Naratiune cu o femeie libera

articol aparut in Cultura, nr. 175 din 2008-05-29
» cultura cultura sportului » Psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU

Doar niste date

Virginie Despentes s-a nascut pe 13 iunie 1969 la Nancy. Pseudonimul ei literar vine de la cartierul în care a trait la Lyon, numit Croix-rousse, un cartier aflat pe dealuri. Primul ei roman, „Trage-mi-o“, a fost initial refuzat de mai multi editori, fiind publicat de casa pariziana Florent-Massot, o editura deschisa literaturii neconventionale si trash. Practica un stil ce scandalizeaza, atacând realitati delicate, cum ar fi inegalitatile sociale si abuzurile sexuale. Pâna în prezent a publicat sapte romane: „Trage-mi-o“, 1994; „Catelele savante“, 1996; „Chestiile dragute“, 1998 (Prix de Flore, 1998 si Prix Valentin, 1999); „A musca de-a curmezisul“, 1999; „Teen spirit“, 2002; „Trei stele“, banda desenata realizata în colaborare cu Nora Hamdi, 2002; „Bye bye, Blondie“, 2004.

În 2006 a abordat genul eseului-autobiografic, prin volumul „Teoria King Kong“. Si-a încercat norocul în cinema, ecranizându-si în 2000 romanul „Trage-mi-o“ în colaborare cu Coralie Trinh Thi, filmul fiind interzis în Franta, dar bucurându-se de un mare succes aiurea în lume; Gilles Paquet-Brenner i-a ecranizat romanul „Chestiile dragute“ în 2001, iar Olivier de Plas alt roman, „Teen spirit“, în 2007. Semneaza mai multe texte pe albumul trupei A.S. Dragon, „Va chercher la police“. De asemenea, în 2004 a publicat o biografie a solistului trupei Motorhead, Lemmy Kilmister, intitulata „Boarfo, ma fut pe fotbal“... Iata, în câteva tuse si date seci, destinul artistic al scriitoarei franceze Virginie Despentes.

Revelatia non-mistica

Nu sunt un fanatic al viziunii politically correct, dar jur cu mâna pe inima ca pentru situatia din România o asemenea strategie vine ca o manusa. Macar dintr-un singur motiv: amploarea violentei domestice, ale carei victime sunt în primul rând femeile si copiii. De aceea, în presa „virila“ si elitista de dreapta, multi m-au înjurat cum ca as fi un profet al acestei filosofii civice, anatemizându-ma pentru pro-feminismul meu. Nu mi-a parut rau, era un risc minim, pe care am fost întotdeauna dispus sa mi-l asum. N-am agreat niciodata sa tac în fata nedreptatii si, fara prea multe fite etice, pot sa afirm ca aceasta dimensiune mi s-a amplificat mai ales de când am devenit tata al unei fetite.

Însa una e sa fii un simpatizant al feminismului „de la distanta“ si alta sa percepi „din interior“ complexitatea fenomenului. Pâna în clipa în care am venit în contact cu eseul „Teoria King Kong“ de Virginie Despentes (Éditions Grasset & Fasquelle) pot sa spun ca m-am ignorat în calitate de feminist autentic. O stiam pe autoare, ma delectasem cu romanul „Trage-mi-o“, însa nimic mai mult. Ei bine, îmi vine greu acum sa marturisesc ca lectura acestei carti de tip confesiune-manifest m-a dat pe spate. Nu cred în nici un Damasc, ma lasa rece orice epica pornind de la istoria schimbarii la fata. Cred cu convingere în stabilitatea si rigiditatea caracterului omenesc, incapabil sa se modifice integral, indiferent de experienta traita, fie ea si una cosmica, abisala, ravasitoare. Si totusi încercarea de teorie feminista propusa de Virginie Despentes m-a zguduit, m-a provocat, m-a enervat, m-a zgândarit, m-a „condamnat“ la reflectie, la meditatie, la auto-analiza.

Nu exagerez câtusi de putin si nu-mi pasa daca ma credeti sau nu. Asta e adevarul meu, al unui mascul intelectual mioritic care a trait revelatia imanenta, livresca si reprezentabila a colosalei drame traite de femei din momentul în care patriarhatul a devenit singura modalitate de organizare sociala. Cartea frantuzoaicei s-a dovedit piatra mea de hotar între o empatie abstracta si întelegerea solidara a unei suferinte întrecuta doar de nedreptatea ce o genereaza neobosit de câteva mii de ani.

Femeia-sclav si alternativele
underground ale libertatii sale

În „Teoria King Kong“ Virginie Despentes ataca fara menajamente trei chestiuni care pareau „fumate“ definitiv: violul, prostitutia si pornografia. Actorul principal în toate aceste episoade tinând decisiv de sexualitate este, natural, femeia. Dar nu o femeie generica, diafana si melancolica, nu femeia-zeita a maternitatii si generic-hranitoare, ci multimea istorica si concreta a tuturor femeilor trecute, prezente si, din pacate, daca nu se petrece ceva fundamental pozitiv cu societatile umane, viitoare.

O femeie-sclav, o femeie care nu are identitate proprie, ci este condamnata sa adopte identitatea pe care o doreste masculul-dominator. O femeie supusa, domestica, genitoare, dar si o femeie obiect-sexual, o femeie fara contur propriu, exagerat de poliforma, o femeie dispusa a accepta orice înjosire doar pentru a se gudura pragmatic pe lânga domnul-si-stapânul ei, barbatusul-alfa. O femeie pe care Virginie Despentes o dispretuieste si o întelege, pe care o ironizeaza si cu care se identifica, cel mai adesea malgré soi-même.

Mi s-a parut extrem de convingatoare pledoaria scriitoarei franceze pentru proiectul unei feminitati auto-suficiente, eliberate de constrângerea supunerii în fata normei dictate de masculinitate. Adica: o femeie care sa-si defineasca singura feminitatea, fara adjuvantul unui decolteu adânc, al unei minijupe agatatoare si al unui sex umectabil la comanda. O femeie care sa vorbeasca, sa arate, sa simta si sa se comporte dupa cum îi dicteaza constiinta personala, iar nu potrivit constiintei sociale deformate de prezenta totalitara a masculinului omnipotent.

Cum de-a ajuns Virginie la o astfel de viziune? Desigur, nu în urma violului în grup la care a fost supusa de foarte tânara. Ci dupa declicul, dupa insight-ul pe care i l-a produs un alt viol, faptuit asupra unei bune prietene, mai diafana ca raza soarelui dupa ploaie, dupa cum marturiseste Despentes, eveniment ce a actualizat trauma pe care ea o refulase cu violenta. Iar adevarul acestei revelatii non-mistice spune ceva foarte simplu: orice femeie, de mii de ani încoace, de când patriarhatul face legea în istorie, îsi asuma riscul de a fi violata din clipa în care se aventureaza pe strada, în afara caminului. Sa iesi în societate, ca femeie, reclama asumarea riscului de a fi penetrata împotriva propriei vointe de catre un mascul intrat brusc si catastrofic în erectie. Iar ca naratiunea sa aiba si anecdota, adica o cheie morala, justitia masculina a dorit ca pentru o asemenea crima culpabilitatea sa revina nu agresorului, ci victimei. Murdaria nu revine violatorului, ci agresatei – o murdarie care întineaza sufletul si care nu se mai sterge niciodata, pentru ca societatea masculina nu e de acord.

Fireste, chestiunea nu se reduce la simpul abuz prin violenta fizica. Aproape orice raport barbat-femeie din zilele noastre se întemeiaza pe ideea posibilitatii unui viol. Chiar daca nu se produce efectiv, ramânând doar imaginar, violul dicteaza evolutia relatiei dintre barbati si femei. În orice plan, violul este prezent, iar faptul ca exista fenomene sociale istorice în genul prostitutiei si pornografiei nu face decât sa întareasca povestea acestei lupte pentru supravietuire duse de feminin împotriva sexocidului instrumentat de masculinitate.

Prostitutia si pornografia sunt autentice drumuri spre libertate, una economica, dar si una epistemica. Nedepinzând de barbati, femeile practicante îsi asigura tihna unei cunoasteri directe a slabiciunii masculine, adictive la sexul femeiesc. Dar pentru Virginie Despentes faptul de a fi curva sau actrita-porno conoteaza în primul rând sansa unei sexualitati implicând o anumita independenta economica alternativa. Pentru autoare, tocmai în aceste domenii se afirma libertatea femeii înteleasa ca sfidare a ipocritei morale pudibonde majoritara în societate. O morala pe care religiozitatea Legii si, implicit, a Tatalui a consfintit-o prin marile monoteisme cunoscute.

---