru toti“. La nivel de principiu, ar trebui sa speram ca va fi asa... Va trebui sa vedem însa ce înseamna împreuna...

---