Luptând cu morile de vânt
articol aparut in Cultura, nr. 175 din 2008-05-29» cultura cultura memoriei »
Autor: LUCIAN CHISU
Venim singuri pe lume si tot singuri plecam, sub semnul egalitatii care dispare din prima secunda a vietii spre a se reîntoarce la final. Ceea ce urmeaza, între cele doua singuratati, e miracolul luminii, spatiului si timpului din propriul spectacol existential, jucat numai o data. Restul e tacere.
Sosim întâmpinati de bucurie si lasam în urma noastra, la despartire, tristete. Faptele au fost de mult puse în circulatie. De ce le invoc, cu alte cuvinte în ce scop scriu lucruri atât de bine cunoscute? Pentru ca din spusele de mai sus rezulta memoria noastra afectiva, pioasa în ceea ce priveste lucrurile bune si faptele frumoase care ne ramân de la un semen. Ele apartin regulii generalizate. Sa nu lovesti într-un adversar cazut la pamânt si cu atât mai mult într-unul intrat în pamânt a devenit o chestiune de onoare în lumea civilizata. Aceste rânduri sunt iscate din uimirea semnificatiilor pe care le-a primit cuvântul „alina“ (cu accentul pus în locul potrivit) în cazul regretatului George Pruteanu.Ce ne-a ramas de la George Pruteanu? Amintirea unui om, mai înainte de toate, carismatic. Nu folosesc cuvântul în sensul lui religios, dar îi pastrez elevatia, stiut fiind ca a fi carismatic nu tine de o profesie, de talent si ca nici cu destinul nu se are, obligatoriu, foarte aproape. El se refera la intensitatea exceptionala a trairii calitatilor firesti. Sunt printre noi milioane de oameni, însumând cele mai felurite profesii, de a caror onorabila existenta si mari merite nimeni nu s-ar îndoi. Dar nu toti reusesc sa adauge chemarii vocationale farmecul personal, stralucirea, prestigiul în virtutea carora sa exercite asupra multimilor un tip de fascinatie aparte. George Pruteanu s-a bucurat de aceasta forma de popularitate, iar presa noastra, nu atât cea culturala, ci presa noastra de toate zilele i-a aratat atentia cuvenita unei personalitati, creând în jurul imaginii sale o aura de controverse pe care le-a alimentat continuu si neuitând vreo clipa ca avusese, înainte de a se împlini profesional în mai multe domenii, o viata complicata, brazdata de evenimente. La intempestiva sa disparitie, mass-media si-a facut un nou titlu de glorie ridicând exponential cota de emotie care, în unele privinte, a dat detractorilor prilejul de a se manifesta. George Pruteanu nu era profesor universitar, nici jurnalist si cu atât mai putin lingvist, s-a afirmat. Dincolo de modul insolit de a evoca disparitia unui „vechi prieten“, uimeste fenomenul de ura si orbire, pentru ca, în toate aceste cazuri, George Pruteanu s-a descurcat mai mult decât onorabil. Clamorilor prezente în pagini de ziar sau în emisiuni de stiri, comentariilor si disjungerilor de tot felul le-a scapat esentialul, cum uneori, din cauza copacilor, nu se vede padurea. George Pruteanu a excelat într-un alt domeniu. Calitatile reale, dar contestate, ale celui de curând disparut fusesera lasate în urma de o alta, deocamdata ambigua în nomenclatorul profesiilor, aceea de „om de televiziune“, personaj cu totul special, care poate incita si retine atentia milioanelor de telespectatori. În majoritatea covârsitoare a situatiilor, subiectul asigura audienta si nu mai este un secret pentru nimeni ca ratingul se hraneste exclusiv din zonele politicului, senzationalului, erotismului, socului, sportului si altor emotii controlate într-un singur scop: divertismentul. George Pruteanu se numara printre cei foarte putini care reusisera sa aduca în fata multimilor de privitori subiecte de alta natura si greutate, teme culturale, unele de o importanta grava si covârsitoare, pentru care avea o vocatie cu adevarat exceptionala. Desigur, publicul larg si-l aminteste datorita interventiilor sale, totdeauna foarte personalizate, din numeroasele emisiunile televizate, de toate tipurile, la care participa si, probabil, în urma initiativelor sale parlamentare, prezenta si prestatia sa mediatica rasfrângându-se puternic asupra lor. Sensibilizat de enorma degringolada în care se aflau (si se afla!) cultura româna si identitatea limbii nationale, George Pruteanu a luptat prin mijloace proprii aproape de unul singur împotriva tuturor. A fost, cum se spune, la mijloc, între fronturile deschise, fie al indiferentei fata de expresia nationala, fie al culturii media care agreseaza zilnic bunul-simt prin parasirea reperelor si autenticelor valori. Cei mai multi dintre intelectuali si-au abandonat menirea de a apara aceste valori sau poate nu si-au facut auzita vocea, în timp ce George Pruteanu a pornit aceasta lupta chiar pe terenul unde trebuia dusa si numai arareori prin institutiile abilitate ale statului. Cu tot respectul pe care îl port lingvistilor si activitatii acestora, cred ca, în celebra sa emisiune „Doar o vorba sa-ti mai spun“, George Pruteanu a facut mai multe servicii limbii române si interesului pentru cultivarea ei decât toti ceilalti la un loc. Prezenta sa în focul dezbaterilor, caracterizate ades de raporturi disproportionate în ceea ce priveste fortele de confruntare, aduce în efigie, precum într-un plan mai îndepartat, asemanarea din ce în ce mai uluitoare a combatantului cu profilul celebrisimului hidalgo Don Quijote, cavalerul sperantelor desarte. De aceea, unele dintre „luptele“ lui George Pruteanu pareau a se da cu morile de vânt. Asemeni visatorului cavaler, Georeg Pruteanu a trecut prin aceasta viata, prea scurta pentru sperantele si nazuintele fiecaruia dintre noi, cu ochii larg deschisi spre idealuri. Si-a risipit pâna la istov energiile pentru ele. Nu putem sti daca le-a atins. Important e ca le-a vazut.