Despre Sodoma si Gomora...

articol aparut in Cultura, nr. 175 din 2008-05-29
» cultura cultura politica »
Autor: Bogdan Duca

Organizatiile pentru apararea drepturilor omului si guvizilor (în cazul acesta în frunte cu ACCEPT) au reintrat în... calduri, pardon, activitate. Este mai-iunie, momentul când trebuie sa avem parte de marsuri ale homosexualilor, travestitilor si ale altor aspiranti la titlul de oameni normali la cap.

Activistii pentru anormalitate

Când scriu aceste rânduri, manifestarile GayFest sunt în plina desfasurare. Multe filme (artistice sau documentare) care privesc vietile unor homosexuali sau transexuali, petreceri pentru toti cei cu diverse (dez)orientari sexuale, precum si „traditionalul“ deja mars al homosexualilor încânta pe toti cei ce se fac ca nu stiu ce este aceea normalitate.

Mai mult, pe 17 mai a fost si „ziua internationala împotriva homofobiei“, „boala“ teribila în viziunea activistilor homosexuali. Comunitatile homosexuale se straduiesc prin promovarea unor asemenea zile sa transforme ceea ce ele numesc „homofobie“ într-o infractiune ce trebuie combatuta penal, dar si în campanii menite sa umple buzunarele activistilor pentru anormalitate.

În Franta, secretarul de stat pentru drepturile omului, evident, minoritarul Rama Yade (doar nu o sa fie ales în aceasta functie importanta un majoritar, nu? – a se remarca similitudinea cu CNCD-ul de la noi, alcatuit din minoritari si fosti activisti din „societatea civila“, ca semn al „corectitudinii“ si „echidistantei“ acestei militii ideologice, desigur!) a dat asigurari ca Franta va solicita inutilului ONU sa ceara depenalizarea homosexualitatii la nivel mondial si ca, de asemenea, guvernul pe care îl reprezinta va denunta peste tot orice „încalcare a drepturilor homosexualilor“.

De încalcarea dreptului la normalitate, de încalcarea legilor naturii, homosexualii desigur ca nu mai pot fi acuzati de nimeni. Firescului, naturaletii i se opune placerea promiscua. Iubirii i se opune surogatul erotico-sentimental al dezmatului sodomit. Civilizatiei si culturii i se opune colajul de kitch, fals istoric si interpretare corecta politic pe care fanii Sodomei îl numesc pretentios „cultura gay“.

Aceasta „cultura gay“ este, prin ea însasi, cel putin la fel de promiscua ca si actul homosexual propriu-zis. De fapt, aceasta asa-zisa cultura nici nu se poate defini altfel decât sexual. Cei ce vorbesc despre aceasta cultura fie siluiesc fara mila mosternirea diverselor personalitati culturale ce au avut orientari homosexuale, fie acorda titlul de act cultural kitch-ului promovat de miscarea LGBT, în fapt o reluare strident-multicolora si erotica a unor teme culturale curente.

Influente ale miscarii LGBT se remarca si în mai multe curente subculturale recente, cum ar fi subcultura „de club“ sau miscarea Emo, ambele promotoare ale unor forme de amestec si confuzie a identitatii sexuale, dar mai ales ale unui mesaj în trena pacifismului, a noii tolerante si a altor forme de gândire slaba, stângista.

Fara tata, fara mama

Biserica este ignorata, bunul-simt al majoritatii oamenilor nu este bagat în seama, nici macar firescul corpului uman si nici normalitatea actului heterosexual nu sunt luate în consideratie. Ceea ce ni se cere este sa acceptam anormalitatea, sa devenim „toleranti“ prin distrugerea propriilor noastre valori. Evident, conceptul de „toleranta“ este înteles în interpretarea sa recenta si nu cu sensul sau clasic, sens cu care orice om de bun-simt ar fi de acord.

Mai grav, valorile traditionale sunt supuse unui asalt continuu din partea celor ce promoveaza homosexualitatea. Nu are rost sa ne ascundem dupa deget. Scopul luptei activistilor homosexuali nu este nondiscriminarea, ci... discriminarea pozitiva, adica discriminarea majoritatii prin acordarea nefondata si lipsa de etica de „drepturi“ unei minoritati.

Mai mult chiar, faptul ca miscarea homosexuala este o miscare ce nu se revendica de la o cultura sau de la o traditie istorica, ci de la niste instincte sexuale pervertite face ca pretentiile homosexualilor sa fie nu doar nelegitime, ci sa se constituie chiar în atentate la valorile societatii umane.

Cel mai mare atac împotriva familiei este cel dus de catre militantii homosexuali. Ei neaga familiei dimensiunea naturala, cea heterosexuala. Refuzându-i aceasta dimensiune heterosexuala, familiei i se neaga implicit si rolul social de perpetuare a speciei umane, care nu e doar o functie de procreere, ci si de educare a copiilor. Rolurile firesti, de „tata“ si de „mama“, îsi pierd tot rostul, în „filosofia“ militantilor homosexuali fiind considerate chiar discriminatorii, dupa cum o arata o serie de masuri legislative de-a dreptul idioate (iar aceasta formulare este prea putin acuzatoare!) a guvernantilor britanici sau olandezi.

Familia nu mai poate sa existe în cazul unei victorii a militantilor homosexuali. De asemenea, religia este si ea condamnata la moarte. Caci normele religioase de condamnare a homosexualitatii nu tin de o etica goala, ci de esenta credintei. Respingerea iudeo-crestina a homosexualitatii nu este rodul unei pudibonderii a Antichitatii, ci e expresia constientizarii teologice a caracterului nenatural si contra naturii al acestor practici sexuale. Spre deosebire de celelalte pacate, homosexualitatea este considerata un pacat ce îi sperie chiar si pe demoni (condamnati ca si creatie sa urmeze o cale natuala a existentei), dupa cum plastic o arata un Parinte al Bisericii (Dorotei din Gaza – secolul V).

Ideologia instinctului pur

Riscul presupus de acceptarea solicitarilor militantilor homosexuali este unul mai mare decât oricare alta cedare în fata propagandei atât de variate si de agresive promovate de catre noua stânga tupilata în spatele unor cuvinte magice, precum expresia atât de vaga de „societate civila“.

Nici una dintre temele noii stângi nu bate atât de departe pe cât merg obiectivele activistilor gay. Dar nici unul dintre curentele noii stângi nu este la fel de bine argumentat pe cât e cel al miscarii homosexualilor. Boscorodirea economiei de piata, refuzul globalizarii ce nu se manifesta ca o internationala comunista, depanarea legendelor cu privire la crestinismul inchizitorial si la crimele colonialistilor nu pot avea un efect atât de puternic pe cât îl are proclamarea libertatii absolute si neconditionate a... orgasmului.

Îti trebuie multa energie si mult consum de resurse ideologice ca sa produci un revolutionar. Iar orice ideologie politica sau culturala, oricât de monstruoasa ar fi, nu poate sa reduca fiinta umana la instinctul pur. De ce? Deoarece instinctul pur nu mai exista la fiinta umana normala. Sexualitatea fireasca este strâns legata de iubire, de maternitate, de paternitate, de confortul comuniunii (monogame sau poligame).

Instinctul homosexual nu poate sa îsi asume dimensiunea maternitatii si a paternitatii. Iar statisticile arata clar ca nici despre un confort al comuniunii nu poate sa fie vorba. Între homosexuali nu exista iubire, nu exista fidelitate, nu exista nimic altceva decât instinct sexual. Daca se mimeaza un soi de iubire (se stie tot statistic, inconstanta), un fel de fidelitate (cuplurile homosexuale sunt foarte instabile – tot statisticile ne spun lucrul acesta) sau ideea de familie, acestea sunt reminescente ale nevoii de normalitate, pe care si cele mai întunecate minti trebuie sa le resimta. Instinct pur, homosexualitatea este o forma perversa (nu numai din punct de vedere sexual) de condamnare la moarte a umanitatii.

Tocmai de aceea trebuie sa întelegem de ce Dumnezeu a ales sa distruga Sodoma si Gomora, ca tentative antice de institutionalizare a homosexualitatii, si trebuie sa respingem aceasta forma teribila de normalizare a anormalitatii.

---